Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 1 august 2017

(DEZ)ONOARE

În afara mai degrabă măruntelor incidente (chiar dacă soldate cu consecinţe importante, precum abandonul lui Daniel Ricciardo, izbit fără milă şi minte de propriul coechipier de la Red Bull, Max Verstappen) de la startul cam oricărei curse auto, indiferent de nivel, singurul moment cât de cât interesant din timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Ungariei, desfăşurat duminică, a fost cel în care Lewis Hamilton s-a lăsat depăşit de colegul său de la Mercedes, Valtteri Bottas, cu numai câţiva metri înainte de linia de sosire, ca parte a unui (soi de) “gentlemen’s agreement”, după ce finlandezul se lăsase, la rândul său, depăşit (şi cred că au fost singurele astfel de evenimente din toată cursa!), cu câteva tururi (bune) mai devreme, când britanicul părea să fie mai rapid şi capabil măcar să încerce să se bată cu rivalii de la Ferrari, eternul sacrificat de serviciu, Kimi Raikkonen, căzut deja în penibilul unui final de carieră de fost campion mondial (?!) ajuns pe post de scutier şi gardă personală a(l) altora, şi Sebastian Vettel, cealaltă băbăciune ferraristă, care – în mod scandalos şi degradant pentru competiţie – se poate îndrepta spre cel de-al cincilea (?!) titlu mondial obţinut exclusiv prin jocurile murdare ale echipei (fie ea Red Bull sau Ferrari) şi obedienţa, altminteri bine (re)compensată financiar, (co)pilotului numărul doi (fie el Mark Webber sau Raikkonen).

Pentru Hamilton – care, în paranteză fie spus, şi-a demonstrat măiestria chiar şi în felul cum a executat această manevră neobişnuită, reuşind să încetinească exact cât să-l lase, pe ultima linie dreaptă, în faţa sa pe Bottas, dar nu şi pe Max Verstappen, deja aproape lipit de finlandez – onoarea respectării cuvântului dat contează, la nivelul imaginii, infinit mai mult decât cele trei puncte (ce se pot dovedi, totuşi, decisive la final de sezon!) pierdute în bătălia pentru titlu şi contabilizarea unui podium în minus la palmaresul general al carierei, mai ales că, la drept vorbind, Bottas nici nu ar fi meritat un tratament atât de corect, pe de-o parte pentru că, aşa cum l-am văzut în multe situaţii – chiar şi în raport cu conaţionalul său Raikkonen, pe care n-a ezitat de câteva ori să-l scoată măcar în decor, dacă nu de-a dreptul din cursă –, pare genul tipului fără scrupule şi mă aştept ca foarte curând să-şi dea arama pe faţă şi în relaţia cu britanicul, iar pe de alta pentru că, în Ungaria, nu doar că, iniţial, şi-a ţinut inadmisibil de mult coechipierul în spate, deşi era vădit mai lent, dar ulterior nici n-a fost în stare să rămână suficient de aproape, cum i-a cerut în mod explicit echipa, pentru ca rocada să nu fie ridicol de stridentă (cum a şi fost până la urmă!), astfel încât Hamilton a trebuit să parcurgă ultimul tur într-un timp cu nouă secunde (o eternitate în Formula 1, “o viaţă de om”, vorba unuia dintre comentatorii de la Digi Sport) mai slab decât al oricărui alt pilot, inclusiv al celor pe care abia îi devansase cu un tur.

Din păcate, dincolo de (să zicem) admirabila sportivitate manifestată în sânul echipei Mercedes, genul acesta de manevră, la fel ca şi cele practicate (dintotdeauna!) de Ferrari, care l-au ţinut cu orice preţ pe Vettel în fruntea cursei (aşa cum făceau cândva şi cu Schumacher, de unde şi aversiunea mea pentru această echipă, a cărei atitudine se află în flagrant contrast cu a celor britanice, McLaren şi Williams) nu fac decât să demonstreze halul în care a ajuns Formula 1 şi, la urma urmelor, dispreţul cu care sunt trataţi fanii acestui (odinioară) minunat sport cu motor, puşi în situaţia de a vedea cum, adesea, din cauza intereselor, un pilot mai bun pe pistă e împiedicat să câştige, în favoarea unuia mai slab, care n-ar fi meritat.

Niciun comentariu: