Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 25 mai 2015

EUROVISIONUL, ȘAPCA ȘI CONSPIRAȚIILE

Ca să-l parafrazez pe Gary Lineker, care spunea cândva că fotbalul este un joc simplu, în care 22 de jucători aleargă după o minge timp de 90 de minute şi care se încheie întotdeauna cu victoria Germaniei, Eurovisionul este un concurs anual de muzică proastă, în care un număr, uşor variabil, de participanţi (sche)lălăie pe o scenă grandioasă şi care se termină de obicei cu victoria Suediei. Desigur, nu şi în anii când participă femei cu barbă sau alte ciudăţenii, iar Suedia are o piesă cu adevărat bună, ca ediția trecută, când s-a clasat abia pe locul trei. De altfel, pot să bag mâna în foc sau, ca să fie mai puţin dureros pentru mine, să dau în scris că primele exemplare de mutanţi adevărați din istoria omenirii, indivizi în genul celor care deocamdată se văd numai prin filmele SF, cu câte două capete sau măcar o ureche în locul nasului, îşi vor face apariţia nu în altă parte, ci pe scena Eurovisionului, unde vor şi câștiga detașat.

Cât despre prestaţia reprezentanţilor noştri de la Voltaj, în afară de ce am spus încă de când au obținut victoria la selecţia naţională nu aş adăuga decât că “show”-ul lor de tot căcatul, cu poze de copiii nefericiţi proiectate pe acelaşi perete pe care toţi ceilalţi concurenţi aveau jocuri încântătoare de lumini şi lasere, m-a făcut să-mi amintesc – laolaltă, presupun, cu sutele de miloane de telespectatori din întreaga lume – de vremurile de pe la începutul anilor ‘90 când România era vestită pentru copiii din orfelinate (şi cei) infectaţi cu HIV. Că abia uitase(ră)m. Mersi, Voltaj! 

Iar ca tragi-comedia să fie desăvârşită, costumaţia membrilor trupei a fost şi ea penibilă, detaşându-se la acest capitol şapca albă de rapper clăpăug a unuia dintre ei “asortată” la ţinuta sobră, neagră, în ton cu linia melodică, şi… lipsa ciorapilor lui Călin Goia, solistul vocal, poate într-o tentativă lamentabilă de a o imita pe câştigătoarea de acum doi ani, fermecătoarea daneză Emmelie de Forest, care a evoluat desculţă. Se pare însă că la ea au contat mai mult diferenţele, cum ar fi vocea, piesa, faţa și părul.

În aceste condiţii, nici nu-i de mirare că românii din diaspora, zugrăviţi – chiar dacă numai prin ricoşeu, datorită “mesajului” piesei – drept un soi de cuci care-şi abandonează progeniturile în căutarea unei vieţi mai bune, nu s-au grăbit să voteze o melodie şi-aşa slăbuță, spre disperarea “personalităţilor artistice” care, într-o emisiune la TVR ce prefaţa concursul, făceau apeluri disperate către românii de peste graniţe să-i sprijine pe cei de la Voltaj, deplângând în acelaşi timp – fără a realiza cât sunt de ridicoli – faptul că Eurovisionul, în loc să fie un simplu concurs muzical, bazat numai pe valoarea pieselor, a interpretării şi, eventual, a spectacolului oferit, a devenit o formă de manifestare a prieteniei între popoare, rezultatele fiind influenţate decisiv de afinităţile geo-politice. Păi, bine măi caraghioşilor, dar îndemnul ca oamenii să voteze doar din patriot(ard)ism, fără nicio legătură cu (non)valoarea piesei, ce criterii estetice şi artistice respectă?

După o seară atât de traumatizantă pentru întreaga naţiune (vorba vine!), cu cel mai slab punctaj al României din ultimii zece ani de participări consecutive la Eurovision (din fericire, voturile au fost foarte polarizate, graţie detaşării în frunte a trei ţări – Suedia, Rusia şi Italia –, astfel încât locul, 15, a fost mai bun decât s-ar fi cuvenit de fapt), aproape că nici n-a mai contat ceea ce s-a întâmplat a doua zi pe circuitul de Formula 1 din Monaco, unde, după, cu siguranţă, cea mai anostă cursă de anul acesta şi, probabil, una dintre cele mai plicticoase din istoria etapelor monegasce, cu Lewis Hamilton dominând autoritar, deznodământul a fost absolut halucinant.

Astfel, în urma unui acroşaj între (prea) tânărul Max Verstappen (despre care tocmai mă gândeam că devine noul meu idol dacă face încă o depăşire, după ce deja trecuse de vreo doi adversari, pe o pistă unde asemenea manevre sunt aproape imposibile) şi prea puţin talentatul Grosjean, soldat cu intervenţia maşinii de siguranţă, Mercedes a luat cea mai aberantă decizie pe care am văzut-o vreodată în viaţa mea de fan telespectator, chemându-l pe britanic la boxe pentru un schimb inutil de pneuri, deşi mai erau numai câteva tururi (din care jumătate era evident că se vor derula în urma safety car-ului), cauciucurile sale se prezentau într-o stare foarte bună, ca dovadă că realiza cei mai rapizi timpi şi – lucru esenţial pe un circuit pe care, așa cum spuneam, și cum știe toată lumea, este extrem de greu de depășit – SE AFLA ÎN FRUNTE!

În urma acestei manevre, Hamilton a reintrat pe pistă abia în poziţia a treia, unde a şi rămas, pierzând, per total, 17 puncte în faţa coechipierului şi principalului său contracandidat la titlu, Nico Rosberg, care a mai şi intrat în istorie cu cele trei victorii consecutive la Monaco.

Dincolo de explicaţiile jenante şi, cel puţin aparent, jenate ale responsabililor de la Mercedes, printre care şi aceea că strategii de la Ferrari – adversarii cei mai de temut ai nemţilor – sunt aşa geniali că doar s-au prefăcut sau au sugerat telepatic că-l cheamă şi ei pe Vettel, care cu pneuri noi ar fi reprezentat ditamai ameninţarea (nu cum a fost Hamilton pentru el într-o situaţie identică!), rămâne coincidenţa stranie că toate necazurile astea i se întâmplă nu germanului Rosberg, ci englezului Hamilton, iar acum la doar câteva zile de la prelungirea contractului său pe trei ani, când, aşadar, nu mai are loc de-ntors.

Noroc că nu sunt adeptul teoriilor conspiraţioniste!

Niciun comentariu: