DEMAGOG SUB ACOPERIRE

Plimbat de câteva zile pe la toate televiziunile, pedelistul Gheorghe Pogea critică promisiunile electorale ale adversarilor politici de a mări pensiile şi salariile până la sume astronomice sau de a oferi tot soiul de ajutoare şi alocaţii fabuloase, pretinzând că singurele plauzibile, chiar dacă în aparenţă încă şi mai gogonate, sunt cele ale PD-L, deoarece, spre deosebire de ceilalţi, “democrat-liberalii au curajul de a spune cu onestitate cetăţenilor” de unde vor fi tăiate cheltuielile bugetare pentru a se obţine banii reorientaţi către proiectele sociale.

Fiind vorba despre un gest cu adevărat temerar din partea unui partid politic angrenat în cursa electorală şi care astfel ar putea să-şi rişte poziţia la viitoarele alegeri, era de aşteptat ca mărturisirile domnului Pogea să fie cutremurătoare, domnia sa anunţând că vor fi micşorate drastic investiţiile în alte domenii importante. Când colo, aflăm cu uşurare că salariile de sute de euro, pensiile îndestulătoare, ba chiar şi construcţia a mii de kilometri de autostrăzi, ori alocarea unor sume fără precedent la Sănătate şi Învăţământ vor putea fi asigurate de o eventuală guvernare portocalie... doar prin reducerea cheltuielilor pe autoturismele de serviciu şi pe calculatoarele ministerelor!

A... POLITIC!

Un vajnic tovarăş lider de sindicat din învăţământ îi tot ameninţă de ceva vreme pe liberali şi pe social-democraţi că dacă nu vor creşte cu un procent absurd de mare salariile pe ramură, nu mai puţin de 400.000 de alegători‑sindicalişti de rând, başca familiile conexe, vor şti cu cine altcineva să voteze în bloc la scrutinul plasat în mod fericit peste doar două luni.

Nu cred să fie aici vorba despre vreun şantaj odios, folosit doar de partidele de opoziţie pentru atingerea scopurilor, şi nici măcar de implicarea directă şi ilegală a unor sindicate în politică, însă mă întreb ce-l împiedică pe cetăţeanul cu pricina să înfiinţeze de-a dreptul un partid, în loc să susţină pe faţă PD-L-ul în care numai ce a intrat un alt coleg de-al său. Cu atâţia votanţi fideli, n-ar avea nicio problemă să acceadă în Parlament.

CIOC-CIOC!

Ca în gagul cu cetăţeanul uşor sclerozat care ciocăne în masă şi apoi dă fuga la uşă să vadă cine a bătut, Consiliul Superior al Magistraturii, în încercarea de a se arăta cu orice preţ echidistant din punct de vedere politic, după ce l-a muştruluit pe Traian Băsescu, acuzându-l că a făcut presiuni asupra justiţiei prin antepronunţarea în cazul privitor la delimitarea colegiilor uninominale de către Guvern, l-a luat la refec şi pe premierul Tăriceanu, pentru că la rândul său vorbise despre... presiuni făcute asupra justiţiei, fără a da amănunte (deşi era la mintea cocoşului, dacă nu a magistratului, că se referea tocmai la Preşedinte), ceea ce, în opinia CSM, poate fi socotit tot un fel de presiune asupra justiţiei!

Şi aşa mai departe...

PARIURI NE-SPORTIVE

La noi totul e pe dos! Dacă înaintea oricărui meci de fotbal mai important, nu se poate să nu apară la televizor cel puţin câţiva actuali sau foşti jucători şi antrenori care să declare că “din principiu” nu fac niciodată pronosticuri, când se aşteaptă decizia crucială a unei instanţe de judecată, Preşedintele ţării este primul care să-şi dea cu părerea în avans, punând chiar drept miză la marea casă de pariuri ne-sportive “Cotroceni” slujbele câtorva mărunţi consilieri juridici de pe-acolo, ameninţaţi voalat cu concedierea dacă nu sunt în stare să-şi convingă, efectiv peste noapte, colegii de breaslă judecători să voteze cum le dictează conştiinţa şefului suprem.

Iar pentru ca tacâmul să fie complet, piesa de rezistenţă a dosarului cu care PRM vrea să demonstreze în faţa Curţii de Apel că Guvernul a introdus votul uninominal printr-o Hotărâre ilegală este tocmai declaraţia lui Traian Băsescu, prin care domnia sa, ca parte a Executivului, “recunoaşte” delictul săvârşit! Toate acestea fiind, desigur, în viziunea celor mai curaţi la suflet şi mai săraci cu duhul, simple coincidenţe...

POATE LA FOTBAL...

Întrebat ieri de o jurnalistă dacă există vreo diferenţă între felul în care e tratat un ministru pentru care s-a cerut urmărirea penală şi care, conform Constituţiei, poate fi suspendat de Preşedinte şi un ministru trimis în judecată, domnul Victor Ponta, care îşi face un titlu de glorie din a recunoaşte cu fiecare ocazie că nu se pricepe la absolut nimic altceva (poate cu excepţia fotbalului) decât la chestiunile juridice, în care se pretinde însă un as, a răspuns tare, răspicat şi în mod repetat (semn că a înţeles bine întrebarea): NU!

Cum însă în acelaşi articol 109 alin. (2) din Constituţie se precizează că “Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie”, reiese că eminentului jurist pesedist îi stau în caracter, pe lângă alte obiceiuri urâte, şi ignorarea propoziţiilor ceva mai scurte (dar nu mai puţin importante!) din articolele de lege, ceea ce-i limitează aria adevăratei competenţe cel mult la amintita ramură sportivă.

RĂPUS LA MUNCĂ

Cum nici în politică nu există faptă bună care să scape nepedepsită, după ce au aprobat în Parlament începerea urmăririi penale pentru propriul ministru al Muncii, Paul Păcuaru, liberalii constată o dată în plus că, la urma urmelor, când vine vorba despre ranchiună şi răzbunare, Traian Băsescu nu este câtuşi de puţin atât de imprevizibil pe cât spune legenda. În consecinţă, în timp ce basmaua curată Adrian Năstase şi PSD-ul aferent îşi văd liniştiţi de campania electorală, Păcuraru îngroaşă rândurile marilor corupţi liberalo-udemerişti, socotiţi vinovaţi până la tardiva probă contrarie.

Acum, singura şansă a domnului Păcuraru este să pozeze în faţa electoratului de vârsta a treia drept victimă căzută în lupta cu balaurul de la Cotroceni pe altarul creşterii pensiilor şi rezolvării problemei grupelor de muncă (sau cam aşa ceva...)!

MICUL ÎNCHIS

Nu ştiu cât de culturale au fost manifestările desfăşurate ieri şi alaltăieri cu ocazia Zilelor Bucureştiului, dar din cauza lor eu chiar era să ratez un film, fiindcă deşi mă aşteptam ca nişte străduţe de prin centrul istoric (pe care eu mi-l imaginam mai în apropierea Curţii Vechi) să fie închise, nu am crezut că gluma se va întinde până dincolo de bulevardul Kogălniceanu-Regina Elisabeta, aşa că după ce mi-a luat mai bine de o jumătate de oră să ajung cu maşina de la Piaţa Unirii la Universitate, unde n-am reuşit să parchez în spate, cum fac de obicei fără probleme în weekend, pentru că accesul era interzis aiurea, m-am cam pus pe înjurat.

Iar eu mă număr printre cei care în general apreciez iniţiative de acest fel!

VREO DOUĂ SĂPTĂMÂNI...

ANTENA YOUTUBE 3

Într-un top “culmea prostiei” în televiziune, pe unul dintre locurile fruntaşe aş plasa, fără ezitări, noul “format” al emisiunii “Sinteza zilei” de la Antena 3, realizat în bună măsură pe baza unor clipuri preluate de pe YouTube, a căror legătură cu subiectul în dezbatere este cel puţin forţată, dacă nu zero. Mi se pare penibil ca un post cu mari pretenţii să încerce să-şi crească ratingul cu ajutorul unor filmuleţe obţinute gratuit, fără niciun merit propriu, şi a căror calitate tehnică, în era televiziunii digitale, HD etc. este execrabilă (nu ştiu cum se face, dar eu le văd mai bine până şi pe calculatorul meu cu pedale şi manivelă)!

Culmea culmilor prostiei a fost însă atinsă într-o seară, când s-a apelat tot la un filmuleţ de pe YouTube pentru a se prezenta un fragment dintr-o emisiune mai veche difuzată chiar pe Antena3! Şi când te gândeşti că Dan Diaconescu şi al său OTV trec drept singurii vinovaţi pentru “tabloidizarea” presei audio-vizuale!

LA APĂ

Chiar şi dacă ceea ce s-a întâmplat ieri la Senat, când de pe corabia condusă din umbra catargului de întâiul marinar al ţării s-a aruncat colacul de salvare de la iminentul înec politic al lui Vadim Tudor, nu poate fi socotit decât de cei mai cârcotaşi dintre observatori un indiciu clar despre arhiva personală în care a stat ascuns atâta amar de vreme, doar pentru a fi folosit la momentul cel mai oportun, dosarul de Securitate al lui Traian Băsescu, pelediştii tot pot fi băgaţi ei la apă de acela pe care nu l-au lăsat să moară, conform cunoscutei zicători.

Cum, în situaţia sa, lui Vadim i-ar fi fost de-ajuns şi un pai de care să se agaţe, după ce tactica împroşcării cu flegme în stânga şi-n dreapta s-a dovedit a nu mai avea succes de la o vreme încoace, are acum ocazia să revină la obiceiurile contrare, dar la fel de băloase, dinainte de ‘89, schimbând numai proprietarul reversului, în speranţa că va ciupi voturile aducătoare de un nou mandat tocmai de la numiţii peledişti, cărora le va fi imposibil să respingă în mod credibil toate declaraţiile de dragoste şi efuziunile sentimentale ale tribunului deghizat în mare negociator şi făuritor de alianţe politice contra naturii (să zicem...).

IEPURI ŞI DĂBULENI

Din cele câteva exemple date de jurnaliştii de la Cotidianul într-un articol prin care încercau să demonstreze că electoratul este victima unui uriaş blat între toate forţele politice, deoarece candidaturile în diferite colegii sunt astfel “măsluite” încât oamenii importanţi ai unei formaţiuni să nu fie stânjeniţi de adversari puternici, două mi s-au părut chiar ciudate: Călin Popescu Tăriceanu se va confrunta, chipurile întru liniştita-i alegere, cu pesedistul Victor Socaciu, iar PNL şi PD-L, dorind să-l menajeze pe Mircea Geoană, nu şi-au trimis niciun lider marcant în colegiul din Dăbuleni!

Dincolo de vesela imagine a unei confruntări la vârf, între “greii” partidelor, taman în Colegiul Dăbuleni (dacă liberalii şi pedeliştii ar fi fost, nu-i aşa?, oameni cinstiţi), constat că artiştii, fie ei manelişti sadea, actori sau folkişti la pensie sunt, în viziunea gazetarilor, de la caz la caz, când personaje aduse, prin sfidarea normelor de moralitate, în politică numai pentru notorietatea lor strângătoare de voturi, când doar “iepuri” pentru adversari.

CINE N-ARE URECHI...

Nu ştiu de ce, dar parcă-mi lipsesc dezbaterile aproape zilnice, din urmă cu ceva vreme, de pe la Realitatea TV, în care mai toată lumea, cu excepţia guvernanţilor, care nici nu erau invitaţi să-şi spună punctul de vedere, era convinsă că începând din 2009 nu vor mai fi bani pentru pensii. Ţin minte că la un moment dat apăruse prin Evenimentul Zilei parcă, informaţia că însuşi Varujan Vosganian admisese, într-o discuţie la Cotroceni, că aşa se va intâmpla! Nu ştiu cât de veridică era ştirea, respectiv declaraţia ministrului, dar eu personal l-am văzut în cel puţin 4-5 ocazii dezminţind-o şi jurându-se că nici n-o făcuse, aşa încât am sfârşit prin a-l crede, el fiind probabil cel mai în măsură să ştie ce a spus şi ce nu, chiar dacă, în fond şi la urma urmelor, ar fi putut să mintă oricând – şi când spusese ce spusese, dacă spusese, şi când spunea că nu a spus nimic.

Cert este însă că luni de zile după povestea asta, anumiţi comentatori şi analişti continuau să invoce ipotetica declaraţie iniţială a ministrului drept dovadă peremptorie că – evident – din 2009 nu vor mai fi bani pentru pensii, de parcă puhoiul de dezminţiri nici n-ar fi existat. Cam aceiaşi comentatori şi analişti care se mai trezesc din când în când să spună că greşeala de acum a liberalilor este similară celei de odinioară a CDR-ului care, deşi a făcut şi lucruri bune în timpul guvernării, din cauza aroganţei... nu a comunicat suficient cu opinia publică!