Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 10 mai 2011

IRIMONI ŞI OANAPEPE

Cum indiferent cât de puţin m-ar interesa subiectul (şi nu mă interesează absolut deloc!), câtă vreme am un televizor în casă (iar eu am mai multe!) era imposibil să nu fiu pus la curent, măcar în linii mari, cu ceea ce se întâmplă între Moni, Iri şi Irina (sau Iri şi Irinel, că nu mi-e foarte clar, şi am impresia că nici multor reporteri, care-i unul şi care-i alta), mă gândeam zilele trecute că, judecând după felul în care se comportă, şi nu doar în situaţia asta, cei doi Columbeni majori (cel puţin din punct de vedere legal), niciunul dintre ei nu e îndeajuns de responsabil cât să i se încredinţeze custodia unui copil. Şi asta o spune unul care, ajuns la o vârstă aproape deja prea înaintată, n-are nu doar copii, dar nici măcar regrete sau planuri concrete în privinţa asta, tocmai pentru că nu se consideră destul de matur să se înhame la aşa ceva!

De altfel, nu ştiu dacă numai dintr-un soi de coincidenţă sau existând şi o explicaţie ştiinţifică pentru asta, cazul celor doi vine să întărească un fenomen pe care l-am observat la nefiresc de numeroase cupluri, la care deplina împlinire a iubirii a coincis cu sfârşitul ei brusc, astfel încât după căsnicii relativ lungi şi aparent fericite au ajuns să se despartă fix la doi-trei ani după ce au făcut un copil! Iată de ce, măcar din punctul ăsta de vedere, am o mult mai mare (oricât de mică) apreciere pentru Oana şi Pepe.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Primii s-au despartit dupa ce au avut copilul, iar perechea numarul doi ca nu l-au avut! SUPER!