Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 30 septembrie 2010

NICI AL LOR NU E MAI BREAZ!

Pentru că tot vorbeam în urmă cu vreo două zile despre imbecilii care se găsesc în toate partidele – chiar dacă în PD-L sunt mai mulţi şi mai mari – nu pot să nu mă refer din nou şi la senatorul PNL Ioan Ghişe, despre care am mai scris în numeroase rânduri.

De fapt, într-un fel, săracul n-are nicio vină, aşa e el, sau, în cel mai rău caz, asta e misiunea lui… sub acoperire, de a pune partidul într-o lumină proastă în momentele cele mai nepotrivite. Mai supărător este însă că şeful său, Crin Antonescu, cel care altfel se arată chiar mai autoritar decât îi stă bine unui liberal, şi care, din câte am înţeles, şi-a făcut până şi guvernul acela din umbră, cu miniştri care nu sunt tineri, dar sunt obscuri, consultându-se numai cu propria conştiinţă, nu-şi manifestă intransigenţa şi faţă de personajul în cauză, dacă nu interzicându-i, că nu e tocmai democratic, măcar sugerându-i cu fermitate să-şi rărească drastic apariţiile televizate în care debitează enormităţi. Sau, cel puţin, după fiecare iniţiativă de-asta creaţă de-a lui, precum “Legea jurnalistului”, partidul să emită rapid câte un comunicat prin care se desolidarizează de ea. Desigur, dacă într-adevăr se desolidarizează!

Niciun comentariu: