CAMPIONI (ŞI) MEDIOCRI

Din păcate, Marele Premiu de Formula 1 al Emiratelor Arabe Unite, desfăşurat duminică, la Abu Dhabi, nu a reprezentat decât bomboana pe coliva sezonului 2016, unul care a demonstrat cum poate deveni campion mondial un pilot (altminteri mai degrabă mediocru) care în ultimele patru etape nu a trebuit decât să-şi asigure – fără niciun efort real, dată fiind slăbiciunea concurenţei – locul… al doilea, situaţie chiar mai penibilă decât aceea, înregistrată inclusiv anul trecut, când titlul se tranşează, matematic, cu multe (respectiv cam tot atâtea) curse înainte de final.

Iar ca lucrurile să fie şi mai plicticoase, unii dintre şefii echipelor adverse au avut “amabilitatea” să declare că, în special în ultima rundă, nu se vor amesteca în lupta pentru titlu, lăsându-i pe cei doi protagonişti cu şanse (doar) pe hârtie să-şi vadă – unul, Hamilton, de victoria inutilă, de palmares, celălalt, Rosberg, de poziţia secundă cu care s-a obişnuit încă de pe vremea când se duela cu britanicul în carting, iar dacă ar fi să pun un pariu, aş zice că, la anul, acesta din urmă, trezit în sfârşit la realitatea că (numai) lui i se întâmplă toate – în sensul de (cam) singurele şi oricum cele mai grave – problemele tehnice ale Mercedes, se va concentra de-a lungul întregului sezon, cursă de cursă, iar la final îşi va devansa coechipierul cu cel puţin 25-30 de puncte, adică exact câte ar fi putut avea în faţă şi acum, dacă nu i-ar fi explodat motorul în Marele Premiu al Malaeziei, când conducea confortabil cursa (şi clasamentul general). Asta şi apropo de toţi gogomanii care par să uite acest incident, până la urmă decisiv în lupta pentru titlu, punând înfrângerea lui Hamilton în ierarhia generală exclusiv pe seama celor câteva starturi mai puţin reuşite. Iar pariul l-aş ţine conştient fiind că anunţatele schimbări de regulament şi material tehnic creează premise (şi speranţe!) ca Mercedes să nu mai domine (cu atâta autoritate) competiţia.

Dincolo de bizarele declaraţii amintite mai sus, întâmplător sau (mai degrabă) nu, cei de la Red Bull au “greşit” iarăşi, pentru a doua cursă la rând, strategia, victima fiind, culmea, tot pilotul cu şanse mai mari de a se “amesteca” (recte interpune) între cei doi de la Mercedes, doar că de data asta a fost Ricciardo, ocupantul poziţiei a treia pe grila de start. Plecat, la fel ca şi coechipierul său, pe o “strategie alternativă”, cu alt tip de pneuri, mai dure/lente/rezistente decât ale (tuturor) celorlalţi, australianul s-a văzut chemat la boxe pentru primul schimb practic în acelaşi timp cu cei plecaţi pe cauciucuri mai moi/rapide/uşor erodabile, asta după ce nu apucase să se aleagă decât cu ponoasele opţiunii diferite, pierzând o poziţie la start. 

Verstappen, în schimb, cu toate că, în urma unui acroşaj, a ajuns, imediat după plecare, la coada plutonului, fiind nevoit apoi să depună mari eforturi (şi straturi de gumă pe pistă!) pentru a se apropia (dar încă nu foarte periculos) de monoposturile fruntaşe, a rămas fidel planului iniţial şi a schimbat pneurile mult mai târziu (cum era şi logic), iar în cele din urmă s-a clasat înaintea lui Ricciardo (?!), lăsând, pentru câteva tururi, impresia că – mai rebel din fire şi lipsit de respect faţă de blatiştii din echipă – îi va pune lui Rosberg problemele pe care, în paranteză fie spus, băbăciunea Vettel, ajuns(ă) în spatele conaţionalului, n-ar fi fost în stare să i le pună chiar şi dacă ar fi vrut.

Ca simpatizant al australianului, mă tem însă că (nici) acest (nou) episod în care a fost, practic, umilit de mai tânărul său coechipier vădit favorizat în sânul grupării austriece nu i-a şters faimosul zâmbet larg de pe chip, cel care – aşa cum remarcam şi altădată – îl face să semene (tot mai mult) cu Jenson Button, a cărui retragere nu pot decât să o salut cu entuziasm, mai ales după ce britanicul a dovedit (încă o dată) că în toţi aceşti (ultimi) ani a ocupat doar locul cuiva mai talentat şi mai dornic de afirmare, declarându-se de-a dreptul fericit să scape odată de competiţia care i-a mâncat jumătate din viaţă şi întreaga tinereţe.

Prin comparaţie, bietul Felipe Massa, la fel de obscur, dar care măcar nu s-a ferit să-şi arate permanent regretul (şi lacrimile) pentru despărţirea de Marele Circ, chiar mi s-a părut că are stofă de campion (mondial)! Norocul (şi-atât!) a fost însă de partea celuilalt.


P.S. Cât priveşte acuzaţia adusă lui Hamilton că, în ultima cursă, ar fi condus în mod intenţionat sub potenţialul maxim (al maşinii) cu intenţia de a-l lăsa pe neajutoratul Rosberg pradă rivalilor de la celelalte echipe, astfel încât acesta să termine mai jos de poziţia a treia, necesară (şi, mai ales, suficientă) pentru a deveni campion mondial, nu e de spus decât atât: dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, tot ce trebuia să facă germanul era să-şi depăşească (sau măcar să încerce) coechipierul.

E adevărat însă că eu unul nu-mi amintesc (dar cum poate sunt uituc și subiectiv, aştept să fiu contrazis, eventual de fata aceea frumoasă, fană înrăită a lui Rosberg, prezentă în studioul emisiunii “Grila de start”, de la Digi Sport şi căreia îi prevăd un viitor mai luminos în modeling decât în motorsport) nu-mi amintesc, aşadar, nici măcar o singură ocazie în care să fi reuşit așa ceva, la fel cum nu-mi amintesc vreuna când, dimpotrivă, ajunşi în luptă directă, să fi fost în stare să-l ţină pe Hamilton în urma lui fără să producă un accident!

BĂBĂCIUNEA LOVEŞTE DIN NOU!

Dacă nu cea mai spectaculoasă, cu siguranţă cea mai pur şi simplu lungă cursă de Formula 1 a sezonului, având o durată efectivă de (vreo) două ore şi totală, de la (primul) start (amânat cu zece minute) la finiş, de peste trei, cu cinci intervenţii ale safety car-ului şi două întreruperi (consistente) cu steag roşu, Marele Premiu al Braziliei l-a adus din nou, într-un fel sau (mai degrabă) altul, în prim-plan pe Sebastian Vettel, de departe cel mai penibil pilot al ultimelor decenii, măcar la capitolul (lipsă de) caracter.

Victimă, alături de (mai) toţi ceilalţi concurenţi şi mari “strategi” ai echipelor, cu excepţia celor de la Mercedes, a unui soi de psihoză colectivă, de neînţeles pentru mine, care i-a determinat să schimbe cauciucurile de ploaie cu cele intermediare încă din debutul propriu-zis al cursei, aproape de îndată ce safety car-ul sub care s-a dat startul s-a retras, şi asta în ciuda faptului că pista era (din ce în ce mai) udă, iar precipitaţiile nu doar că nu conteniseră, dar prognozele (confirmate) anunţau o iminentă intensificare a lor, germanul – pe lângă că a făcut această manevră la scurt timp după ce abia scăpase cu bine (şi mult noroc!) dintr-un tȇte-à-queue produs când încă avea montate pe monopostul său pneurile “full wet” – s-a mai şi trezit vorbind iarăşi prin radio pentru a-l înfiera cu mânie de multiplu campion mondial de mucava şi obişnuitele smiorcăieli de babă ferraristă depăşită de (orice) situaţie (şi de oricine mai are chef şi o maşină decentă) pe directorul de cursă fiindcă nu punea capăt, cum ar veni, calvarului care dusese la câteva incidente soldate cu abandonul unora la fel de stupizi ca şi el, “încălţaţi” (ca vaca sau, dimpotrivă, boii) cu gume improprii, dar şi a coechipierului său chiar mai puriu, Kimi Raikkonen, care a pierdut controlul maşinii (echipată, de data asta, corespunzător!) cu aceeaşi stângăcie ca şi adversarii săi mai tineri, mai lipsiţi de experienţă şi cu bolizi mai puţin performanţi la nivelul stabilităţii şi manevrabilităţii în astfel de condiţii. Semn că anunţatele plecări, la sfârşitul anului (şi al carierelor proprii), din Marele Circ, ale lui Jenson Button şi – mai ales, în sfârşit, slavă Domnului! – Felipe Massa (pe care încă îl confund cu geamănul său întru mediocritate Rubens Barrichello) pentru a lăsa loc unor piloţi tineri şi – aproape sigur – mai talentaţi, sunt încă neîndestulătoare.

Apropo de piloţi (foarte) tineri şi cu adevărat extrem de talentaţi, (dar şi cam lipsiţi de experienţă), trebuie remarcată cursa excepţională făcută (din nou!) de Max Verstappen, asta după ce, conform presei, cu doar câteva zile înainte fusese protagonist (oarecum indirect) al unui episod cel puţin bizar, când marele “boss” de la Mercedes, Toto Wolff, l-a contactat telefonic pe tatăl pilotului de la Red Bull, Jos, pentru a-l ruga să-şi tempereze fiul, astfel încât să nu interfereze cu Hamilton şi/sau Rosberg, angrenaţi în lupta pentru titlul mondial!

Din punctul meu de vedere, o astfel de intervenţie ar trebui sancţionată drastic de către diriguitorii Formulei 1, ca o tentativă incontestabilă de blat, cu atât mai mult cu cât, judecând după situaţia (de la momentul convorbirii) din clasamentul general al piloţilor, condus de Rosberg, poate fi interpretată ca fiind în favoarea germanului, care ar avea mai mult de pierdut în urma unor asemenea “interferenţe” (recte intercalări ale lui Max între el şi Hamilton), câtă vreme, pentru a deveni campion, nu trebuie/a decât să termine ambele curse rămase din sezon imediat după britanic. 

Evoluţia din Brazilia a tânărului Verstappen – care, printre altele, l-a depăşit fără milă şi drept de apel pe Rosberg la unul din multele restarturi ale cursei – mă face să cred că, departe de a se arăta receptiv la… sugestiile lui Wolff, întărite sau doar intermediate de tatăl său, acestea mai degrabă l-au ambiţionat. În schimb, faptul că odinioară (pe vremea când îl călăuzeau pe Vettel) infailibilii strategi de la Red Bull, care, de pildă, aveau întotdeauna cele mai precise prognoze meteo (!), au “gafat” (in)explicabil, compromiţând orice şansă a olandezului nu doar de a termina pe locul secund, practic asigurat, ci şi de a se lupta pentru victorie, atunci când l-au chemat (sau doar l-au lăsat, presupunând că a fost iniţiativa lui), hodoronc-tronc, cu numai câteva tururi înainte de final, să schimbe cauciucurile de ploaie cu cele intermediare chiar şi după ce toată lumea (în afară de coechipierul Ricciardo!) se convinsese că acestea din urmă nu reprezintă o soluţie şi renunţase deja la ele, mă face să mă întreb dacă şeful de la Mercedes s-a mulţumit să sune doar la familia Verstappen, sau a avut grijă să obţină sprijinul unor oficiali de rang înalt de la Red Bull?!

Cât priveşte triumful – până la urmă clar şi relativ facil (după propriile declaraţii) – lui Hamilton, care încă mai are de doi bani speranţă că va obţine al treilea titlu consecutiv, aş vrea doar să remarc cum piloţii (în speţă el!) se arată mai preocupaţi de aspectul căştilor pe care le poartă, de mesajele pline de adâncă înţelepciune ale desenelor sau inscripţiilor şi de semnificaţia lor coloristică, decât să se asigure, dracului, înainte de cursă, că, la o adică, nu le plouă prin vizieră. Trag nădejde că baremi de la calitatea materialului din care sunt confecţionate nu fac rabat!