STRUGURII ERAU... ROŞII

Nu doar că aş fi fost tentat, dar mi-ar fi şi plăcut mult să cred că atitudinea PNL din ultimele zile a fost aproape exemplară: refuzarea oricărui compromis cu vreuna din cele două mari grupări feseniste – PD-L şi PSD – şi asumarea cu demnitate a statutului de partid de opoziţie, dacă nu-i sunt acceptate condiţiile de a-şi impune premierul şi programul de guvernare. Când colo, constat, din declaraţiile dezamăgitorului, o dată-n plus, Crin Antonescu, că singurul motiv pentru care nu s-a încheiat o alianţă... PSD-PNL este acela că social-democraţii practic au trădat, sucindu-se, efectiv peste noapte, după ce obţinuseră de fapt concesii majore din partea liberalilor, inclusiv funcţia de premier!

În aceste condiţii, îmi pare nespus de rău să recunosc, dar Traian Băsescu este cât se poate de îndreptăţit să forţeze o alianţă a propriului său partid favorit cu acelaşi PSD, nici mai odios nici mai inocent decât ar fi fost dacă s-ar fi înfrăţit cu PNL. Chiar n-ar fi avut de ce să asiste impasibil cum PD-L – la urma urmelor formaţiunea cu cele mai multe mandate în viitorul Parlament – este lăsat în opoziţie de “o nouă coalizare a celor 322... ”, aşa cum probabil că ar fi spus domnia sa.