IMPOSIBILA SCHIMBARE

După o lună de campanie electorală, nu doar plicticoasă, ci de-a dreptul sâcâitoare, enervantă, am înţeles şi eu ce ar fi trebuit să înţeleg de la bun început: indiferent cum vor vota, bucureştenii vor “opta” pentru continuitate. În cel mai fericit caz, vor realiza un fel de rotaţie a cadrelor, înlocuind într-un sector un primar PSD cu unul PD-L sau PNL şi aşa mai departe, ceea ce oricum ar fi preferabil decât să păstreze intacte mafiile – imobiliare în special – constituite sau consolidate în ultimii patru ani. Iar dacă unul dintre cele trei partide importante (restul fiind şi mai rele!) va ieşi biruitor pe linie, cel puţin într-un sector lucrurile vor rămâne absolut neschimbate!

O MERITAU!

Ca şi în cazul lui Cristian Boureanu, proaspăt client al DNA-ului, ceea ce i se întâmplă lui Gheorghe Flutur, filmat în plină campanie electorală împărţind în stânga şi mai ales în dreapta bancnote de 10 lei, alături de un alt coleg de partid, îmi provoacă o oarecare satisfacţie răutăcioasă. Ambii fruntaşi ai PD-L au pozat de-a lungul timpului în îngeri rătăciţi prin iadul clasei politice autohtone, populat de diavoli corupţi şi ticăloşi, a căror vinovăţie însă nu era susţinută decât cu probe uneori chiar mai firave decât cele aduse acum împotriva lor înşişi.

Habar n-am dacă cei doi au greşit într-adevăr cu ceva. Dacă da, cu atât mai bine că faptele lor au ieşit la iveală. Dacă nu, măcar să vadă şi ei ce înseamnă să fie victimele unor îndârjite campanii mediatice, duse poate împotriva unor nevinovaţi.

PARCUL CA LOC VIRAN

Iată că nici măcar primarul-model (?!) Liviu Negoiţă nu este mai presus de suspiciuni, după ce presa a relatat cum o bucată de parc din sectorul 3 va fi îngropată sub un cartier de blocuri. În funcţie de toanele pe care le are de la o emisiune la alta, sau chiar în cadrul aceleiaşi, domnia sa fie neagă informaţia cu vehemenţă, fie se justifică, zugrăvindu-se ca un apărător al proprietăţii private şi al retrocedărilor.

Ce nu înţeleg eu însă, este cum de un fost proprietar pe al cărui teren s-a construit în anii comunismului un bloc se poate mulţumi cu o despăgubire sau cu un teren în altă parte, în schimb, dacă acolo se află un parc, primeşte parcela în natură, ca şi când ar fi loc viran!

BARONI LOCALI DE PAIE

Zilele trecute, o doamnă de la PD-L, analizând declaraţiile unor adversari politici, ajungea la concluzia că sunt cu toţii confuzi, deşi îndeobşte în astfel de situaţii tocmai cel aflat în minoritate îşi poate pune întrebarea dacă nu cumva i s-a făcut ora de culcare.

Apoi, probabil pentru a-şi demonstra propria-i coerenţă în gândire, s-a apucat să explice cât de grozav este faptul că preşedinţii Consiliilor Judeţene vor fi aleşi prin vot uninominal, astfel nemaifiind practic numiţi în urma jocurilor de culise ale unor majorităţi dubioase care totuşi se vor putea constitui, iar de-acum vor putea fi chiar ostile unui preşedinte ales individual, dar care nu are cum să mai devină un baron local pentru că, în fond, oricum nu are nicio putere, consilierii fiind aceia care iau deciziile. Foarte limpede!

CU PRIETENI... FĂRĂ PRIETENI...

Una peste alta, locul 20 din 43 de participante la Eurovision nici nu e chiar atât de rău! Cu puţin ghinion am fi putut nimeri, de pildă, în a doua semifinală – mult mai valoroasă – din care probabil că nici n-am fi ieşit.

Mulţi sunt supăraţi că n-avem şi noi (destui) prieteni ca să ajungem mai sus, uitând nu doar că fără Spania şi Moldova n-am fi căpătat nici jumătate din cele 45 de puncte, ci şi că atunci când ne-am prezentat cu adevărat onorabil au venit voturi din toate părţile. Plus că în ultimii ani au mai câştigat şi Grecia şi Turcia...

Învingătoarea de sâmbătă, Rusia, este într-adevăr avantajată de actualul sistem de vot, dar, la urma urmelor, cu toţi vecinii săi binevoitori, chiar dacă ar primi punctajul maxim de fiecare dată de la ei, n-ar strânge mai mult de 100 de puncte (pe calculate!), cu care s-ar situa abia pe la jumătatea clasamentului. Mai e nevoie şi de altceva...

DESPRE BALIVERNE

Afirmaţia făcută de oricare pesedist, nu doar de acela pe care l-am văzut eu într-o zi la televizor şi al cărui nume l-aş fi uitat chiar dacă l-aş fi auzit sau reţinut în prima clipă, sau măcar aş fi încercat să-l uit, dar nici n-a fost nevoie, pentru că nu i-am dat nicio importanţă de la bun început, şi de oricine alcineva, fie el pesedist sau orice altceva, inclusiv marţian, că românii fac împrumuturi la bănci doar pentru a-şi plăti factura la întreţinere, nu poate fi decât o exagerare de proporţii apocaliptice, ca să nu spun minciună gogonată de campanie electorală, sau prostie curată, nu ştiu dacă din mai multe motive demonstrabile cu cifre şi grafice savante şi rapoarte ale Institutului Naţional de Statistică sau ale altora de acest gen, privitoare la nivelul de trai, dar cu siguranţă din acela cât se poate de simplu că – abstracţie făcând chiar de faptul că în principiu oricine are un venit atât de mic primeşte tocmai pentru aşa ceva ajutoare de la Stat (fiindcă niciodată nu ştii câtă bază poţi pune pe orice vine sau mai curând ar trebui să vină de la El) – nicio bancă, cel puţin din ţara asta, nu va acorda un împrumut cuiva cu un asemenea venit, şi tot ce ar putea spera să capete în baza lui ar fi poate un credit doar cu buletinul pentru vreun televizor, aragaz sau frigider care nu ar face decât să-i umfle eventual şi facturile la energie electrică şi gaze, iar dacă totuşi i-ar acorda ar fi unul care să-i ajungă cel mult pentru câteva luni în care deficitul beneficiarului – dacă-l mai poţi numi astfel! – ar creşte, sau mai bine spus s-ar adânci, în progresie aproape geometrică. Plus dobânda.

O MANEVRĂ STRĂVEZIE

Nu e niciun mister: apariţiile insistente ale lui Traian Băsescu la Realitatea TV din ultimele zile, vorbind despre politicieni dubioşi care-i fac vizite acasă pentru a-l determina să le rezolve problemele cu Justiţia, dar mai ales despre suspendarea şi referendumul de anul trecut, au avut drept scop reîmprospătarea memoriei simpatizanţilor domniei sale de odinioară, care se pare că au cam dat uitării episodul bileţelului şi emoţiile luptelor cu cei 322 de parlamentari “ticăloşiţi”, îndreptându-şi acum opţiunile electorale către alţi candidaţi decât aceia sprijiniţi de şeful statului.

Mai greu de înţeles este cum mulţi dintre adversarii săi tot nu se pot abţine să-i dea replici virulente şi să-şi justifice poziţiile de la vremea respectivă cu vechile argumente (chiar dacă sunt corecte), cântându-i astfel în strună, cu riscul de a-şi ostiliza iarăşi electoratul încă ezitant în a-şi abandona definitiv fostul idol.

UBICUITATE ELECTORALĂ

Candidata din partea PNL la Primăria sectorului 3, Theodora Bertzi a descoperit soluţia miraculoasă pentru o expunere mediatică de excepţie, foarte utilă în orice campanie electorală: ubicuitatea! Aseară, domnia sa participa simultan la două talk-show-uri transmise... în direct, cea realizată de Gabriela Vrânceanu-Firea la Antena 3 şi “Cauză şi efect” de pe N 24, fără să fie vorba despre un duplex. Pentru a nu exista niciun dubiu în privinţa supranaturalei performanţe, până şi vestimentaţia sa era identică, un taior alb pe sub care se zărea din când în când o bustieră neagră, iar cel puţin pe imaginea de la N 24 stătea scris limpede, în dreapta sus, cu litere albe într-un chenar roşu, cuvântul “direct”!

Folosind, şi – de ce nu? – extinzând acest model în “complicitate” cu cât mai multe televiziuni, un candidat nu are cum să piardă alegerile, odată rezolvată şi problema bătăliei cu ratingurile posturilor teoretic concurente pe aceleaşi intervale orare.

“CALCULELELE” INSOMAR

Conform unui sondaj de opinie realizat telefonic de INSOMAR, şi făcut public în emisiunea Realitatea zilei, al cărei moderator, Răzvan Dumitrescu, promitea solemn în urmă cu puţin timp că nu va mai face public niciun sondaj de opinie, Sorin Oprescu conduce în cursa pentru Primăria Capitalei cu 39%.

Asemenea lui Horaţiu Mălăele, care într-o cunoscută scenetă făcea tot felul de “calculele”, mă întreb şi eu: 39 ce? Sau, mai precis, 39% din ce? Din cei 52% dintre repondenţi decişi să meargă la vot (şi din care vor ajunge, efectiv, fix... o parte), din cei 52% +17% care se declarau aproape siguri că se vor duce, sau din toţi cei intervievaţi, inclusiv cei 9% hotărâţi să stea acasă şi 20% aproape siguri că vor sta?

Pe de altă parte, e adevărat, indiferent din “ce” este acest 39%, tot din acelaşi “ce” Vasile Blaga are doar 24%, Ludovic Orban 12%, iar Cristian Diaconescu 11%, aşa că, una peste alta, sondajul poate fi luat în seamă.

MI-AU DESCHIS OCHII!

Comemorarea referendumului în urma căruia anul trecut, pe 19 mai, Traian Băsescu a fost din păcate reconfirmat în funcţia de Preşedinte s-a făcut ieri printr-o zi a porţilor deschise la Palatul Cotroceni. Comentând subiectul, într-o dispută pe cât de caraghioasă pe atât de absurdă, jurnalistul Emil Hurezeanu susţinea că toţi cei vreo 20.000 de vizitatori sunt simpatizanţi ai domnului Băsescu, în timp ce confratele său Cornel Nistorescu supralicita, convins că erau de-a dreptul membri PD-L, aduşi în mod organizat!

Cum personal nu mă aflu în niciuna dintre categoriile pomenite de dânşii, acesta este probabil motivul real pentru care, deşi mi-aş fi dorit, n-am reuşit să ajung acolo. Iniţial crezusem că am fost doar ocupat cu altceva...

SCENARIU CU BLAT

Întrebaţi despre întâlnirea lor de taină, de pe la sfârşitul lunii martie, Cristian Diaconescu şi Vasile Blaga s-au străduit să-i minimalizeze importanţa, explicând că ea a avut loc înainte ca oricare dintre ei să fi devenit candidat la Primăria Capitalei din partea respectivelor partide, PSD şi PD-L. Pe undeva însă, tocmai acest element este cel mai bizar, dacă ne gândim că la vremea aceea favoriţii erau încă Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu pe de-o parte, şi Liviu Negoiţă pe de alta, pentru ca la scurt timp să asistăm la dubla surpriză de a-i vedea lansaţi în competiţie fix pe cei doi protagonişti ai întâlnirii!

Ţinând cont şi de oarecum sibilinicele acuzaţii de blat ale lui Traian Băsescu, poate că n-ar fi chiar de mirare ca, în cazul în care în turul doi ar ajunge Sorin Oprescu şi unul dintre candidaţii PSD sau PD-L, partidul rămas pe dinafară să-l susţină pe reprezentantul celuilalt, în detrimentul “independentului”, nu neapărat dintr-o solidaritate de clasă politică, ci pentru că un proaspăt ales primar, cu o structură solidă şi un număr de consilieri municipali în spate, are ceva de oferit fostului rival, cum ar fi o funcţie de viceprimar şi chiar o majoritate în Consiliu (preambul pentru alegerile generale din toamnă?), lucruri de care lupul singuratic Sorin Oprescu nu ar dispune. Plus că acesta din urmă este susţinut de aripa din PSD cea mai ostilă liberal-democraţilor şi mai “nereformată” în viziunea lor, iar de partea cealaltă, oamenii lui Geoană, prinşi rău la înghesuială în cazul victoriei lui Oprescu, l-ar putea prefera şi ei pe Blaga.

MAI BINE TELEVIZAT DECÂT INDIGNAT

La moartea Monicăi Lovinescu, Răzvan Dumitrescu a realizat o ediţie omagială a emisiunii Realitatea Zilei, unde printre invitaţi s-a numărat şi Gabriel Liiceanu. Fatalitatea a făcut însă ca în acelaşi timp să se judece recursul lui Sorin Oprescu la contestaţia candidaturii sale pentru Primăria Capitalei, astfel încât la un moment dat emisiunea a fost întreruptă cu o transmisiune în direct, spre neţărmurita indignare a domnului Liiceanu, tulburat din jelania sa de înaltă ţinută intelectuală cu un subiect atât de meschin. Desigur, nefiind la TVR Cultural, ci la un post de ştiri şi comercial, ar fi fost oricum oprit mai devreme sau mai târziu de un calup publicitar alcătuit poate din lucruri cel puţin la fel de mundane, precum nişte reclame la prezervative sau tampoane, lucru de care domnia sa ar fi trebuit să fie conştient de la bun început.

Cert este că, deşi nu a plecat instantaneu din platou, cum părea tentat, a declarat că nu se va mai duce vreodată la televiziunea cu pricina. Şi nici că s-a mai dus... până ieri, nici trei săptămâni mai târziu, când n-a putut rezista ispitei de a-şi prezenta versiunea actualizată a “Apelului către lichele”! Apropo de interesele personale versus principii...

PREMISE ANTAGONICE, ACEEAŞI “CONCLUZIE”!

În majoritatea talk-show-urilor de pe la noi, analiştii (în special cei economici) pornesc de la o concluzie, pe care se străduiesc apoi să o demonstreze cu orice preţ. Invariabil, această concluzie este: autorităţile, în frunte cu Guvernul, sunt incompetente şi ne mint.

În urmă cu câteva zile, se discuta despre prognozele privind creşterea salariilor în 2008, făcute, pe de-o parte, de Comisia Europeană, iar pe de alta, de Institutul Naţional de Statistică. În timp ce prima estima o creştere de 10%, celălalt se dovedea mult mai “generos”, vorbind despre 15%. Bineînţeles că cifra corectă se prezuma a fi cea de la Bruxelles, autorităţile autohtone având tot interesul să o umfle pe a lor, deoarece fiind campanie electorală etc., Guvernul vrea să pară mai capabil decât este. Logic.

Numai că, după câteva minute, experţii în economie din studio, uitându-se mai atent pe hârţoage, au observat că de fapt Institutul Naţional de Statistică susţinea că vom avea o creştere reală de doar 7% şi nu de 15 (care includea şi rata inflaţiei), aşadar o prognoză chiar mai pesimistă decât cea a europenilor. Noua concluzie? Aceeaşi: Guvernul tot minte, având, de astă dată, interesul să raporteze valori mai mici ale salariilor, pentru a da – din cauza lipsei de fonduri – şi pensii diminuate, ştiut fiind că acestea din urmă sunt corelate cu primele. Evident, la fel de logic!

ERATĂ LA UN INTERVIU

Ieşirea lui Traian Băsescu de duminică, din cârciumă (în) direct la Realitatea TV, a reprezentat de fapt o recunoaştere a gafelor făcute cu câteva zile mai devreme în interviul pentru Radio România Actualităţi.

În primul rând, cum presa interpretase spusele domniei sale despre blaturi ca fiind un atac la adresa candidatului PD-L, Vasile Blaga, cu care n-ar avea tocmai o relaţie cordială, a încercat să spulbere suspiciunile, afişându-se amical în public cu acesta. Apoi, fiindcă tot atunci declarase că ar vota un tânăr, iar lumea se dusese cu gândul la Cozmin Guşă sau Aurelian Pavelescu, fix pe cei doi a căşunat cu mai multă îndârjire, ca să fie limpede că nu la ei s-a referit (i-a scăpat însă Codrin Ştefănescu!).

Preşedintele pare a fi în mare derută dacă a început să aibă nevoie de câte o erată după fiecare interviu.

ROMÂNII, CÂINII ŞI O SPANIOLOAICĂ PROASTĂ

Proprietara magazinului din Spania care a afişat la intrare un panou prin care se interzicea accesul câinilor şi al românilor şi-a justificat gestul declarând că în ultima vreme i s-au furat bunuri în valoare de 3000 de euro, fără să priceapă însă cum s-a acţionat.

Deduc de aici că or fi românii hoţi, dar cel puţin sunt mult mai dibaci decât doamna cu pricina, care de altfel nu e prea sigură de inteligenţa sa nici măcar în raporturile cu câinii, aflaţi – iată – şi ei pe lista de suspecţi!

ŞPAGA BUNĂ ŞI ŞPAGA REA

Am auzit multă lume spunând – în legătură cu ceea ce i se întâmplă zilele acestea lui Gigi Becali – că DNA nu are de fapt de ce să-l acuze, câtă vreme patronul Stelei ar fi încercat să dea bani unei formaţii pentru a-şi face practic datoria, obţinând un rezultat bun, şi nu pentru a ceda meciul. Numai că, din câte ştiu, tot la capitolul şpagă, mită sau foloase necuvenite se încadrează şi oferirea unor stimulente materiale unui chirurg pentru a face o operaţie sau unui funcţionar dintr-o primărie pentru a acorda o autorizaţie de construcţie; adică tot pentru a-şi face datoria, dar mai conştiincios sau cu mai multă promptitudine.

Într-unul din campionatele trecute, acelaşi Gigi Becali era suspectat că a dat bani unei echipe care întâlnea o contracandidată a Stelei la titlu. Întâmplarea făcea însă că aceeaşi echipă, câteva etape mai târziu, urma să joace şi cu Steaua, nefiind deci deloc sigur că în preţul tranzacţiei iniţiale – socotită de unii drept legitimă! – nu intra şi obligativitatea cedării punctelor din partida directă. Iată de ce astfel de practici ar trebui interzise cu desăvârşire, şi nu doar de regulamentele interne ale FRF.

UN “BLAT” LOGIC

Atitudinea mai puţin combativă a celor patru principali candidaţi la Primăria Capitalei – care l-a făcut pe Traian Băsescu să evoce ideea de “blat” – ar putea avea o explicaţie cât se poate de logică, putând servi oricăruia dintre ei drept strategie de campanie. Cum profilurile lor personale sunt oarecum asemănătoare, iar bucureştenii par destul de derutaţi, prinşi între tendinţa tradiţională de “a vota cu dreapta” şi realitatea crudă că acestă dreaptă a condus oraşul în ultimii ani cu rezultate deloc fericite, fiecare este procupat mai degrabă să nu-şi ostilizeze potenţialii alegători ai celorlalţi contracandidaţi, prin atacuri virulente, sperând că graţie unei campanii pozitive, “bazată pe proiecte” etc., îi poate convinge să treacă de partea lui, dimpreună cu o parte cât mai consistentă din electoratul încă nehotărât.

Eu însumi mă surprind uneori spunându-mi, de pildă, că domnul Diaconescu n-ar fi o soluţie tocmai rea, deşi până la înscrierea sa în cursă nici prin gând nu mi-a trecut că aş putea vota vreodată un candidat de stânga. E însă suficient să-l aud vorbind despre “nenorocirile aduse în ţară de puterea de dreapta”, pentru a-mi aduce brusc aminte că la urma urmelor e un pesedist cu acte în regulă, şi a-l tăia de pe lista cu opţiuni, oricât de simpatic mi-ar fi altminteri.

SST!

Ultima ieşire la rampă a lui Traian Băsescu a stârnit, ca de obicei, un val de replici din partea tuturor adversarilor săi, vizaţi sau nu în mod direct de declaraţiile de la Radio România Actualităţi. E de neînţeles cum, după trei ani şi mai bine de când joacă această piesă, şeful statului se bucură de acelaşi succes, reuşind să-i prindă în capcană pe limbuţii noştri politicieni, mereu gata să turuie împotriva lui pe orice post dispus să le acorde câteva minute de emisie, când singura replică adecvată şi cu adevărat eficientă pentru a-l reduce în cele din urmă la tăcere ar fi aceasta:

AGENTUL DE CIRCULAŢIE... ÎNTRE BIROURI

Am auzit la radio o ştire conform cărei ieri, deoarece bucureştenii s-au întors din vacanţa de Paşte şi 1 Mai, Poliţia Rutieră a scos în stradă nu ştiu câte echipaje în plus pentru dirijarea traficului (că doar de-aia e “rutieră”). Astăzi în schimb, deşi bucureştenii n-au intrat în nicio altă vacanţă, numărul poliţiştilor a revenit la... normal, lucru de care m-am putut convinge pe pielea mea; aceeaşi intersecţie, nesemaforizată, în care ieri se circula cât de cât bine cu ajutorul unui agent, acum era blocată, agentul lipsind cu desăvârşire.

Întrebarea pe care mi-o pun este ce sarcină de serviciu o fi primit azi respectivul poliţist? Probabil că plimbă nişte hârtii de la un birou la altul!

DEZAMĂGIREA (LUI) DIACONESCU

La auzul sentinţei definitive prin care Justiţia îi îngăduia lui Sorin Oprescu să candideze pentru Primăria Capitalei, Cristian Diaconescu, aflat în transmisiune directă în cadrul unei emisiuni televizate, numai că nu a izbucnit în lacrimi de ciudă, ameninţând chiar că va propune partidului să-şi ia jucăriile electorale şi să renunţe la propria-i candidatură.

Aşadar, conştient că Oprescu îi va sufla o bună parte din voturi – ceea ce înseamnă, logic, şi că putea strânge destule semnături pentru a se înscrie în cursă! – domnul Diaconescu a mizat mult pe chiţibuşurile formale care să-l scape de un adversar periculos. Urât din partea sa!