NIMIC DESPRE FOTBAL…

La fel cum în cinematografele sau chiar teatrele noastre, indiferent cât de goală ar fi sala sau de rafinat spectacolul, este imposibil să nu dai fie peste perechea de fete bătrâne care-şi povestesc neîncetat una alteia, în şoapte stridente, mai degrabă visele despre decât adevăratele aventuri cu bărbaţi, de obicei însuraţi, şi se opresc doar ca să chicotească zgomotos de câte ori apare pe ecran vreun Brad Pitt sau George Clooney într-o ipostază mai macho, fie peste golănaşii care la scenele fierbinţi nu se pot abţine să nu lanseze îndemnuri obscene, pe stadioanele româneşti, cu tribune şi-aşa dezolant de pustii, uneori chiar şi la “marile derby-uri”, aproape că nu trec două-trei etape să nu se întâmple câte un incident dacă nu la fel de grav precum cel de aseară de la Ploieşti, când un spectator descreierat a pătruns nestingherit pe terenul de joc încăierându-se cu jucătorii oaspeţi, oricum similare.

Ce vreau să spun e că trebuie să fim o naţie cu totul şi cu totul… aparte, cel puţin între cele europene, ca din zece spectatori la un film bun sau la o piesă de teatru măcar trei-patru să fie turbulenţi, iar din câteva sute, hai mii, la un meci de fotbal să nu lipsească nişte huligani care să provoace scene de o violenţă rar întâlnită până şi pe arenele unde la fiecare partidă asistă ZECI de mii de suporteri înfocaţi – şi încă ai unor echipe adevărate, nu ai unor surogate ca ale noastre –, astfel încât te-ai gândi că “baza de selecţie” pentru tot felul de degeneraţi e cu mult mai mare. Sigur că la noi poate fi şi o chestiune de legislaţie sau una de organizare, dar mie tot mi se pare că în primul rând e una de (lipsă de) civilizaţie.

(Şi când mă gândesc că astăzi intenţionam să scriu despre fabulosul Chelsea-Arsenal 3-5, din Premier League!)

"WOLF AND THE MOON"

NIŞTE CÂRCOTAŞI

Nu m-am uitat aseară la “ediţia specială” a Cronicii Cârcotaşilor decât vreo zece minute, până au fost prezentaţi toţi invitaţii, după ce deja mă lămurisem că nu va fi nimic amuzant, ci dimpotrivă, însă mi-am amintit cum, cu vreo două zile în urmă, când apăruse în premieră ştirea că Huidu se va retrage din viaţa publică, Victor Ciutacu, prezent în studioul Antenei 3, îşi dădea cu părerea fermă că şi Găinuşă ar face bine să procedeze cam la fel, sau oricum să se apuce de alt gen de emisiune, fiindcă faptele fostului său coleg şi probabil încă prieten îi vor ştirbi şi lui decisiv credibilitatea, de parcă dacă domnul Ciutacu ar face – Doamne fereşte! – ceva asemănător cu ce a făcut Huidu, tot trustul Intact, la care e nu doar angajat, ci de-a dreptul ceva şef, ar trebui să tragă obloanele!

Pe aceeaşi logică bizară, în primele zile după accidentul lui Huidu, Mircea Badea, tot la Antena 3, o ţinea gaia-maţu că fostul cârcotaş nici măcar n-ar mai fi trebuit să se urce (vreodată) la volan, însă nu atât din pricina rănii la cap suferite anul trecut în Austria, pe pârtie, cât pentru faptul că opinia publică, fiind la curent cu ea, oricum l-ar fi blamat, acuzându-l de iresponsabilitate, în eventualitatea (între timp devenită, din păcate, realitate) unui accident, teorie ce însă i se poate aplica şi lui Badea însuşi, care ar cam trebui să se lase de şofat, de vreme ce aceeaşi opinie publică, sau mai curând o (altă) parte a ei, îl consideră un individ violent şi impulsiv, astfel încât în cazul unui accident mai mult sau mai puţin similar cu al lui Huidu fără îndoială că l-ar socoti din capul locului vinovat.

LOVITURA DE STAT SE AMÂNĂ

Fireşte că într-o ţară ca România, dincolo de faptul că la dineul oficial icrele or fi fost negre şi vinul vechi, nici restul manifestărilor dedicate Regelui Mihai cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă nu aveau cum să decurgă perfect, lucru repetat încă de ieri la nesfârşit nu doar, cu nemăsurată satisfacţie, de o anumită parte a presei, ostilă Majestăţii Sale numai din prea multă obedienţă faţă de marele pigmeu absent, Traian Băsescu, ci şi, cu bine jucată sinceră mâhnire, de – să luăm un exemplu la întâmplare – Antena 3, transformată peste noapte – dimpotrivă, din prea multă ură faţă de acelaşi mare pigmeu absent – într-un soi de bizar instrument de propagandă monarhistă, mai degrabă deşănţată dacă te gâdeşti la văditele simpatii stângist-pesediste de până mai ieri ale majorităţii realizatorilor de-acolo şi mai ales la originile securiste dovedite cu acte în regulă ale patronului, care probabil că speră acum să-şi scoată partidul din eternul 1% electoral cu ajutorul celor de cinci-şase, hai zece, ori mai mulţi simpatizanţi sinceri şi poate încă pe-atâţi de circumstanţă, cât mai e la modă, respectiv o săptămână-două, ai formei de guvernământ alternative la actuala nenorocită de republică pedelistă.

Cât despre amintita absenţă a celui care la ora când Regele vorbea în Parlament se plimba prin anticamera lui Barroso cu mâinile în buzunare, descheiat la haină şi cu cravata strâmbă, de parcă tocmai se ridicase de sub vreo masă de birt, mie mi se pare că, la fel ca şi celelalte, ale unor Boc, Igaş, Anastase, Udrea, Funeriu etc., e aproape o dovadă de minim bun-simţ: apariţia lor la un asemenea eveniment istoric solemn ar fi semănat cu intrarea galeriei lui Dinamo în Biblioteca Academiei după o înfrângere a echipei favorite pe teren propriu în faţa Stelei.

E GROASĂ!

Nu ştiu exact când, unde şi de ce a mai vorbit Băsescu zilele astea, dar aseară am apucat să văd, titrate de un post de televiziune, ceva declaraţii de-ale lui conform cărora la anul nu se impozitează pensiile, nu se taie salariile şi în general va fi binişor.

Sigur, naivii şi imbecilii care continuă să dea măcar doi bani găuriţi pe spusele cu iz de promisiune ale individului or fi răsuflat uşuraţi şi se vor fi dus la culcare cu zâmbete largi pe chipuri, însă pe mine m-au trecut fiori reci. E groasă!

UN OM ÎN PLUS

Uitându-mă ieri la Manchester United – Manchester City (1-6!!), şi chiar, foarte pe sărite, comutând numai cât să văd dacă s-a mai schimbat scorul, la QPR-Chelsea (1-0!), din Premier League, mă gândeam la un lucru pe care l-am observat de ceva vreme, şi anume că, în fotbalul… nu neapărat mare, dar adevărat, spre deosebire de ceea ce parcă îmi amintesc că se mai întâmpla în tinereţea mea, când o echipă rămasă în inferioritate numerică lupta cu eroism izbutind să păstreze dacă nu echilibrul în joc, măcar un rezultat favorabil, eventual “băgând autobaza în poartă”, acum, când jocul s-a mai rafinat, iar raportul de forţe, inclusiv în meciurile internaţionale, s-a nivelat, eliminarea unui jucător este aproape întotdeauna decisivă, aducând cu sine victoria echipei care beneficiază de omul în plus.

Am subliniat însă că mă refer doar la fotbalul adevărat, nu la caricatura de sport cu mingea rotundă dintre două echipe iniţial de unsprezece jucători, care se numeşte, în mod abuziv, tot “fotbal”, practicat în România, fiindcă printre puţinele excepţii de la regula de mai sus se numără exact meciurile din cupele europene în care ai noştri (Vaslui, Oţelul…) ajung să joace în superioritate, dar sunt dominaţi copios şi sfârşesc prin a încasa gol(uri).

"CUTS LIKE A KNIFE"

ŞI DUPĂ PROCES...

“Scandalul pixelului albastru”, revenit ieri, preţ de câteva ore, mai degrabă în atenţia presei decât a opiniei publice în urma unei sentinţe judecătoreşti oricum stupide, nu are decât un singur, dar mare şi incontestabil merit: a demonstrat o dată pentru totdeauna şi fără putinţă de tăgadă, fie imbecilitatea absolută, frizând oligofrenia, fie slugărnicia dusă dincolo de orice limită îngăduită unei făpturi omeneşti a oricui continuă să susţină că filmuleţul cu Băsescu lovind golăneşte un copil este un trucaj, în ciuda atitudinilor cât se poate de grăitoare ale personajelor din imagini, în ciuda reacţiei lui Băsescu din primele momente când, aflat în direct într-un studio de televiziune, a (re)văzut pelicula, în ciuda felului, poate abil, dar mişelesc, în care acelaşi Băsescu a jurat cu mâna tremurândă pe Biblie la confruntarea dinaintea alegerilor prezidenţiale, ca să nu mai spun în ciuda felului său de a se comporta încă de când a devenit un personaj public.

AL DOILEA SPRE AL TREILEA

Duminică dimineaţă, deşi am avut satisfacţia, şi aşa cam reţinută, de a-l vedea plecând pe Lewis Hamilton în cursa coreeană de Formula 1 din prima poziţie a grilei de start, obţinută categoric pe merit, dar – cum avea să se demonstreze destul de limpede – şi un pic miraculos cu o zi înainte, n-am avut-o şi pe aceea deplină de a-l vedea şi câştigând, fiind învins de acelaşi Sebastian Vettel, despre care tot nu sunt deloc convins că e un mare pilot, fiindcă ocaziile de a o demonstra au lipsit aproape cu desăvârşire datorită sau, mai bine spus, din cauza maşinii cu care concurează, net superioară tuturor celorlalte, însă trebuie să recunosc că, antipatizându-l, încep să mă îngrijorez la gândul că ar putea fi, având în vedere totuşi uşurinţa cu care domină competiţia chiar şi după ce deja şi-a adjudecat titlul mondial, iar judecând inclusiv după această ultimă cursă (când se presupunea că McLaren a mai recuperat din handicap!), în care până şi Mark Webber, al doilea pilot Red Bull – pe care eu îl socotesc în continuare mai slab nu doar decât coechipierul său, lucru evident pentru oricine, ci şi decât cel puţin jumătate din ceilalţi participanţi în Marele Circ – a fost mai rapid decât cei de la McLaren, Hamilton însuşi reuşind numai cu eforturi gigantice şi graţie aptitudinilor sale ieşite din comun să-l ţină în spate ultimele cincisprezece tururi, nu va avea prea multe asemenea ocazii nici la anul.

Ce vreau de fapt, şi în oleacă mai puţine cuvinte, să spun este că, beneficiind, pe de-o parte, de serviciile pur şi simplu genialului Adrian Newey, care pe oriunde s-a perindat a proiectat de fiecare dată cea mai bună maşină a momentului, iar pe de alta de deserviciile aduse celor de la McLaren de propria echipă de mecanici şi tehnicieni incredibil de incompetenţi, care pe lângă că se mişcă încet, ba nu prind bine roţile unui monopost, ba pun prea multă sau prea puţină benzină celuilalt, ba le cheamă simultan pentru schimbul de pneuri, ba dau comenzi piloţilor tocmai când aceştia sunt angrenaţi în câte o luptă pe pistă etc. etc., sunt mari de tot şanse ca şi anul viitor să asistăm la un marş triumfal al lui Vettel către – iată! – deja al treilea titlu de campion mondial, pe care n-ar fi de mirare ca germanul să-l obţină (iarăşi!) încă de pe la jumătatea sezonului! Numai dacă n-o începe să mişte Ferrari, ceea ce nu-mi doresc din cale-afară.

PAS!

Când la un talk-show cu mari pretenţii nejustificate, cum este “Ştirea zilei” cu Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele de la Antena 3, invitaţi să-şi dea cu părerea despre accidentul lui Şerban Huidu sunt nimeni alţii decât… Ioana Maria Vlas (?!) – probabil în calitate de fostă chiriaşă a puşcăriilor în care ard de nerăbdare să-l vadă trimis pe Huidu cam toţi realizatorii de la Antena 3 –, o oareşce vrăjitoare horoscopistă înarmată cu scheme, diagrame, Chiron, “coada dragonului”, “karma negativă”, “Jupiter retrograd” etc. şi nelipsitul Mugur Ciuvică, despre care până ieri trăiam cu impresia că are măcar atâta brumă de bun-simţ cât să mai şi refuze din invitaţiile astea la televiziuni, dacă nu de dragul familiei, care-l vede seara numai combătând aprig într-un dreptunghi de sticlă aşezat pe măsuţa din sufragerie, cel puţin atunci când s-ar afla într-un asemenea anturaj, e limpede că deja s-a bătut mult prea multă apă-n piuă pe acest subiect ca să mai adaug şi eu ceva. Aşa că n-o fac.

JOSNICIE

Cu excepţia tragicului eveniment în sine, cel mai sinistru lucru văzut ieri la televiziunile care au comentat pe parcursul întregii zile accidentul lui Şerban Huidu mi s-a părut iniţiativa lui Radu Tudor de a-l invita în emisiunea sa de la Antena 3 fix pe Mircea Badea, aflat în plin scandal de mahala cu nefericitul protagonist. Asta în condiţiile în care oricum Badea avea la dispoziţie (şi a profitat din plin!) propria emisiune unde să-şi exprime – pe lângă până şi pentru el oarecum firescul regret pentru pierderea vieţilor omeneşti – aproape satisfacţia pentru ce i s-a întâmplat duşmanului său efectiv de moarte, cu care, oricât de meschin ar părea, nu are de împărţit nici averi fabuloase, nici femei superbe, nici altceva cât de cât important, ci doar nişte nenorocite de ratinguri subunitare şi, cel mult, câteva opinii (politice) divergente. Semn că josnicia în lumea mass-media a atins cote greu de imaginat şi de suportat pentru observatorii neutri, iar “moralistul” Badea, care nu pierde nicio ocazie să vadă fiecare pai din ochii confraţilor, ignorând cu desăvârşire bârnele din cei proprii, a devenit, nu neapărat începând doar de ieri, exemplul cel mai ilustrativ.

"DARK LANTERN"

ÎN REST, E BINE

De ieri, de la patru fără un sfert, în România toate-s bune şi frumoase!

Cel puţin asta ar fi putut crede oricine s-ar fi uitat la autoproclamatul unic post de televiziune cu adevărat critic faţă de Putere, Antena 3, şi ar fi văzut că la ora aceea subiectul de aprige dezbateri – cu invitaţi competenţi, păreri avizate şi aşa mai departe – îl constituia un filmuleţ, luat pesemne de pe Youtube, unde un nene – într-adevăr idiot, dar care, împotriva impresiei mele iniţiale, bazată pe o privire fugitivă şi o imagine fără sonor, s-a dovedit a nu fi nici Băsescu, nici Igaş, nici Funeriu, nici Elena Udrea în travesti, ba nici măcar român, judecând după numărul de înmatriculare apărut în cadru – îşi spăla, inclusiv prin interior, cu multă apă şi îndârjire, autoturismul Mercedes. În mod cât se poate de firesc, următoarea temă abordată a fost în legătură cu soţii Columbeanu.

PRESIUNI POLITICE

Pe oriunde mai dă câte un interviu, Radu Moraru nu pierde prilejul s-o strecoare pe-aia cu “presiunile politice” care chipurile ar fi dus la închiderea postului “10 TV” după nici un an de la inaugurare.

Acum, cine ştie ce cogeamite pupincuristul băsist e ar zice că “Naşul” ori a luat-o razna, ori s-a prostit complet, de vreme ce presiunile alea politice n-aveau cum să le exercite cu atâta succes alde Ponta şi Antonescu din Opoziţie, ci doar, eventual, tovarăşii săi de pupat în cur de la Putere şi mai cu seamă însuşi proprietarul curului, însă eu cred că raţionamentul în urma căruia a ajuns la această concluzie, aparent paradoxală, se bazează, pe de-o parte, pe faptul că – la fel ca mai toţi fanii lui Băsescu – în adâncul sufletului ştie câte parale face idolul său şi ce persoană lipsită de caracter, josnică şi răzbunătoare este cu adevărat, iar, pe de alta, făcând o socoteală simplă, pe degete, şi-a dat seama că nu l-a mai invitat într-o emisiune de-a lui de câteva săptămâni bune, ceea ce constituie un motiv mai mult decât suficient pentru preşedinte să treacă la represalii dure, fie şi împotriva unuia dintre cei mai umili supuşi. Aşadar, s-ar putea ca de data asta “Naşul” chiar să aibă dreptate!

UN SISTEM (CRIMINAL) APROAPE PERFECT

N-am urmărit cu atâta interes şi atenţie cât să-mi fac o părere definitivă relatările despre evenimentele care au dus la moartea baschetbalistului american Hardy Chauncey, însă aseară am prins exact intervenţia de la Realitatea TV a deputatului PD-L Cezar Preda, care, în cuvinte poticnite, menite probabil să dea impresia că e copleşit de emoţie, spunea ceva în sensul că “noi românii” ne trezim şi începem să vedem imperfecţiunile şi disfuncţionalităţile sistemului doar în momente “de foarte mare dramă umană”.

Pe lângă că în general m-am săturat ca orice caraghios de-ăsta să bată câmpii în numele tuturor românilor, deci, cum ar veni, şi al meu (de parcă n-aş putea bate câmpii şi singur!), mi se pare o nesimţire fără margini ca un reprezentant cel mult al tuturor pedeliştilor, adică al unei subspecii degenerate de români, să spună aşa ceva la un post de televiziune şi în faţa unor invitaţi care de ani de zile vorbesc necontenit şi fără să trebuiască să se petreacă momente “de foarte mare dramă umană” nu doar despre “imperfecţiunile” şi “disfuncţionalităţile” sistemului, ci despre aberaţiile lui şi cât este de fapt de criminal. Numai idioţii văd asta doar din când în când.

CÂINELE ŞI PRIMARUL

Dacă aş fi avut nevoie (şi) de alt motiv, oarecum obiectiv şi întemeiat, în afară de lehamitea mea proprie, personală şi în consecinţă vădit subiectivă din ultima vreme ca să nu mă uit la, pare-mi-se, ultima ediţie din săptămâna trecută a unuia din talk-show-urile altminteri de succes şi în general chiar interesante de la Antena 3, titlul sub care s-a desfăşurat – “Un primar PDL sfidează legea” – ar fi fost suficient, printre altele fiindcă mi-a amintit de cunoscutul exemplu din lumea presei care spune că nu e o informaţie demnă de a fi ridicată la rangul de “ştire”, publicată şi cu atât mai puţin dezbătută pe larg la o oră de maximă audienţă aceea că un câine a muşcat un om, ci doar, eventual, aia că, dimpotrivă, un om a muşcat un câine, aşa încât abia când o să văd un titlu de genul “Un primar PDL respectă legea” poate-poate o să manifest şi eu o umbră de interes.

"DUST TO DUST"

BNR BEA APĂ

Aseară, tot butonând în sus şi-n jos printre programele răvăşite în urma unei manevre tehnice necugetate, nu ştiu cum se făcea că de fiecare dată când nimeream peste Realitatea vedeam câte un titlu de genul ăsta: BNR: Pensiile să fie impozitate; BNR: 30% din bugetari să plece; BNR: E indecent să spui că e criză…

Într-un târziu, aproape curios şi convins că trebuie să fi avut loc vreo reuniune a conducerii principalei instituţii financiare autohtone soldată cu un comunicat de mare însemnătate pentru ţară, am zăbovit un pic pe postul amintit, cât să apuc să-l văd printre invitaţi pe cel mai ridicol personaj din BNR (cel puţin dintre cele care apar public, ce alte asemenea panarame, dar necunoscute, or lucra pe-acolo pentru binele nostru nici nu vreau să-mi imaginez!), acel Nuştiucum Rădulescu, despre care am mai scris şi cu alt prilej, ale cărui gogomănii erau titrate de deontologii de la Realitatea după cum am arătat. Dat fiind că în cele maximum trei minute cât l-am urmărit, individul tocmai lua o gură de apă dintr-un pahar şi apoi îl apostrofa pe Mugur Ciuvică reproşându-i că-i prea nervos, nu m-ar fi mirat să apară şi un titlu de felul ăsta: BNR: Ciuvică să se calmeze!

ÎN DOUĂ ETAPE

În urmă cu deja mai bine de-o săptămână, mai degrabă chiar aproape zece zile, exact înainte să plec în fulgerătoarea vacanţă efectuată la o azvârlitură de băţ şi doar trei ore de condus absolut legal dincolo de graniţa până la care în schimb am făcut fix nouă ore de gonit ca bezmeticul fără nicio consideraţie faţă de Codul Rutier în vigoare (vacanţă din care între timp m-am şi întors de câteva zile, dar nici că mi-a ars să mai văd vreo faţă de jurnalist, analist şi cu atât mai puţin de politician autohton), principalul subiect de discuţii la talk-show-uri îl constituia ce i-a trecut prin mintea puţină şi obosită unui parlamentar pedelist, cu desăvârşire necunoscut mie, care cică tocmai începuse să se gândească dacă să propună sau nu cândva conducerii superioare de partid “un pachet” de măsuri economice conţinând, pe de-o parte, introducerea impozitării tuturor pensiilor, iar pe de alta, oarecum în compensaţie, scăderea TVA-ului cu 4-5 procente.

Îmi închipui că în ziua următoare nu se poate să nu fi făcut ceva Irinel Columbeanu sau Borcea sau Becali sau unul din soţii Truică, aşa că subiectul a fost abandonat, cum de altfel ar fi trebuit să fie încă înainte de a fi abordat, dar mie povestea mi-a amintit de bancul ăla cu desfiinţarea impozitului pe venit în două etape, prima fiind desfiinţarea venitului. Sunt convins că şi acum, dacă factorii de decizie ar studia temeinic propunerea ar ajunge la concluzia că o parte a ei – respectiv cea cu impozitarea tuturor pensiilor – poate fi şi chiar trebuie aplicată de îndată, urmând ca a doua parte – scăderea TVA-ului – să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie… 2025.