CONCERT PENTRU IDIOȚI ȘI ORCHESTRĂ

În tot concertul acesta simfonic de imbecilități pentru idioți și orchestră, care acompaniază actuala criză politică încă de când era doar în faza ei embrionară, două mi s-au părut de departe cele mai sinistru de colosale:

1. Ideea că demersul PSD de a ieși din Guvernul Bolojan s-ar dovedi pur și simplu ridicol și absurd dacă social-democrații nu ar merge până la capăt cu dărâmarea efectivă a executivului, în speță prin moțiune de cenzură.

Ei bine, din punctul meu de vedere și, cred, al oricărui om cu măcar o pereche de neuroni funcționali, un partid poate foarte bine să se retragă dintr-o formulă de guvernare, eventual intrând în opoziție, și DOAR pentru a nu fi părtaș la ceea ce consideră că, de la un moment dat încolo, nu (mai) este în interesul lui (electoral) sau chiar al țării, dar – în special din rațiuni de, să spunem, stabilitate sau doar oportunitate (inclusiv strict politică, inclusiv strict pentru formațiunea în cauză) – să lase guvernul respectiv să-și continue activitatea măcar până la limita pe care i-o permite Constituția, adică, în cazul nostru concret, cele 45 de zile după care este – conform unor decizii ale CCR pe care nu le-am auzit invocate nici măcar de jalnicii ei foști membri și/sau președinți, de prin vremuri băsiste, semn al incompetenței lor dintotdeauna, adică și de pe când erau în exercițiu – obligat să vină în Parlament ca să ceară aprobarea pentru ocuparea locurilor vacantate prin demisii, deoarece acele 45 de zile de referă la VACANȚA POSTURILOR (de miniștri), NU la interimate, astfel încât este imposibilă (din punct de vedere legal, dar abuzuri firește că au mai existat și ar fi putut apărea chiar și din partea democratului providențial perfect Bolojan) rotirea la nesfârșit (sau, în fine, până când se sfârșesc miniștrii plini) a unor interimari pe posturile vacantate.

Pe scurt, PSD ar fi putut foarte bine (iar din punctul meu de vedere ar fi fost foarte normal și chiar de dorit) să se retragă din guvern, intrând, cumva, (temporar?), în opoziție (de unde se putea exprima oricât de critic la adresa lui, și n-ar mai fi putut fi acuzat de duplicitate), după care, când premierul ar fi fost obligat să vină în Parlament pentru aprobarea listei cu cei șapte miniștri plini meniți să-i înlocuiască pe demisionarii pesediști, ar fi fost suficient să nu voteze, ținându-și senatorii și deputații în bănci, sau ceva, pentru ca guvernul Bolojan să-și piardă și din punct de vedere parlamentar și... constituțional sprijinul și să fie obligat să demisioneze, sau... să se dedea la tot felul de scamatorii pentru a se ține cu dinții de scaune, dar atunci premierul ar fi fost în mod și mai vădit personajul negativ din toată această poveste. Astfel ar fi respectat și, practic, singura condiție a foștilor și poate viitorilor parteneri de coaliție pentru reluarea/continuarea colaborării, și anume să nu voteze o moțiune de cenzură.

2. A doua mare imbecilitate este a celor care vin și – pentru a demonstra, chipurile, ce absurd e demersul PSD de a cere unui alt partid să schimbe premierul – dau tot felul de exemple stupide, printre care că ar fi, vezi Doamne, ca și cum un invitat la o emisiune TV ar încerca să dicteze când să se ia pauzele publicitare, sau ca și cum un client ar pretinde să fie schimbat patronul unui magazin.

Ei bine, dobitocii de acest gen nu înțeleg că, totuși, Bolojan nu este patronul unui guvern din care formațiunea sa nu „deține” decât vreo 14 procente, iar pesediștii nu sunt nici ei niște simpli clienți care intră în „magazinul” „patronat”, așadar, de PNL și Bolojan, și nici niște simpli invitați într-o emisiune TV, ci – dacă ar fi să mergem mai departe cu aceste comparații (eu fiind fan al lor, după cum știe foarte bine imaginarul meu cititor fidel, dar sper că le utilizez mult mai abil) – sunt acționarii principali ai magazinului sau ai televiziunii respective, cu 22%,  așa încât au în mod evident un cuvânt important de spus în legătură cu conducerea lui, respectiv politica editorială a postului TV.

În plus, inclusiv formarea Guvernului Bolojan a fost rezultatul unor negocieri, încheiate cu consens, fiindcă și la momentul acela PSD ar fi putut să refuze o persoană sau alta din rândul partidului asupra căruia conveniseră că va da prim-ministrul (o înțelegere altminteri bizară și păguboasă, un fel de păcat originar al actualei coaliții, pentru că social-democrații ar fi făcut mai bine fie să rămână în opoziție, sprijinind doar punctual un guvern pe care, totuși, în Parlament l-ar fi învestit, fie să pretindă premierul, ca partid cu cea mai mare pondere nu doar în coaliția proeuropeană, ci și în Legislativ în ansamblul lui). Acum e ca și cum atunci l-ar fi refuzat pe Bolojan, dar acceptând (compromisul) ca (tot) PNL să vină cu o (ALTĂ) persoană convenabilă pentru toate formațiunile componente ale coaliției. Că asta înseamnă coaliție, altminteri PNL să aștepte până o să aibă, singur, peste 50% din voturi la alegeri, iar Bolojan va putea să se comporte în guvern ca un vechil pe moșia lui sau a mamei sale (care s-a vrut deja un fel de persoană publică, fiindcă altfel nu mi-aș fi permis s-o aduc în discuție).

Pe de altă parte, ca un corolar al imbecilității, ultima și cea mai mare este, desigur, a PSD, care, din toate modalitățile rezonabile și democratice de a-și clama și chiar impune noua poziție, altminteri perfect legitimă (mă refer la faptul că, după ce au mers, târâș-grăpiș, pe mâna lui Bolojan sperând că el este cel care are dreptate în toate măsurile de austeritate, și ei cei care se înșală, astfel încât acum s-ar fi văzut efectele pozitive ale politicilor impuse de premier, au ajuns la concluzia că e invers, așa cum se temeau de la început), au preferat să facă această alianță, fie și doar parlamentară, fie și doar de conjunctură, cu AUR, astfel încât, după ce abia reușiseră să se mai spele, cât de cât, sau măcar clătească de tot hârdăul oceanic de excremente aruncate, mai mult pe drept, dar uneori și gratuit, asupra lor în ultimii 35 de ani, fiind în sfârșit acceptat măcar ca proeuropean, le vor trebui alți 35 să scape de rușinea de acum. Așa să-l ajute activul de partid pe Grindeanu când o să-i explodeze în față noua bombă cu căcat pe care a meșterit-o cu acoliții lui!