Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 27 noiembrie 2012

A FOST ODATĂ…

A fost o vreme – deloc îndepărtată, în schimb mult prea îndelungată – când foloseam radioul FM din… cabina de duş ca să nu scap niciun minuţel, sau doar cuvinţel, dintr-o conferinţă de presă pe teme politice. Şi nu ştiu cum naiba se întâmpla că mai de fiecare dată găseam cu mare greutate, printre zecile de posturi cu muzică mizerabilă, unul care s-o transmită, enervându-mă teribil şi uneori chiar ieşind plin de şiroaie ca să urmăresc continuarea (tot) la televizor.

Ei bine, aseară, dimpotrivă, primul post peste care am nimerit, deşi m-aş fi mulţumit cu unul de muzică oricât de proastă, inclusiv manele, a fost unul pe care urla din toţi bojocii individul acela înjurat astă-vară la unison de 7,4 milioane de români printr-un sincer DA! Mai întâi am crezut că sunt ceva selecţiuni date în reluare dintr-un discurs mai vechi, pentru că întâmplător aflasem că a mai ieşit public de vreo trei-patru ori săptămâna trecută, deşi în afară de campania electorală în care teoretic n-are dreptul să se implice, nu ştiu să se fi petrecut ceva de asemenea gravitate încât să reclame prezenţa lui în prime-time. În fine.

Cert este că după ce era să vomit doar la auzul vocii lui, până să apuc să schimb canalul l-am mai prins spunând ceva cu atât mai greţos cu cât din nenorocire avea şi dreptate, respectiv că există politicieni care ar fi vrut să se pună în practică rezultatul unui referendum la urma urmelor invalidat (cel din vară), în schimb nu-l respectă pe unul care a întrunit cvorumul, cum a fost tâmpenia aia cu Parlament unicameral şi maximum 300 de senatori şi deputaţi. Chestie care mi-a amintit de ceea ce scriam la momentul respectiv, în 2009: “În România până şi oamenii (mai) deştepţi sunt tot tâmpiţi, dovadă toţi cei care au votat NU pentru Parlament unicameral, în loc să stea dracului acasă, pentru ca referendumul să nu fie validat, indiferent de scor.”

Niciun comentariu: