Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 18 mai 2010

TEORIA RELATIVITĂŢII ÎN ECONOMIE

Auzind eu din gura unora şi altora care apar pe la televizor că ar exista, chiar prin Europa, ţări (deşi s-ar putea să fi fost vorba despre una singură, parcă baltică, dată însă ca exemplu de mai multe ori) care după ce au avut scăderi economice record, de aproape 20%, au început, încet-încet, să-şi revină, chipurile în urma aplicării unor măsuri similare celor propuse de Băsescu şi guvernuboc, m-am gândit că metoda cea mai sigură pentru a ieşi şi noi oficial din recesiune ar fi să implementăm orice fel de măsuri, cu condiţia să fie cât mai stupide (un început timid s-a făcut deja, dar eu sugerez să se meargă şi mai departe, cu tăieri de salarii şi pensii de peste 50%, în paralel cu creşteri spectaculoase, mult peste cele vehiculate în presă, de taxe şi impozite), astfel încât, după câteva luni poate ceva mai dificile, în care economia să scadă, ştiu şi eu?... de ce nu cu 30-40%?!, anul următor, cu excepţia cazului în care peste România ar cădea, Doamne fereşte!, bomba atomică, relaxându-le doar o idee, să nu avem cum să nu înregistrăm măcar un ritm de creştere uşoară, de 0,2-0,3%, pe care, dacă l-am păstra decenii de-a rândul, am putea ajunge, cândva, la nivelul din, să zicem, 1997.

Un comentariu:

Anonim spunea...

in tara asta de cacao nimic nu e exclus