Marmură şi trotuare

Sărmanul om bogat Gigi Becali a fost ieri amendat cu un miliard de lei vechi pentru năstruşnica idee de a‑şi pava trotuarul din faţa sediului de partid cu niscai plăci de marmură, alegându‑se şi cu bunătate de material de cavou de lux confiscat. Presupun că, din când în când, legea e lege, chiar şi pentru şmecheri de talia patronului Stelei, iar dacă străzile sunt bunuri publice pe care nu are voie să‑şi facă oricine ce capricii arhitecural‑(in)estetice are chef, măsura este una corectă. Mă întreb însă care este statutul nenumăratelor terase apărute prin oraş ca prelungiri în aer liber ale unor baruri şi restaurante. Multe dintre ele nu doar că înghit porţiuni mai mari sau mai mici din trotuarul ce întâmplător trece prin faţa ferestrelor, dar îl ocupă cu totul, obligându‑i pe trecători să le ocolească de‑a dreptul pe partea carosabilă! Ori, în cazuri mai fericite, să se strecoare printre mese, scaune şi umbreluţe. Sunt ele autorizate? Au închiriat primăriile acele felii din “domeniul public”? Sau patronii respectivi, afacerişti dibaci şi oameni cu iniţiativă s‑au lăbărţat pur şi simplu pe şest, mizând pe aprobarea tacită a pietonilor şi, eventual, chiar a funcţionarilor răspunzători de administrarea domeniului public, care, nu‑i aşa?, din când în când devin ei înşişi clienţi ai unor asemenea localuri?

S‑ar putea ca totul să fie făcut pe căi legale, dar atunci nu prea văd de ce dom’ Gigi nu s‑a descurcat şi el să‑şi plaseze lespezile, cinstit şi lăutăreşte, acolo unde alţii îşi pun ditamai gardurile, stâlpii şi ghivecele gigantice cu flori, pe lângă sus‑amintitele măsuţe, scaune şi umbrele. Sincer, din punct de vedere al confortului, ca simplu pieton prefer să calc pe o placă de marmură pusă ca substitut al unei gropi în asfalt, decât să ocolesc prin faţa unui autobuz cine ştie ce grădină de vară improvizată.