Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 28 ianuarie 2016

DEMENŢII

Dacă nici asta nu e dovada peremptorie a demenţei autorităţilor (locale)…

De vreo doi ani (financiari) întregi, sunt fericitul posesor al unui loc de parcare de reşedinţă, obţinut, după nenumărate demersuri eşuate, printr-o împrejurare pe cât de favorabilă pentru mine, pe atât de nefericită pentru fostul deţinător, un vecin care a răposat. Fără să fi scăpat cu totul de scandalurile cu diverşii dobitoci care vin în vizită la cel din blocul de vizavi – un, cică, celebru (fost?) prezentator al buletinului meteo de la ProTV, cu nume de neam învecinat, prenume de foşti premieri şi înclinaţii exhibiţioniste, care, printre altele, nu crede în beneficiile perdelelor la ferestre (aspect asupra căruia voi reveni negreşit cu altă ocazie) – şi mi-l ocupă, mai ales după ce m-am muncit câte o dimineaţă întreagă să curăţ zăpada din jurul lui, perspectiva de a mă întoarce la vremurile şi mai negre în care dădeam câte două-trei ture de cartier cu maşina până să găsesc un loc ilegal unde s-o las şi să n-am deloc certitudinea că a doua zi dimineaţă o voi mai şi găsi (întreagă) mă determină ca, la fiecare început de an, prima grijă de care să scap să fie tocmai aceea de a plăti taxa pentru el, împreună (sau nu) cu impozitele pentru casă şi maşina aferentă (parcării), care vin pe fix aceeaşi fiţuică perfect oficială, cu antet şi toate cele, şi a căpăta ştampila corespunzătoare pe autorizaţia cu care am argumentul suprem al dreptului de a-l băga în aia mă-sii pe oricare venetic poposit acolo, aşa cum am făcut nu mai departe de seara trecută cu un cioban cu numere de Constanţa.

Anul acesta, de pildă, cred că i-am devansat şi pe cei mai prompţi dintre pensionari, achitându-mi toate dările încă din primele zile (lucrătoare) ale lunii, ceva gen 5 sau 6, aşa încât nu mică mi-a fost mirarea când administratorul blocului m-a sunat alaltăieri, trezindu-mă cu noaptea în cap (că nici ăsta nu e întreg la minte!), să-mi atragă atenţia asupra unui afiş pe care îl lipise în lift şi în conformitate cu care trebuia să depun (mai precis soţia, care, pe lângă că e de fapt titulară, se ocupă de relaţia mea cu lumea, fiind o fiinţă infinit mai chibzuită şi mai răbdătoare, în timp ce eu aş sfârşi probabil prin a mă lua la bătaie din două în două zile cu tot soiul de imbecili) o nu ştiu ce Anexă (?) nr. 2.4, din care să reiasă (o dată în plus?!) că deţin(em), cu chirie, blestematul de loc pentru care, cum spuneam, nu doar că plătim de doi ani şi am plătit deja şi pe cel în curs, dar taxa a şi fost actualizată (în plus) faţă de cel trecut, semn indubitabil că situaţia lui (şi a noastră) era perfect cunoscută autorităţilor (locale), mai cu seamă că, atunci când soţia s-a dus să i se pună ştampila amintită, nici n-a fost necesar să prezinte chitanţa (cu care, prevăzător, o înzestrasem la plecare), dovada plăţii fiind găsită direct “în sistem”.

Măcar autorităţile din sectorul 2, în pofida părerii mele execrabile despre ele (care nici nu s-a schimbat cu ocazia asta), au avut ideea salutară de a permite depunerea fiţuicii prin e-mail, iar după ce adresa furnizată n-a mai făcut, pesemne, faţă solicitărilor, transmiţând mesaje de eroare, au găsit o metodă de a se încărca fişierele direct pe pagina de internet, astfel încât azi-dimineaţă, la a doua tentativă după cea nereuşită de ieri, cu e-mailul, am trimis documentele şi chiar am capătat un număr de înregistrare… probabil cu mai puţin de o oră înainte ca pe aceeaşi pagină de internet să apară un mesaj prin care cetăţenii erau înştiinţaţi că NU (mai?) trebuie depus nimic, întreaga poveste fiind o neînţelegere!

Acum, ce voiam să spun? Dacă există cineva care să găsească o altă explicaţie pentru toată această tevatură în afară de dorinţa fierbinte a oficialităţilor de a-şi bate pur şi simplu joc de oameni, punându-i pe drumuri sau, în orice caz, pe jar, şi de a încasa amenzile cu care erau ameninţaţi cei care nu se conformau aberantei cerinţe, îl sfătuiesc să intre degrabă în politică deoarece este la fel de ticălos, imbecil sau doar, cum spuneam, dement ca şi ele.

Între timp, eu aştept cu interes şi pregătit să nu mă mai mir chiar de nimic o înştiinţare prin care să mi se ceară să depun, într-un termen de timp nerezonabil, o anexă la un document fantasmagoric prin care să atest, iarăşi, că am casa pentru care plătesc de-o viaţă impozite sau, eventual, un act prin care să dovedesc, cu minimum trei martori, că mai sunt în viaţă şi nu folosesc în mod abuziv buletinul.

Niciun comentariu: