Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 2 martie 2016

EUROVISION, ETERNA POVESTE TRISTĂ

Aşa, cam hodoronc-tronc, ieri după-amiază, în loc să-mi văd de-ale mele, care sunt vraişte şi în mari întârzieri, m-am apucat să ascult, pe site-ul TVR/Youtube, cele douăsprezece piese calificate pentru semifinala Selecţiei Naţionale Eurovision (2016), care, în treacăt fie spus, va avea loc vineri seara, urmând ca finala să se desfăşoare duminică, date pe care, de ce să nu recunosc?, mi le notasem cu grijă de ceva vreme în agenda cu “memento” (extrem de) sonor a telefonului mobil, că de-aia mi-a(m) şi amintit.

Ei bine, după primele zece dintre ele, mi se conturaseră două concluzii: pe de-o parte, cea oarecum bună că anul acesta, spre deosebire de alţii, voi sta liniştit, neavând absolut niciun favorit, iar pe de alta, cea tristă că va trebui, fără nicio îndoială, să mai îmbătrânesc cu cel puţin încă o, literalmente, primăvară, până să am fie şi o minusculă nădejde că aş putea asista, pe parcursul vieţii mele, la o victorie a României, dat fiind că bucăţile chipurile muzicale prezentate se împărţeau, ca de obicei, în două mari categorii, şi anume cele doar foarte proaste şi cele cu adevărat catastrofale.

Surpriza (ne?)plăcută de proporţii a apărut când am ajuns la “Moment of Silence”, compusă şi interpretată de Ovidiu Anton, care, conform tradiţiei descrise pe larg anul trecut, dar instaurată încă de la primele noastre participări, va fi, cu certitudine, piesa ce va… rata (la mustaţă) şansa de a ne reprezenta cu (oarece) succes la Stockholm, probabil nici măcar în (de)favoarea uneia dintre cele doar foarte proaste, ci uneia dintre cele cu adevărat catastrofale, precum “Nai Nai” (Andra Olteanu?), “Come On Everybody (Jukebox), “Paradisio” [Mihai (Trăistariu)] sau “The Voice” (Doru Todoruţ? feat. Irina Baianţ?), despre care citeam că ar fi deja preferata “aranjorilor” de culise.

Sigur, masiva mea doză de subiectivism provine (şi) din faptul că “Moment of Silence” aparţine cu atâta, să-i spunem, pregnanţă genului meu preferat, un (soi de) power metal melodios, încât nu m-ar mira să apară şi acuzaţiile că ar semăna cam prea mult cu una sau alta dintre piesele trupelor consacrate, mai cu seamă că prin părţile de lume unde se va ţine finala internaţională e destul de răspândit. În plus, mă tem că, din păcate, şi-aşa prea puţin charismaticul ei compozitor şi interpret va avea o misiune deloc uşoară când va trebui să o cânte “live” şi va da cu – pardon de expresie – mucii în fasole, ca-n urmă cu aproape fix un an (că altfel e un tip perseverent!). Asta ca să nu mai spun că apariţia lui solitară pe scenă pare uşor stranie având în vedere stilul abordat.

Dincolo de toate astea însă, piesa rămâne nu doar, de departe, cea mai bună din cadrul selecţiei naţionale, ci singura rezonabilă. Asezonată cu un “show” corespunzător, fie şi clasic, dar efectiv exploziv, cu artificii şi jocuri de lumini ce se pot insera de minune pe accentele muzicale, şi cu o vestimentaţie inspirată a celui sau, şi mai bine, celor de pe scenă, sunt sigur că măcar nu ne-am face de râs în Suedia, iar într-un context favorabil (respectiv o concurenţă modestă)… cine ştie?... Cu ajutorul neprecupeţit al “căpşunarilor” şi cu câte măcar 3-4 puncte ciupite de la multe din ţările pe unde (încă) n-au ajuns s-ar putea strânge chiar de un loc fruntaş.

Niciun comentariu: