Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 26 iunie 2017

CREIERE PUTREDE

Nu ştiu dacă e din cauza vârstei sau (şi/doar) a maleficului anturaj pesedist cu care a intrat în cârdăşie, însă am senzaţia că lui Călin Popescu Tăriceanu – pe care, trebuie să recunosc ruşinat, a fost o vreme când îl socoteam printre puţinii politicieni aproape respectabili – pur şi simplu i-a putrezit creierul.

Săptămâna trecută, într-o intervenţie televizată, referindu-se la proaspătul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, vehiculat ca variantă de prim-ministru, l-a catalogat drept o “problemă cât casa” a partidului, deoarece “are probleme penale”, în sensul că... a fost achitat (!) într-o primă instanţă, dar, cum în România, ce-i drept, “justiţia” se face pe bază de dat cu banul sau aruncat cu zarurile, nu se ştie niciodată ce verdict (vinovat!) va primi la următoarele căi de atac. În plus, după mintea lui găunoasă, situaţia lui Orban ar fi una fără ieşire, deoarece, fie va fi condamnat, ceea ce, desigur, îi va anula orice şansă de a conduce un guvern, pe modelul “Dragnea”, fie va fi disculpat printr-o sentinţă definitivă, caz în care, chipurile, toată lumea va fi convinsă că a făcut un pact mizerabil cu “sistemul”.

Elucubraţiile fostului premier sunt cu atât mai groteşti cu cât el însuşi se află fix în aceeaşi situaţie, având pe rolul instanţelor nu unul, ci o mulţime de procese, infinit mai serioase, din care, conform propriei (psih)analize, practic nu are cum să scape cu faţa curată, iar problema ALDE e tot cât o casă, doar că mai mărişoară decât a PNL.

Şi cum o catastrofă (intelectuală) nu vine niciodată singură, iar mama nebunilor e mereu gravidă, fireşte că spusele preşedintelui Senatului au fost susţinute şi întărite de pupincuristul său cel mai fervent, Mugur Ciuvică, care (pardon de expresie) a lăsat limpede să se înţeleagă că, în viziunea lui de moralist închipuit al neamului (prost), sintagma “probleme cu Justiţia” se referă la orice om (politic) care, mai devreme sau mai târziu, calcă într-o sală de tribunal, indiferent dacă este achitat (şi, eventual, despăgubit) sau condamnat şi, de ce nu?, chiar dacă el este… reclamantul.

Şi pentru că iar am ajuns la Ciuvică – pe care oricât m-aş feri să-l mai văd, ocolind emisiunea lui Gâdea, nu reuşesc, pentru că dau peste el şi la Sandra Stoicescu, şi la Dana Grecu, şi la Oana Stancu, şi la Radu Tudor, şi la fata aia drăguţă de la ora două sau trei, şi la ediţiile matinale –, am constatat cât de bine a înţeles el (şi numai el!) chestiunea schimbării (doar a) premierului, socotit drept unic vinovat pentru neaplicarea programului de guvernare, cu foarte probabila menţinere a (majorităţii) celorlalţi miniştri în viitorul cabinet, lucru care, la drept vorbind, nu e cu totul de mirare, având în vedere că a avut aproape douăzeci de ani pentru asta, de când i-au explicat-o, pe îndelete, pediştii lui Petre Roman şi Traian Băsescu, prin ‘97-‘98, când el era (cam) ţărănist, iar ei pretindeau că “orchestra” (adică miniştrii) e foarte bună, dar trebuie musai înlocuit “dirijorul” (adică premierul Victor Ciorbea), din cauza căruia Guvernul cânta fals şi suferea ţărişoara. Mai bine niciodată decât mai târziu!

Niciun comentariu: