Miracolul băsescian

Orice li se poate reproşa democraţilor şi lui Traian Băsescu, mai puţin un lucru: acela că n-ar acţiona “cu faţa întoarsă către electorat”. Dimpotrivă, tot ceea ce fac şi spun este doar pentru ochii şi urechile celor mulţi da'... folositori, care sunt dispuşi să le înghită pe nemestecate gogoşile.

De pildă, l-am urmărit aseară pe domnul Cezar Preda – expert, ca toţi colegii săi, în reţete de omletă făcută din ouă nesparte – explicând naţiunii cum PD poate reveni la guvernare fără a avea nevoie de sprijinul PSD. Ba chiar fără niciun alt sprijin parlamentar, dacă extrapolăm puţin logica domniei sale.

Aşadar, după votarea unei moţiuni de cenzură de către social-democraţi, aceştia se cheamă că şi-ar preciza, în sfârşit, poziţia de partid de opoziţie. (Cel puţin faţă de PNL). După care, PD, renunţând brusc la mult clamata teză conform căreia nu va mai intra în niciun guvern decât în urma unor alegeri, anticipate sau la termen, se sacrifică şi “îşi asumă responsabilitatea guvernării”, alături probabil de PLD. Desigur, ar mai fi hopul validării noului executiv în Parlament.

Şi aici vine bomba: oarecum sibilinic, domnul Preda ne-a atras atenţia că acesta nu are neapărat nevoie de voturile PSD, deoarece, la urma urmelor, social-democraţii nu au decât vreo 150 de parlamentari din circa 470! Iar eu merg şi mai departe şi spun: aşa este, iar PRM nu are decât, poate, vreo 50, deci nici ei nu sunt decisivi! Cum nu sunt nici cei vreo 70-80 ai liberalilor, care e greu de crezut că ar vota un guvern PD, nici cei 40-50 de udemerişti, nici cei 30 de conservatori. Pe scurt, cei 108 parlamentari pro-Băsescu pot învesti un guvern, obţinând cele 235 de voturi necesare, fără niciun compromis cu ceilalţi 322. Ăsta da miracol dumnezeiesco-băsescian!

De fapt, lucrurile sunt mult mai simple: PD şi-ar dori să aibă un guvern exact la fel de minoritar şi cu un sprijin la fel de “netransparent” din partea PSD ca şi cel de acum, al liberalilor, pe care îl înfierează cu orice prilej!