UNUL, DAR “BUN”

Cu ocazia bilanţului de activitate pe anul 2007 al DNA, prezentat ieri de Daniel Morar, s-a readus în discuţie chestiunea cercetării foştilor şi actualilor miniştri, care ar fi întârziată, printre altele, de interpretările diferite date articolului 109 alin. (2) din Constituţie, conform căruia “numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului...”. Astfel, în timp ce procurorii susţin că avizul Preşedintelui ar fi suficient, o serie de jurişti, în frunte cu avocaţii împricinaţilor sunt de părere că prezenţa conjuncţiei “şi” din articol (în loc de un “sau” cu caracter opţional) impune ca în cazul miniştrilor care au şi calitatea de senator sau deputat să fie consultat şi Parlamentul, respectiv camera căreia îi aparţine fiecare. Între noi fie vorba, o interpretare foarte “riguroasă” ar duce la concluzia aberantă că trebuie cerute concomitent avize din partea tuturor celor trei instituţii enumerate în Constituţie, nefiind deloc limpede ce se întâmplă dacă în final ele nu concordă!

Mie mi se pare că de fapt lucrurile sunt mult mai simple. Pentru fiecare ministru trebuie cerut un singur aviz, de la camera din care face parte, respectiv de la Preşedinţie, atunci când acuzatul nu este şi parlamentar. Am convingerea că acesta este sensul corect al alineatului cu pricina – unul oricum discutabil, câtă vreme conferă demnitarilor o protecţie suplimentară în faţa legilor. Altminteri, este la fel de nefiresc şi să fie consultate mai multe instituţii, dar şi să se lase la cheremul DNA-ului căreia dintre ele să-i adreseze cererea de avizare a urmăririi penale.