Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 6 mai 2009

UN CONSILIER CAM DERUTAT

Un fel de consilier financiar – din câte înţeleg –, care în ultima vreme apare la televizor mai des decât Mugur Ciuvică şi Mădălin Voicu la un loc, şi al cărui nume este atât de complicat şi neromânesc încât nu mă încumet să încerc să ghicesc cum se scrie corect, după ce acum vreo lună şi jumătate aduna scăderea economică prognozată pentru anul acesta (4%) cu creşterea de anul trecut (8%) şi îi dădea că vom avea o recesiune de 12%, concluzionând că vom ajunge să trăim mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu (?!), alaltăieri îi sfătuia pe guvernanţi ca, pentru a ieşi din criza economică, să ia una din următoarele două măsuri: ori să micşoreze cota unică de impozitare undeva sub 10%, pentru a le lua faţa bulgarilor, ori... să o crească semnificativ! Aşadar, în opinia sa de mare specialist, singura valoare nefastă a cotei unice este 16%.

De-aia nici nu m-am mai mirat că aseară – deşi în repetate rânduri s-a pronunţat împotriva măsurilor bazate pe creşterea fiscalităţii, cum ar fi introducerea impozitului forfetar, care nu fac decât să sufoce economia şi să diminueze încasările bugetare – lăuda decizia autorităţilor din Ungaria de a mări cu câteva procente bune TVA-ul, spunând că astfel vecinii noştri vor aduna... mai mulţi bani la Buget, pe care îi pot folosi pentru investiţii!

Niciun comentariu: