DE LA NEA NICU LA NICUȘOR

Motto: Chiar dacă nu mi-a fost deloc ușor, am votat cu Nicușor.

  

Tot pe puncte, că merge mai repede:

1. Mi se pare cu adevărat un miracol de natură divină [la care poate că au ajutat și efectiv rugăciunile mele și trecerea, destul de necaracteristică mie, printr-o biserică, duminică, plus, pe de altă parte, cumva contrareligioasă, superstiția de a merge la vot nebărbierit, pe modelul hocheiștilor din NHL în faza meciurilor eliminatorii, care-și păstrează bărbile până la ieșirea din competiție sau, în cazurile fericite și urmărite cu așa comportament, câștigarea trofeului, și cu hainele ponosite de plimbat prin cartier, după ce la primul tur mă dichisisem degeaba să votez cu Crin Antonescu (sau, mă rog, invers, mă dichisisem să votez degeaba cu CA] că în țara asta s-au găsit, încă, destui oameni (peste 6 milioane!) cu proporția sănătoasă necesară (dar, din păcate, și suficientă) dintr-un (așadar, singur) neuron cât să înțeleagă, fie și în ultima clipă, ca-n filmele americane trase de păr, absolut săritorul în ochi, pentru orice mamifer și câteva specii de vietăți nevertebrate, pericol mortal pentru democrație reprezentat de George Simion, proiecția lui Călin Georgescu, și să voteze cu Nicușor Dan.

2. Având în vedere, printre altele, că sâmbătă noaptea, urmărind în direct, de la cap la cap, cele vreo patru ore ale concursului internațional Eurovision, aveam sentimentul, după încheierea fiecărei reprezentații, că solistul sau solista, pe lângă tradiționalul „I Love You Eurovision!” ar trebui să adreseze și un mesaj de încurajare pentru România, în sensul de a nu părăsi, după votul de a doua zi, Europa (că Eurovisionul deja l-a părăsit!), exprim aici o idee pe care am tot așteptat, zadarnic, s-o aud formulată de vreunul din poate zecile de analiști perindați pe la televiziuni, și anume că scrutinul de duminică a fost, practic, un referendum pe tema ieșirii României din UE, recte a unui Roexit, încheiat, din fericire, cu rămânerea.  

3. Pe de altă parte, dat fiind că, într-un fel, duminică am jucat și eu rolul unui idiot util (spre deosebire de cei INutili), în sensul că am votat indiferent cu cine și fără vreun (alt) argument pozitiv doar ca să nu iasă celălalt, după victorie m-am simțit, în raport cu mulțimea de concetățeni fericiți (așa cum eram, desigur, și eu), cumva, ca la Revoluție, când românii, toți, se îmbrățișau unii cu alții pe străzi după și pentru căderea comunismului, iar peste numai câteva luni se sfâșiau între ei, cu mineriade și alte alea, așa cum încă de azi am conștientizat din nou, brutal de subit, doar citind osanalele celor din „bula” mea de Facebook la adresa Biruitorului, că, în afară de orientarea proeuropeană, n-am, practic, mai nimic în comun cu 90% dintre votanții, chiar și de conjunctură, lui Nicușor.

4. Apropo de asta, la pachet cu miracolul răsturnării acelui 20-40 din primul tur, vine și realitatea incontestabilă că ND este exponentul cel mai reprezentativ al ideii de „răul mai mic”, etalon al beneficiarului „votului negativ”, nu mai puțin de 4 din cele 6 milioane de votanți ai săi fiind oameni care l-au „ales” exclusiv de teama față de contracandidat. Despre cei 5 milioane care au preferat răul mai mare nici nu mai pomenesc, pentru că iarăși ajung la concluzii jignitoare la adresa sfântului nostru neam de traistă strămoșesc.

5. Pe cuvânt că nu e o secvență dintr-un scenariu de film în lucru sau ceva, dar duminică, îndreptându-mă cu soția către secția de vot, aflată la vreo trei sute de metri de blocul nostru, pe străduțe, am ocolit în ultima clipă un mare căcat, de dimensiuni și cu aspect care m-au făcut să mă întreb dacă nu era chiar de (ne)om, aflat în mijlocul drumului, am trecut pe lângă un cetățean care efectiv se pișa la umbra unui gard viu și a trebuit să pășim prin vreo două gropi de pe un trotuar subdimensionat pentru a face loc unui soi de parcare de reședință extrem de înghesuită, ceea ce m-a făcut să și rostesc următoarea replică: „Uite cum suntem noi nevoiți să mergem cuminței prin și printre scârnăviile de toate felurile ale orașului ca să-l votăm pe primarul lui general să ajungă președinte! Halal!”

6. Sigur că ieri, în timp ce mă bucuram din adâncul sufletului... mai degrabă pentru înfrângerea lui George Simion decât pentru victoria lui Nicușor Dan, aveam un sentiment de impostură, pentru că era ca și cum m-aș fi bucurat, cot la cot cu susținătorii ei, de victoria unei echipe antipatice, în fața alteia și mai și, în urma căreia, datorită jocului rezultatelor, echipa mea favorită a evitat matematic retrogradarea, în condițiile în care, de fapt, la începutul campionatului era una din pretendentele la titlu.

7. Pentru a încheia, totuși, într-o notă pozitivă, trebuie să spun că am apreciat la superlativ faptul că în campania electorală Nicușor Dan a declarat, fără nicio rezervă, deși risca să supere o parte însemnată dintre alegători, că România, cu el președinte, va susține Ucraina, practic, atât cât va fi aceasta în stare să reziste în fața Rusiei, pentru că e în interesul nostru, și că ne vom înarma până-n dinți cot la cot cu aliații noștri din UE și NATO. Iar faptul că românii l-au votat pentru sau, măcar, în ciuda acestei poziții ferme îl și obligă să o respecte.

  

P.S. Titlu este inspirat de ceea ce scriam înainte de turul doi, cu precizarea că, la o adică, dincolo de faptul că, pe lângă prenumele similar, Nicușor Dan seamănă puțin și fizic cu Nicolae Ceaușescu, aș vota oricâND cu el într-o competiție directă pentru președinție cu răposatul.