AŞA ŢARĂ, AŞA JAFURI

Poate doar fiindcă – aşa cum îmi spunea, lăsând să se înţeleagă că ar fi ceva nasol, un fost prieten foarte bun, retrogradat, desigur, între timp la statutul de “amic” – am o gândire uşor divergentă, manifestată printre altele în prostul obicei de a face comparaţii între lucruri de necomparat şi asociaţii de idei dintre cele mai bizare, de câte ori are loc câte un jaf la o bancă, precum cel de ieri, executat cu mult profesionalism, într-un timp record, fie şi cu o şurubelniţă drept armă, fentând camerele de supraveghere şi umplând Poliţia de ridicol numai pentru a se sustrage, în cazurile grave, câteva mii de lei, cu care infractorul deosebit de periculos (vorba altcuiva) abia dacă şi-ar putea aranja nu o viaţă lipsită de griji în Honolulu sau pe Coasta de Azur, ca personajele din filmele de acţiune, ci doar un binemeritat concediu de câteva zile în Bulgaria, îmi vine în minte bancul acela cu cetăţeanul român care, observând un deltaplan izbindu-se de un bloc ceauşist încă nereabilitat termic, îşi şopteşte cu amărăciune în barbă: ţară de căcat, atentate de căcat!