Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 26 februarie 2008

MELODIA POTRIVITĂ... LA CONCURSUL NEPOTRIVIT

În ultimii ani, Selecţia Naţională a Eurovisionului se desfăşoară, aproape invariabil, după acelaşi tipic: numai melodii slabe, cu excepţia uneia singure care, fie cu sprijinul decisiv şi uneori – de ce să nu recunoaştem? – de-a dreptul forţat al juriului, fie cu acela al publicului, câştigă. Chiar şi anul trecut, Todomondo a fost cam tot ce se putea face.

Acum în schimb, doar prima parte a tradiţiei s-a respectat, în sensul că au fost tot numai melodii slabe, tot cu excepţia uneia singure (Biondo), care însă a pierdut, ceea ce, în paranteză fie spus, mi-a amintit de prima noastră participare, când o piesă devenită între timp şlagăr – “Say Something” a lui Laurenţiu Cazan – a fost învinsă de una îngrozitoare interpretată de Dida Drăgan.

Acuzaţiile de plagiat aduse lui Andrei Tudor, compozitorul cântecului cu care Nico şi Vlad Miriţă ne vor reprezenta la Belgrad, s-ar putea să fie excesive, neexistând probabil o intenţie expresă de furt. Nici măcar faptul în sine că “Pe o margine de lume” seamănă într-adevăr izbitor cu o mai veche melodie spaniolă nu este atât de deranjant pe cât e acela că pur şi simplu seamănă cu o bucată mediocră.

După toată tevatura, în loc să ne alegem cu o piesă cu care eu cred că am fi putut chiar câştiga la Eurovision (ajutaţi şi de “fraţii” suedezi, norvegieni, finlandezi etc.), am irosit una numai bună pentru un loc fruntaş la Festivalul Mamaia 2008.

Niciun comentariu: