NEFERICIŢI ÎN... ECONOMIE

Pe vremea când în România era parcă o idee mai rău decât acum, în sensul că inflaţia era menţinută doar prin eforturi deosebite la o valoare exprimată cu două cifre, FMI-ul nu se lăsa niciodată convins că merităm să ne dea mai mult decât prima tranşă, mai curând simbolică, din câte un împrumut de care chiar aveam nevoie, iar toată lumea paria pe intrarea ţării în incapacitate de plată (un soi de faliment de proporţii naţionale), în timp ce politicienii ne spuneau ceea ce pe atunci păreau simple poveşti, pe cât de frumoase, pe atât de utopice, despre intrarea în NATO şi în UE, specialiştii în economie ne făceau şi ei să visăm cu ochii deschişi, explicându-ne cum, pentru a ne apropia cât de cât de nivelul de trai din vest, nu avem nevoie decât de câţiva ani buni cu creştere economică de minimum minimorum 7-8 %.

Ciudat lucru, dar astăzi, când astfel de rezultate sunt obţinute şi chiar depăşite, cam aceiaşi specialişti ne ajută să descoperim subtilităţi nebănuite ale acestei ştiinţe exacte şi fascinante numite economie, îmbogăţindu-ne totodată vocabularul cu termeni tehnici pe care chiar nu-mi amintesc să-i fi auzit folosindu-i în urmă cu 10-15 ani – baremi aşa, ca vag avertisment – cum ar fi “supraîncălzire economică” sau “creştere economică nesustenabilă”, şi cu care ne explică acum de ce tot nu ne e bine! În plus, aflăm cu durere că, după ce pe vremea guvernului Văcăroiu aveam o economie nesănătoasă deoarece se baza pe “producţia pe stoc”, acum e cam la fel de bolnavă pentru că se bazează pe... consum. Cum ar veni, ba produceam da’ nu consumam, ba consumăm da’ nu prea mai producem! A naibii soartă tristă are şi poporul ăsta, vorba cuiva!...