Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 23 februarie 2018

MOMENTUL ACELA (CIUDAT) DIN AN...

Până la urmă, iniţiativa – cu iz cam comercial – TVR de a organiza pentru Selecţia Naţională a Eurovision din acest an nu mai puţin de cinci semifinale, transmise în direct, la o oră (21.00) de vârf şi însumând 60 de piese (din cele doar 72 înscrise cu totul la preselecţie!), 12 în fiecare, cu câte trei calificate în ultimul act, s-a dovedit inspirată, fiindcă în “Marea Finală” au ajuns câteva melodii aproape rezonabile, chiar dacă eu unul tot n-am înţeles pe ce criterii s-a realizat repartizarea în serii (presupun că prin tragere la sorţi, nicidecum în funcţie de punctajul obţinut la preselecţii), existând riscul – materializat în cel puţin una dintre situaţii, la Timişoara – ca într-o semifinală să nimerească cinci-şase cântece bune, cu măcar două-trei obligatoriu lăsate pe dinafară, iar în alta niciunul, dar trimiţând în finală (tot) trei, doar că porcării.

În plus, “juriul de specialitate” ar fi trebuit să fie altul la fiecare semifinală (eventual tot pe bază de tragere la sorţi) şi, în orice caz, diferit de cel de la preselecţii, deoarece există un oarecare iz de mascaradă, fiind lesne de bănuit că membrii, în număr de cinci, şi-au cam făcut o părere (preconcepută) încă din start, de la primele audiţii, pe cine intenţionează să promoveze până la capăt, având chiar suficient de (prea) mult timp petrecut împreună cât să se şi pună cu toţii de acord.

Chiar şi aşa, au existat situaţii mai mult decât penibile, în care câte unul dintre ei îl întreba pe un concurent – poate doar de ochii lumii, să facă pe niznaiul – “cum te numeşti dumneata…?”, de parcă l-ar fi văzut atunci, la semifinală, pentru prima oară în viaţă (deşi recunoşteau că au asistat inclusiv la repetiţii, unde respectivul cântăcios “a sunat” mai bine sau mai rău), iar cucoana aceea fă- şi fiţoasă, cu aer de comisar sovietic promovat prin concurs de împrejurări favorabile secretarului general de partid, a avut, la un moment dat, în semifinala de la Turda, nemărginita mitocănie de a-l desfiinţa pur şi simplu pe un amărât (care, în paranteză fie spus, dacă ar fi fost un căţel vagabond ori un măgăruşlu costeliv înhămat la o căruţă supradimensionată şi nu doar o biată fiinţă omenească puţin cam plecată cu sorcova şi lipsită de simţul ridicolului, s-ar fi bucurat, fără doar şi poate, de un sprijin energic din partea organizaţiilor pentru protecţia animalelor), socotindu-i prestaţia mai potrivită pentru un bal al bobocilor, de parcă nu tot dumneaei, dimpreună cu ceilalţi patru “experţi” (inclusiv fătuca de la Eurovisionul de anul trecut, cea cu yolarihuuhu, ridicată la rang de “jurat” megacompetent) îl aduseseră (până) acolo, doar ca să-l (şi să se!) facă de râs în faţa telespectatorilor.

(Efectiv) una peste alta, s-au strâns, cum spuneam – cu câteva excepţii notabile, precum italienii “Erminio Sinni & Titziana Camelin”, perfecţi pentru jalnicele lor festivaluri Sanremo; Vyros, mai bun de… absolut nimic, afectata Claudia Andas, cu o voce de Bonnie Tyler contrafăcută, made in (Colen)China, şi o melodie-clişeu, pastişată după vreo sută de cântecele “de Eurovision” (spre deosebire de cele care, vezi Doamne, “nu sunt de Eurovision”, dar, din fericire, de obicei câştigă) de la ediţiile internaţionale din anii ’90, care se clasau pe la mijlocul ierarhiei; Alexia & Matei, clonele degenerate ale Ilincăi şi lui Alex Florea de anul trecut sau “Feli”, cu un soi de manea cu pregnante influenţe sud-americane – piese suportabile, astfel încât Finala de duminică va arăta oricum mai bine decât multe din amintitele ediţii internaţionale.

Eu, însă, am intrat deja într-o depresie anticipativă, convins fiind că singura cu adevărat inspirată, cea interpretată de “Jukebox” şi excepţionala Bella Santiago, se va clasa, conform tradiţiei (întreruptă doar atunci când alt blestem a lovit România, suspendarea de la Eurovision!) pe locul doi, foarte probabil după una dintre cele mai proaste (aş paria pe “Feli”, care, sincer să fiu, cu farmecul ei personal şi, e adevărat, interpretarea profesionistă, ar putea chiar să ne asigure un loc bun la Lisabona, că nici restul europenilor nu sunt mai breji!), lucru altminteri firesc într-o ţară unde cocălărimea e la putere, iar o manea sadea, (sche)lălăită de Adi (copilul) Minune sau Florin Salam, ar surclasa orice concurent.

În afară de “Jukebox feat Bella Santiago”, i-aş mai remarca pe “Tiri”, cu o piesă elaborată, aproape (prea) cultă şi pe “Eduard Santha”, cu precizarea că atât ne-ar mai trebui, ca “Me Som Romales”, interpretată magistral de acesta din urmă, să ne – efectiv – reprezinte, deşi, pe de altă parte, am avea marele avantaj că niciun telespectator din Europa nu s-ar întreba, la încheierea concursului, când să (ne) voteze, astfel încât să ezite: “mi-a plăcut aia cu ţiganii, dar nu mai ţin minte… din ce ţară era?”. Haules baules!


P.S. De departe cea mai stupidă (indiferent de raţiuni cum ar fi audienţele) iniţiativă din ultimii ani a TVR este aceea ca Eurovisionul să se mute din serile de sâmbătă, când tot omul putea să stea până târziu în noapte şi devreme în dimineaţă fără grija că a doua zi trebuie să se ducă la serviciu, duminica, zi (spre noapte) când… dimpotrivă.

Lucru cu atât mai greu de înţeles cu cât semifinalele internaţionale sunt programate, hodoronc-tronc, marţea şi joia, iar finala... sâmbătă, deci nu pare să existe vreo obligativitate privitoare la duminici (sau interdicţie privitoare la celelalte zile ale săptămânii, inclusiv sâmbetele) stabilită de cine ştie ce oficiu pentru protecţia consumatorului european sau organizaţie pentru salvarea Roşiei Montane.


P.P.S. Să-mi sară ochii din cap dacă ştiu ce înseamnă “haules baules”, dar mi s-a părut ca sună bine ca încheiere. Sper să nu fie vreo înjurătură!

Niciun comentariu: