Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 30 iunie 2017

5+1 sau GUVERNUL MAI RĂU DECÂT CRIZA

Urmărind, aseară, emisiunile (mai mult sau mai puţin informative) despre învestirea Guvernului Tudose şi primele gafe monumentale săvârşite de unii dintre ageamiii care-l compun, am desprins câteva idei (fixe):

1. Se prea poate ca, în sfârşit, să avem răspunsul la întrebarea care a frământat întreaga suflare dâmboviţeană în ultimele săptămâni: de ce (dracu) a fost, cu adevărat, răsturnat Guvernul Grindeanu?”.

Deşi eu rămân la convingerea fermă că fostul premier pur şi simplu a refuzat (nu atât din onestitate, cât de frică) să (mai) fure (ca în codru) cot la cot cu ALDE (şi) Dragnea, fie aşa, în general, fie din preconizata nouă bancă de stat, fie din “Fondul” ăla mamut de investiţii (în clientela PSD) a cărui înfiinţare de-aia o fi şi blocat-o sau – aşa cum înclină să creadă alţii – s-a săturat să scoată castanele lui Dragnea din focul Justiţiei cu mâna lui, e posibil spre mai mult decât probabil ca, realizând cât de adânc au alunecat deja într-o groapă bugetară şi cu al doilea picior în tentativa de a pune în practică absurdul program (electoral) de guvernare, să fi găsit astfel soluţia (pseudo)salvatoare de a-l modifica (radical), ceea ce înseamnă, de fapt, că bietul Grindeanu s-a făcut vinovat mai degrabă nu de “nerespectarea programului de guvernare”, ci, dimpotrivă, de faptul că l-a luat prea în serios.

2. Pe de altă parte, după ce o jumătate întreagă de an, de prin noiembrie-decembrie şi până, efectiv, (mai) ieri, Dragnea a ridicat în slăvi minunatul program de guvernare al PSD, elaborat, chipurile, de ditamai specialiştii (gen Vâlcov) care au muncit din greu, luni în şir, cu mare atenţie şi migală, punându-l la punct până în cele mai mici detalii (pe care, însă, în mod bizar, pretindea că le cunoaşte doar el!) şi care era menit – nu-i aşa? – să-i facă pe oamenii care l-au (mai) şi votat în alegeri să o ducă nu “binişor”, ci de-a dreptul bine, hodoronc-tronc, literalmente peste noapte, l-a… perfecţionat decisiv, pe ici, pe colo, prin punctele lui esenţiale, cam tocmai alea pe care cică nu le îndeplinise Grindeanu.

3. În acelaşi timp, judecând după bâlbâielile miniştrilor proaspăt învestiţi, noul program de guvernare, votat ca atare (orbeşte) în Parlament, pare mai degrabă unul… electoral, un soi de schiţă, în care măsurile cele mai importante (şi mai devastatoare) sunt (slavă Domnului?!) doar la stadiul de “consultări”, “studiu de impact” şi “simulare”.

Este evident că, după ce singurul punct din (vechiul) program realizat cu adevărat a fost cel privitor la pomenile (post)electorale, în speţă creşterile de pensii şi salarii, acum se caută cu disperare soluţii pentru acoperirea găurilor bugetare. Aşa se explică şi de ce, de pildă, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, (şi nici altcineva) nu ştia să spună care vor fi diferitele cote de impozitare – pe veniturile mari ale persoanelor (“taxa de solidaritate”), pe cifra de afaceri (?!?!) a companiilor şi aşa mai departe. Ele vor fi, fără îndoială, stabilite (după efectuarea “simulărilor”) şi ajustate în funcţie de dimensiunile ravagiilor produse de măsurile populiste. Cu alte cuvinte, de câţi bani va fi nevoie, de atâţia ne vor stoarce pe unii şi pe alţii.

4. Prostie curată sau gândire cu premeditare, declaraţiile aceluiaşi (că altu’ n-aveam!) ministru al Finanţelor referitoare la desfiinţarea (sau nu) Pilonului II de pensii, care au creat panică şi confuzie atât în rândul populaţiei cât şi, mai ales, pe piaţa valutară şi la Bursă, mi se par cel mai solid punct de pornire al unei anchete DNA, prin care să se ia la puricat toate relaţiile de afaceri şi interesele economice ale individului. Atât de solid, încât sunt sigur că nu se va întâmpla nimic, DNA fiind receptivă doar la înscenări şi baliverne.

5. Cu toate că, în urmă cu numai câteva zile, într-o discuţie cu un prieten, admiteam că o eventuală candidatură a lui Liviu Dragnea la preşedinţia ţării (brrrr!!!) ar fi singurul lucru care m-ar putea determina să revin – după o pauză de multe runde electorale – într-o cabină de vot, pentru a ştampila pe oricine altcineva, inclusiv, la o adică, stafia lui Ceauşescu, m-am sucit! Adică, stafia lui Ceauşescu aş vota-o, dar nu şi pe Iohannis, dacă acesta ar fi (singurul) contracandidat.

Venită din partea singurului personaj care ar fi putut împiedica instalarea unui guvern mai nociv chiar şi decât o criză politică prelungită, care măcar se putea solda cu ceva (mai) bun, cum ar fi anticipate sau chiar instalarea unuia de cioloşi tehnocraţi, întreaga sa diatribă (altminteri, bine închegată) îndreptată împotriva cabinetului abia instalat cu largul său concurs pe bază de complicitate (cu hoţii) n-a fost decât o jalnică demonstraţie de populism deşănţat şi demagogie crasă. Fix ce (NU) ne trebuia: încă un (preşedinte) viteaz arătat după război. Sau, în fine, după criză.

6. În cu totul altă ordine de idei (dar fiindcă a apărut în aceleaşi emisiuni), nu m-ar mira ca vehiculul implicat în tragicul accident rutier de aseară, în urma căruia şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi mai mulţi militari decât în luni întregi de activităţi desfăşurate pe teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, să fie una din rablele pe care, deja în urmă cu treizeci de ani, pe când îmi satisfăceam şi eu stagiul militar obligatoriu, nu le puteam scoate din parcul auto şi deplasa până la terenul de instrucţie decât prin mobilizarea întregului batalion, care le împingea voiniceşte şi ridicol pe o distanţă de câteva sute de metri. Ce-i drept (şi) pe-atunci mai era şi o chestiune de economie de carburanţi.

Niciun comentariu: