Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 15 iunie 2017

FANTOMELE PREZENTULUI

După o zi şi aproape jumătate de noapte petrecute în faţa televizorului, pe canalele de ştiri, pentru a urmări nebunia declanşată de forţele oculte din PSD, ALDE şi ALTE (de)servicii secrete româneşti şi străine, care, ca un făcut, de câte ori apare (sau cel puţin citesc eu) câte o informaţie conform căreia creşterea economică din România este printre cele mai mari din Europa, trântesc un guvern Ponta sau Grindeanu (întâmplător sau nu contemporan cu ea) la jumătatea sau – iată! – zecimea mandatului, dacă nu au norocul să vină alegerile ca să scape (şi) de un Cioloş, concluziiile mele sunt în număr de o sută patruzeci şi opt, dintre care spicuiesc doar trei:

1. Fie şi cu totul indirect, adevăratul vinovat pentru ceea ce se întâmplă acum este… Emil Boc, care, pe durata întregului său mandat de, chipurile, premier, a ridicat la o înălţime de neatins ştacheta servilismului şi obedienţei faţă de cine (dracu) l-a pus în funcţie, lăsând impresia – din (ne)fericire oarecum falsă – că astfel de personaje penibile se găsesc pe toate drumurile şi orice lider (de partid sau ţară) cu porniri despotice, gen laşul preşedinte al morţilor, de odinioară, şi Dragnea de-acum, îşi poate găsi propria marionetă pe care s-o manevreze din umbră (sau la lumină), la nesfârşit, după pofta inimii lui negre. Cum Grindeanu s-a dovedit a nu fi chiar (ca) Boc (cel puţin în această privinţă), Penalul din Teleorman a reînceput căutările.

2. Oricâtă aproape simpatie aş avea – strict pe cazul în speţă şi doar în raport cu figurile şi mai sinistre ale lui Dragnea şi Tăriceanu! – faţă de Grindeanu, şi dincolo de fireasca mea îngrijorare pentru consecinţele noii crize, de o natură cu totul aparte, nemaîntâlnită în trei decenii de (pseudo)democraţie originală, semn al nesecatei fantezii distructive a clasei noastre politice, nu pot decât să mă bucur pentru ce i se întâmplă atât în plan politic, cât şi strict personal, şi să-mi exprim sincera nădejde perfidă că, (preferabil) mai devreme sau mai târziu, oricare om de (relativ) bună-credinţă, cum se prea poate să fie şi el, care a făcut nemernicia de a se înscrie (mai cu seamă în anii ‘90!) în PSD (ca să nu spun şi în oricare altul!) să treacă prin aşa ceva, ca să înţeleagă, fie şi cu douăzeci de ani prea târziu, în ce (troacă) s-a băgat cu adevărat.

3. Pentru pretinşii analişti şi comentatori (politici), ca şi pentru literalmente simplii jurnalişti care din pură imbecilitate autentică, nu făcând doar pe şi râzând ca proştii (la Antena 3 sau indiferent unde), chiar nu înţeleg cum de aceiaşi protestatari care în urmă cu doar câteva luni, prin iarnă, când se trezeşte spiritul revoluţionar al românului, adormit apoi pe întreaga durată a sezonului estival al concediilor, cereau demisia lui Grindeanu, iar acum (doar) par să-l susţină în lupta lui cu morile de vânt şi fantomele prezentului, se pare că trebuie precizat negru pe alb, cu subiect, predicat şi, eventual, pe blogurile cu facilităţi grafice, o planşă ajutătoare, că sutele de mii de manifestanţi, care nici nu auziseră până cu câteva zile sau săptămâni înainte de Grindeanu, cereau (şi, sunt convins, încă cer şi vor cere) de fapt demisia (şi, aproape la propriu, capul) “Guvernului (lui) Dragnea”, indiferent cum s-ar numi el la un moment dat. Ăsta de-acum nu (mai) e.

Din păcate, chiar dacă la ora redactării acestor rânduri poate să pară că e fix invers, grindenii trec, dragnea rămâne (adică... #rezistă).

Niciun comentariu: