Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 20 mai 2015

MEGA MALL, MICRO CREIERE

Pe lista parcă – paradoxal? – din ce în ce mai lungă cu lucruri care depăşesc capacitatea mea de înţelegere s-a mai adăugat, de la sfârşitul săptămânii trecute, unul: inaugurarea complexului Mega Mall.

Ca unul care, pe de altă parte, am aşteptat cu nerăbdare evenimentul, edificiul fiind cel mai apropiat de casa mea dintre cele similare, la fel ca şi hipermarketul pe care îl găzduieşte şi pe care îl cam prefer celorlalte concurente, tot nu pot să pricep de ce atâta grabă încât, după o previzibilă şi, la urma urmelor, de bun-simţ amânare a termenului iniţial, prevăzut cu vreo trei săptămâni în urmă, deschiderea s-a făcut oricum prematur, cu nenumărate magazine în curs de amenajare, aripi întregi încă în construcţie, moloz, plăci de gresie montate prost (astea cred că aşa şi rămân!) şi căile de acces spre parcare nefuncţionale pentru că se aflau în mijlocul şantierului din chiar faţa complexului, cu utilaje în plină activitate, excavatoare, buldozere şi muncitori mai harnici ca oricând, deoarece constituiau unul din punctele de interes ale vizitatorilor îmbrăcaţi la patru ace, cu ţoale festive numai bune să se umple de praf.

Aş fi înţeles o asemenea frenezie dacă era vorba despre un obiectiv sezonier, precum un hotel la mare sau o terasă de vară, pentru care o lună pierdută înseamnă de fapt o treime de an, dar pentru un mall care se presupune că a fost în aşa fel conceput încât să funcţioneze ani de zile şi să-şi amortizeze investiţia pe termen măcar mediu dacă nu lung, mi se pare de-a dreptul stupid să rişti, ca proprietar, să te faci de râs pentru o lună-două în plus de vânzări, prezentând clienţilor o primă impresie deplorabilă a unui edificiu care, dacă n-ai fi ştiut, ai fi putut crede că e, de fapt, dimpotrivă, în plină demolare.

De altfel, slavă Google-lui, fotografii sugestive pot fi găsite peste tot pe internet. Eu n-am ştiut cum s-o tai mai repede de-acolo, înainte să inhalez cantităţi dăunătoare de praf sau să-mi cadă urechile de la muzica dată la maximum ca să astupe zgomotul pichamerelor, şi am de gând ca până la următoarea vizită să las să treacă cel puţin două-trei luni, cât estimez că vor mai dura lucrările. Poate până atunci o să fie gata şi amărâta aia de bucată de linie de tramvai de vreo jumătate de kilometru, de pe Iancului, la care se lucrează, am impresia, dinainte să înceapă construcţia mallului. (În paranteză fie spus, mă întreb unde o să dispară toate autoturismele parcate acum pe şine.)

Un alt aspect negativ care mi-a atras atenţia în turul meu grăbit a fost lipsa băncilor de pe lungile (dar, ce-i drept, nu atât de latele) coridoare ce străjuiesc magazinele, accesorii extrem de necesare unuia ca mine, care, atunci când mă duc la cumpărături cu soţia, prefer să nu intru deloc în prăvăliile cu pantofi de damă, rochii şi alte chestii de genul ăsta, care mă obosesc îngrozitor. În plus, băncile (care prin alte malluri abundă, dar poate că aici încă n-au apucat să le instaleze) ar folosi chiar şi pentru câte un popas pe drumul dintre etaje, deoarece scările rulante sunt amplasate, pesemne, după cele mai moderne tehnici de marketing, şi anume câte una singură, de urcare, respectiv coborâre, pe fiecare latură a ditamai mallului, astfel încât, ca să ajungi de la una la alta, inclusiv dacă ai constatat că pur și simplu ai greșit etajul, eşti obligat să treci pe lângă jumătate dintre raioanele lui, doar-doar te-o îmbia ceva şi ţi-oi lăsa pe-acolo un ban grămadă. Numai la capete cele două şiruri de scări (urcare/coborâre) sunt alăturate.

În fine, tot la capitolul nedumeriri, mă întreb dacă (şi, mai cu seamă, dacă nu, de ce) arhitecţii Mega Mall-ului n-au dat şi ei mai întâi câte o raită prin complexele similare aflate deja în funcţiune. Ar fi avut astfel ocazia să vadă cum, printre altele, la cel din Vitan, există pe fiecare etaj superior câte un angajat care n-are altă sarcină decât să le atragă atenţia – nu întotdeauna cu succes sau suficient de rapid – clienţilor să nu se sprijine, dar, şi mai bine, să nici nu se prea apropie de parapetele de sticlă, cu sau fără balustrade, care oferă o superbă, dar foarte riscantă perspectivă către etajele inferioare. Ei bine, parapetele de la noul complex mi se par încă şi mai fragile şi mai periculoase decât la celălalt, încât mă şi tem ca nu cumva următoarele ştiri de prima pagină, după deschiderea lui precipitată, să fie despre vreun accident fatal petrecut acolo, poate – Doamne fereşte! – implicând un copil scăpat de sub supravegherea părinţilor şi a bodyguarzilor care sper că măcar de la un moment dat vor apărea, fiindcă deocamdată nu existau. Nişte bănci sau fotolii instalate de-a lungul parapetelor ar rezolva două probleme dintr-un foc. 

În concluzie, mai e mult până departe. Şi nu mă refer (doar) la mallurile şi hipermarketurile la care va trebui să mă duc în continuare până va fi cu adevărat gata ăsta.

Niciun comentariu: