Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 14 octombrie 2013

Chiar şi dacă nu l-aş fi antipatizat profund, deşi mai degrabă umoral, că nu-mi place mie faţa lui de individ îngâmfat (chiar şi dacă n-o fi aşa), cam de când îl ştiu, pe Novak Djokovici, aş fi început s-o fac, oricum cu mai mult temei, din prima clipă în care, la fel ca ieri, l-am văzut manifestându-se mitocăneşte, ca nici un alt tenismen (de top) dintre cei pe care îi mai urmăresc din când în când, volens NOLEns, pentru că ajung în fazele superioare ale turneelor, şi anume ironizând, cu gesturi largi, de dirijor cu mintea rătăcită şi grimase feroce, publicul din Shanghai, care, ca orice public teoretic neutru, de oriunde şi cam de la orice disciplină sportivă, pe de-o parte susţine din instinct jucătorul/echipa mai slab/slabă, iar pe de altă parte (cumva legată de prima), când vine vorba de tenis, doreşte să se prelungească pe cât posibil spectacolul, respectiv meciul.

Că după o asemenea ieşire penibilă a sârbului spectatorii încep să ţină şi în absolut cu adversarul său, oricine ar fi el, chiar şi, eventual, în rarisimele (că altfel e un jucător magistral!) situaţii când asta ar însemna de fapt scurtarea spectacolului sportiv, mi se pare cât se poate de logic.

Niciun comentariu: