Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 11 iulie 2017

(DIN NOU) LA UN PAS

Din punctul meu de vedere, răspunsul la deja cam eterna întrebare dilematică pe care şi-o pun (întruna!) comentatorii (români) de tenis “ce e mai important pentru o jucătoare (în speţă Simona Halep): să ajungă, la un moment dat, în carieră, numărul 1 în clasamentul WTA sau să câştige (măcar) un turneu de Mare Şlem?” este oferit, în mod cât se poate de tranşant, deşi doar implicit, de fix aceiaşi comentatori, atunci când pe teren se află o Maria Sharapova (acum pe locul 180!), Victoria Azarenka (683!), Caroline Wozniacki (ce-i drept, în revenire de formă, locul 6) şi chiar Jelena Jankovic (intrată de mult în anonimat), iar până de curând, înaintea retragerii, Ana Ivanovici, la care, indiferent pe ce loc s-ar afla la momentul respectiv şi cât amar de vreme ar fi trecut de la cea mai bună clasare (înregistrată, uneori, în zorii carierei, prin adolescenţă), se referă, invariabil, de cel puţin o sută de ori, cu formula-clişeu “fostul lider/nr.1 mondial” (valabilă, de altfel, pentru eternitate!), iar o înfrângere, fie şi în faţa unei jucătoare mult mai bine poziţionată pe moment, e considerată drept “o imensă surpriză”. Asta în timp ce despre un eventual triumf izolat şi mai degrabă conjunctural al altora la unul din cele patru turnee majore se pomeneşte, în cazurile fericite, o dată sau de două ori, cu mirare în glas, pe la începutul transmisiunii, cu ocazia prezentării palmaresurilor. 

Iată de ce, după ce Simona Halep n-a prins, din păcate, niciunul din cei doi iepuri (siamezi!) după care alerga în finala de la Roland Garros, înecându-se cam rrrromâneşte la malul Senei, îi doresc din suflet să profite diseară de noua şansă de a urca în vârful ierarhiei feminine printr-o (singură, dar nicidecum simplă) victorie în faţa profund antipaticei unguroaice născute în Australia şi reprezentând Marea Britanie (ce ţi-e şi cu globalizarea asta!) Johanna Konta, chiar şi dacă ar fi să nu câştige vreodată un turneu de Mare Şlem, pentru că locul în istoria tenisului mondial (ca să nu mai spun românesc!) i-ar fi asigurat cu vârf şi-ndesat, aşa cum şi merită, ca una care, în pofida scepticismului manifestat de multă lume (inclusiv de mine!), reuşeşte să se menţină între primele zece jucătoare ale lumii mai mult decât au reuşit alte românce să rămână în primele o sută. Hai Simona!

Niciun comentariu: