ÎMPLINIREA TUTUROR SPAIMELOR

Cred că am mai spus-o cândva, şi dacă n-am spus-o… o repet: haosul total care domneşte în România ultimilor trei ani sub Băsescu – un cică preşedinte care, cum s-a văzut nu mai departe de aseară, se află într-o perpetuă stare de confuzie, încât poate vorbi despre o telegramă pe care pretinde că o are în faţă întrebându-se dacă există cu adevărat (?!); care iarăşi se dă neînfricat comandant de navă hotărât să nu renunţe la nicio zi de mandat, după ce acum vreo lună-două ameninţa cu demisia; care după ce s-a aflat, până relativ de curând, în relaţii cât de cât civilizate cu Regele Mihai, i-a căşunat subit pe ce i se pare lui că a făcut şi nu trebuia să facă sau n-a făcut şi ar fi trebuit să facă acesta cu mai bine de şase decenii în urmă, numai pentru că, probabil, între timp tocmai a terminat de citit cine ştie ce broşură plină de inepţii; care era gata să ne vâre într-un conflict militar cu Rusia şi deja ne-a vârât într-unul diplomatic şi economic cu ţări importante din Europa, care nici nu mai vor să audă de noi prin Schengen şi care dacă ar avea la-ndemână instrumentele necesare ne-ar, vorba lui Vanghelie, “ejacula” urgent şi din UE etc., etc. –, babilonia asta, aşadar, este exact situaţia în care ne temeam cu toţii, în anul 2000, că am putea ajunge în cazul în care alegerile prezidenţiale ar fi fost câştigate nu de Ion Iliescu – cu care chiar mulţi dintre cei care nu-l înghiţiseră niciodată până atunci şi nu l-au înghiţit nici de atunci înainte s-au şi grăbit să voteze din disperare –, ci de Vadim Tudor. Cu menţiunea că, prin comparaţie cu Băsescu, acesta din urmă pare acum să fie cu medicaţia la zi.