Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 17 mai 2016

UN TÂNĂR ŞI DOUĂ BABE

Din punctul meu de vedere, principalul merit al lui Max Verstappen în şi după victoria de la Barcelona este că a – literalmente – corectat cărţile de istorie, doborând recordul de cel mai tânăr câştigător al unei curse de Formula 1, deţinut până acum de Sebastian Vettel, poate cel mai… supraevaluat pilot din toate timpurile.

Nu mai departe de duminică, germanul a dovedit o dată în plus că nu este altceva decât o babă plângăcioasă, care nu înţelege mai nimic din (motor)sportul practicat de atâta amar de vreme, isterizându-se din cauza tentativei lui Daniel Ricciardo de a-l depăşi printr-o manevră pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de corectă – un atac clasic, pe interiorul virajului, început la o distanţă suficient de mare de acesta pentru a evita riscurile inutile –, pe care fostul campion mondial de mucava a contracarat-o printr-o schimbare de direcţie bruscă şi mai degrabă neregulamentară (aşa-numita “uşă trântită în nas”, fără a-i lăsa adversarului suficient spaţiu), care ar fi condus fără îndoială la o coliziune, dacă australianul n-ar fi acţionat cu mult sânge rece, evitând-o în ultima clipă cu preţul unei uşoare ieşiri în decor.

Asta după ce în urmă cu doar două etape, în China, Vettel se văicărea din pricina unui atac similar al lui Daniil Kvyat, pe care l-a acuzat că a venit “ca o torpilă” (în Barcelona a zis ceva de… ping-pong, la care s-o fi pricepând mai bine decât la pilotaj), şi în condiţiile în care, când obţinea titlurile cu fabulosul Red Bull din anii 2010-2013, iar singurele depăşiri efectuate de el erau în detrimentul unor monoposturi prinse cu un tur din urmă sau a coechipierului strunit de staff, se smiorcăia, dimpotrivă, că adversarii nu i se feresc suficient de repede din cale. Neamţul e fix ca şoferul acela din bancuri care îi considera pe toţi cei pe care trebuia să-i depăşească nişte mormoloci, iar pe cei care îndrăzneau să-l depăşească nişte maniaci!

Tot o babă, doar că mai… glacială şi în orice caz mai fair-play, a devenit, din păcate, şi coechipierul său de la Ferrari, Kimi Raikkonen, supranumit “Iceman”, odinioară un campion pe bune, dar care duminică a petrecut o treime din cursă (peste douăzeci de tururi) la o secundă-două în spatele unui monopost mai puţin performant – Red Bull-ul anului 2016 – şi condus de un pilot care ar putea să-i fie fiu – Max Verstappen –, fără a încerca să dea măcar un singur atac decisiv, fie şi la intimidare, mizând pe lipsa de experienţă a – vorba vine – oponentului, pe care, de altfel, după încheierea cursei l-a felicitat cu o… căldură de care nu-l credeam în stare şi oarecum suspectă. Acum îmi explic, în sfârşit, unul din marile mistere ale ultimelor două sezoane, şi anume cum de Vettel se poziţionează, totuşi, mai de fiecare dată în faţa finlandezului, atât în calificări, cât şi la sfârşitul curselor. Ei bine, cu părere de rău trebuie să o spun, Kimi – care s-a numărat printre favoriţii mei, în special când evolua pentru McLaren – nu mai e decât o umbră a pilotului de altădată şi poate că a venit timpul să se retragă, nici măcar în plină glorie.

Revenind la victoria lui Verstappen, trebuie spus că ea a fost favorizată nu doar de acroşajul dintre cele două monoposturi Mercedes, soldate cu abandonul ambelor – şi în care, spre deosebire de opinia comentatorilor autohtoni, dar în concordanţă cu a celor care chiar se pricep, inclusiv a unor foşti piloţi, sunt mai degrabă înclinat să-l blamez (cu moderaţie) pe Hamilton, favoritul meu, care a greşit cel puţin din punct de vedere strategic, fiindcă nu-şi permite astfel de incidente acum, când în clasamentul general se află la peste 40 de puncte în urma coechipierului, aşa încât ar fi trebuit să aştepte un moment mai propice pentru a-şi recâştiga poziţia pierdută oricum pe mâna lui (chiar nu mai exersează deloc startul?!), şi, în plus, ar fi trebuit să sesizeze cum Rosberg (altminteri, pare-se, mai preocupat să butoneze pe volan pentru a rectifica nişte comenzi pe care le încurcase, decât să contracareze la timp atacul!) schimbase deja direcţia spre interiorul virajului, lăsând spaţiu pentru o eventuală depăşire mai degrabă pe exterior –, ci şi de faptul cam straniu că echipa a preferat să aplice strategii de cursă diferite pentru cei doi piloţi, câştigătoare dovedindu-se a celui teoretic secund, Verstappen, care a trecut de numai două ori pe la standuri pentru schimbările de pneuri, în timp ce numărul unu, Ricciardo, a fost chemat de trei, ceea ce însemna automat şi obligativitatea de a efectua măcar una sau două depăşiri, pe o pistă recunoscută pentru dificultatea cu care se realizează asemenea manevre.

Singurul element care mă împiedică să îmbrăţişez fără rezerve teoria conspiraţionistă conform căreia mai-marii de la Red Bull au mizat cu relativă premeditare (adică doar după abandonul celor de la Mercedes) pe megalovitura de imagine reprezentată de victoria tânărului olandez abia cooptat în echipă, astfel încât – fie şi numai pentru a închide gurile scepticilor – ar fi acţionat exclusiv pentru susţinerea lui şi “sabotarea” lui Ricciardo, este că şi cei de la Ferrari, care au copiat, parte în parte, cele două strategii diferite ale austriecilor, au sfârşit prin a-şi favoriza, involuntar, (tot) pilotul secund, Raikkonen, deşi este evident că acolo cărţile se fac pentru Vettel.

Dincolo de toate astea însă, Verstappen este, fără doar şi poate, un pilot de viitor (şi chiar de prezent!), infinit mai talentat decât mediocrul său tată, iar comparaţia făcută de nu ştiu cine, care ar fi spus că l-a descoperit în el pe noul Vettel (?!), departe de a reprezenta vreun elogiu la adresa olandezului, mi se pare de-a dreptul jignitoare pentru el.


P.S. Faptul că Vettel – la fel ca şi după incidentul cu Kvyat, din China, când şi-a îndulcit în cele din urmă tonul – a recunoscut (sau, mai degrabă, pretins!) după încheierea cursei de la Barcelona că, la o adică, într-o situaţie similară, şi el ar fi executat o manevră precum cea a lui Ricciardo, astfel încât îşi cere, oarecum, scuze pentru ieşirea nervoasă de la momentul respectiv, nu face decât să demonstreze că în vâltoarea evenimentelor germanul îşi pierde cu desăvârşire cumpătul şi nu mai judecă limpede, ceea ce reprezintă un adevărat pericol pentru toţi ceilalţi concurenţi!

Niciun comentariu: