APROAPE CA AI NOŞTRI...

Am auzit analişti politici de pe la noi susţinând că respingerea, în prima fază, de către Camera Reprezentanţilor, a planului prin care statul american aloca 700 de miliarde de dolari economiei aflate în dificultate, a fost o dovadă de maximă responsabilitate din partea aleşilor lor, deoarece astfel nu s-ar fi folosit banii contribuabilului de rând pentru salvarea unor entităţi private, gestionate prost sau chiar fraudulos. În context, se făcea o paralelă cu i-responsabilitatea parlamentarilor noştri, care au votat mărirea cu 50% a salariilor din învăţământ.

Deşi consider intervenţia statului în economie o idee cât se poate de proastă, mie mi se pare că în cazurile de faţă atitudinile deputaţilor de dincolo şi de dincoace de ocean şi de Dâmboviţa au fost identice: şi unii şi alţii au dat dovadă pur şi simplu de populism, votând aşa cum e mai bine pentru ei, din punct de vedere electoral, fără să le pese de consecinţe. Contribuabilul acela american, chipurile ferit de pericolul de a-i fi “risipite” propriile taxe şi impozite adunate la Buget, ar fi fost oricum mult mai lovit de o criză globală încă şi mai gravă dacă nu se alocau cele 700 de miliarde, exact la fel cum profesorii noştri nu vor apuca să se bucure de creşterile salariale decât până când tocmai din cauza unei asemenea măsuri se vor pomeni şi mai săraci odată cu accentuarea inflaţiei. Politicienilor le-a fost însă mai uşor să voteze cum ştiau că şi-ar fi dorit, în ignoranţa lor, alegătorii, decât să-şi bată capul să le explice cum stau lucrurile cu adevărat. Măcar americanii şi-au îndreptat greşeala, şi a doua oară au votat cum trebuie!