Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 20 aprilie 2015

POA' SĂ NINGĂ, POA' SĂ PLOUĂ...

Tare mă bucur să văd că uneori – din păcate, mult prea rar – providenţa, sub diversele ei avataruri, unele mai înăltuţe şi mai frumuşele, altele mai îndesate şi mai… puţin, pune lucrurile la punct şi face dreptate, aşa cum s-a întâmplat în weekendul acesta, când atitudinea mitocănească a profund antipaticei (nu doar de-acum!) şi absurd de îngâmfatei Eugenie Bouchard de a refuza să dea mâna cu viitoarea ei adversară a fost pedepsită (şi) de fetele noastre din echipa de Fed Cup, Andreea Mitu (numărul 104 în clasamentul WTA!) şi Alexandra Dulgheru (chiar “victima” canadienei), care i-au administrat fiecare câte o înfrângere memorabilă şi educativă (6-4, 4-6, 1-6, respectiv 4-6, 4-6), învăţând-o (minte) măcar că gestul acela nu-i (mai) poartă noroc. Iar fina ironie băşcălioasă atât de autentic românească (într-un sens bun!) din finalul meciului dintre Dulgheru şi Bouchard, când cei din echipa noastră s-au prefăcut că nu vor să dea mâna cu propria lor coechipieră, recunosc că a constituit o lecţie şi pentru mine însumi, care – prea puţin dus la biserică să întorc şi obrazul celălalt sau, în fine, să întind şi mâna stângă – mă gândeam că în locul Alexandrei i-aş fi dat mai degrabă una în cap cu racheta răzgâiatei blondine.

Dincolo însă de povestea în sine, ca şi de cele două victorii obţinute, la drept vorbind, în faţa umbrei (chiar şi la propriu!) numărului 7 mondial, care arăta ca personajul principal dintr-un film de groază cu schelete ambulante (dacă – Doamne fereşte! – i se trage de la vreo boală, îi doresc însănătoşire grabnică, dar cred că a slăbit în halul ăla numai de-a dracului ce s-a făcut după ce i s-a urcat vedetismul la capul ăla nici pe departe atât de aspectuos pe cât i-au băgat unii în el că ar fi) şi ar avea multe învăţăminte de tras despre lungimea nasului propriu şi din faptul că adevărata vedetă a echipei sale a fost necunoscuta Abanda, numărul 260 WTA, cu care ale noastre s-au luptat din greu, iar Irina Begu a şi pierdut, am fost frapat de comentariile unor jurnalişti la fel de mintoşi ca mulţi dintre forumiştii site-urilor de sport, care au sărit să scuze gestul (ne)sportivei din ţara frunzei de arţar, explicând cu aere de fini cunoscători într-ale apucăturilor jucătorilor de tenis că o fi fost doar o simplă superstiţie, la fel de inofensiv şi lipsit de semnificaţii speciale ca grija lui Nadal pentru felul în care sunt aliniate sticlele de suc sau, eventual, ca scărpinatul lui în fund, la nas şi după urechi înainte să servească. Mă întreb însă, pe logica asta, cum ar fi dacă mâine-poimâine se va trezi vreunul că îi poartă noroc să îşi scuipe adversarul în faţă înainte de meci? Mai ales dacă în ţara lui chestia asta nici n-o fi semn de bădărănie.

Altminteri, pe lângă calificarea echipei de Fed Cup a României în grupa mondială de elită, extrem de încărcatul weekend sportiv mi-a adus şi alte satisfacţii. Astfel, în ciuda jocului modest, iar pe alocuri de-a dreptul haotic, în special în apărare, al lui Arsenal Londra, cu un Alexis Sanchez tot mai egoist, în stare să se uite îndelung la câte un coechipier aflat într-o poziţie ideală, uneori chiar de gol, înainte de a se hotărî să NU îi paseze, preferând să facă celebrul “dribling în plus” sinonim cu pierderea mingii, londonezii s-au calificat în finala Cupei Angliei, trecând cu 2-1, după prelungiri (?!), de modesta Reading din eşalonul secund. Partea cu atât mai bună e că acolo o vor întâlni pe Aston Villa, care a învins în cealaltă semifinală pe Liverpool. Partea e bună nu neapărat pentru că astfel cresc şansele la (un) trofeu ale “tunarilor”, ci pentru că e sigur că nu li-l mai pot lua “cormoranii”! Chestie de rivalitate. 

La Campionatul Mondial de Snooker – pentru care, aşa cum prevedeam (şi voi reveni asupra subiectului), a trebuit să-mi fac un abonament de o lună la Eurosport Player, pentru că am luat o (nouă) megaţeapă de la Telekom! – al doilea meu favorit după Ronnie O’Sullivan, Mark Selby, a reuşit să se califice în turul următor, deşi a fost la un pas de eliminare în faţa unui ilustru necunoscut, şi debutant pe deasupra, pe care l-a învins abia în joc decisiv, după ce la un moment dat îl conducea la mare diferenţă. Dacă ar fi şi pierdut până la urmă, ar fi fost cu adevărat tipic pentru un favorit de-al meu!

Alte rezultate demne de menţionat sunt medaliile reprezentanţilor noştri la Campionatele Europene de Gimnastică (puţine, la o competiţie slăbuţă, de unde mulţi dintre marii favoriţi au absentat, dar am ajuns să ne bucurăm şi pentru ele), cele două clasări în puncte (locul 5, respectiv 7) obţinute de Robert Vişoiu în GP2, “antecamera Formulei 1” şi parcursul bun de până acum al lui Montreal Canadiens în prima rundă eliminatorie din NHL, unde o conduce cu 3-0 pe Ottawa Senators, cu care, fireşte, aş fi preferat să nu se întâlnească aşa devreme, la fel cum aş fi vrut să nu se întâlnească Vancouver Canucks cu Calgary Flames, singurul avantaj fiind că în felul ăsta voi avea în mod sigur două echipe canadiene în semifinalele de conferinţe. În schimb, marele dezavantaj e că la fel de sigur două dintre ele vor fi eliminate. 

Ca să rămân în sfera “ştirilor pozitive”, nu voi menţiona decât în treacăt rezultatele proaste, cum ar fi înfrângerea lui Lazio în faţa lui Juventus în Serie A sau, dimpotrivă, victoriile nedorite ale lui Chelsea şi Manchester City din Premier League şi a Barcelonei în La Liga. Asta şi pentru că, pe de altă parte, AS Roma a făcut doar egal acasă, Manchester United a luat bătaie (de la Chelsea!) şi încă mai există o şansă ca, totuşi, Barcelona să nu câştige titlul, rivala sa Real Madrid (în lipsă de ceva mai bun) câştigând şi ea.

Despre Djokovici nici nu mai are rost să pomenesc, fiindcă m-am obişnuit deja cu gândul că în următorii câţiva ani nu mai am ce iluzii să-mi fac în privinţa tenisului masculin. Bietul “Murăilă” al meu ştie de ce.

Niciun comentariu: