Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 5 decembrie 2008

ŞI DACĂ AR FI FOST O DATĂ CA NICIODATĂ...

Ori de câte ori ne explică în ce fel (strâmb) înţeleg ei Constituţia României în privinţa desemnării premierului de către preşedinte, pedeliştii încearcă să ne prostească în faţă, făcând o distincţie foarte clară şi perfect inexistentă între situaţia când un partid obţine majoritatea absolută în Parlament şi aceea când nu există un astfel de câştigător. Vezi Doamne, dacă un partid ar deţine 50% +1 din numărul mandatelor, el ar avea într-adevăr dreptul să desemneze ce candidat pofteşte, iar preşedintele ar fi practic obligat să-l accepte, în timp ce – cum devine cazul acum – dacă nu există un astfel de partid, preşedintele, după consultări (de kiki) cu toate formaţiunile, poate pune cam pe cine are el chef.

Ei bine, iată articolul cu pricina (103, alin. 1): “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament, ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. Aşadar, nicio distincţie: tot “desemnează”, tot “candidat”, tot “în urma consultării”, indiferent dacă este vorba de “partidul care are majoritatea absolută”, ori “a partidelor reprezentate în Parlament”. Vestea bună pentru pedelişti şi proastă pentru oricine altcineva este deci că, la o adică, judecând strict după litera Constituţiei, preşedintele ar fi putut avea şi faţă de un partid învingător – nu doar cu 50% +1, ci şi cu 80%! – aceeaşi atitudine discreţionară: îl consultă de formă, află pe cine ar dori acesta să pună premier şi, într-un final nefericit, îl pune tot pe Stolojan, Boc, Videanu, Blaga...

Niciun comentariu: