Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 18 mai 2021

EUROVISION 2021

Judecând după numele competitoarelor, România a avut un ghinion teribil la tragerea la sorți (rămasă, cică, de anul trecut, de la ediția anulată din cauza pandemiei) pentru semifinalele concursului internațional Eurovision: Rusia, Suedia, Australia, Irlanda, Norvegia, Israel, Ucraina... O mulțime de foste (multiple) câștigătoare sau clasate pe podium de-a lungul timpului.

În schimb, ca unul care mi-am făcut anuala dambla de a urmări în avans toate cele, parcă, 39 de piese aliniate la start (deocamdată pe YouTube), pot să spun cu mâna pe inimă că, în opinia mea de meloman-și-atât cu profunde înclinații aproape exclusive spre rock, această repartizare a fost o binecuvântare în travesti, dat fiind că piesele (mai) adevărate sunt în cea de-a doua semifinală, de unde mă tem că (sub)mediocra noastră „Amnesia” (oricum mai bună decât mizeria de anul trecut, slavă Domnului!), cu foarte slăbuța interpretă Roxen, n-ar fi avut nicio șansă de calificare, asta, desigur, în cazul (improbabil al) unui vot pe bune, recte pe valoare, nu pe criterii preponderent geografice și de afinități naționale și politice. Cum însă în semifinala noastră majoritatea sunt și mai rele, putem să sperăm.

Și ca să nu fac două drumuri, adică articole, am să înșir acum și favoritele mele pentru finala de sâmbătă, cu mențiunea că pentru primele două – în mod ciudat, ca mai niciodată, aparținând unor țări calificate din oficiu și care de ani de zile n-au mai făcut nicio brânză – am și o slăbiciune specială, încă și mai subiectivă decât subiectivitatea normală a oricărei alegeri personale, deoarece... le știu de mici, în sensul că am urmărit în direct și le-am ținut pumnii în concursurile în urma cărora au fost desemnate să reprezinte respectivele țări – „Sanremo” la italieni și un fel de preselecție națională, cum aveam și noi în vremurile mai bune, la francezi:

1. Italia (de departe!)

2. Franța (în funcție de interpretarea din concurs)

3. Grecia (și nu doar pentru farmecul interpretei)

4. Albania (cu folclor, cu alea-alea, în limba originală, ceea ce, indiferent de sonoritatea ei, mi se pare lăudabil, în condițiile în care, de pildă, nouă ne e rușine de poate singurul lucru bun și frumos cu care ne-am ales de-a lungul istoriei)

5. Estonia (melodie bună, interpret frumușel, parteneră – în clip – sexoșică)

6. Finlanda (un ghiveci muzical interesant)


ACTUALIZARE: Așa cum era, totuși, lesne de prevăzut, prestația (carevasăzică live) din concurs a lui Roxen (că Roxenei sună și mai nașpa) a fost execrabilă, de departe cea mai jalnică nu doar dintre participantele de ieri, chiar și ale celor cu piese mai proaste, ci de-a lungul tuturor prezențelor românești la Eurovision.

Prin urmare, o NEcalificare în finală pe deplin meritată, oricât de frenetic or fi votat milioanele de români din Italia, care au avut acest drept.

Niciun comentariu: