MARI PACIFIȘTI AI ISTORIEI UNIVERSALE: ATTILA, HITLER, PUTIN, TRUMP...

Dat fiind că, urmărind în timp real informațiile și comentariile despre ce imbecilități au mai făcut Trumputin și acoliții lui, în așteptarea, pe de-o parte, nenorocirilor inerente în politica internațională care se vor întâmpla dacă nu le spune cineva că sunt beți și trebuie să se culce sau, mai degrabă, nebuni cu acte-n (ne)regulă și trebuie să se interneze într-o instituție specializată, oricât a început să semene cu una Casa Albă de nebuni, ori, pe de alta, revenirii la un relativ normal dacă culcarea/trezirea sau internarea se petrece la timp, fie și într-un ultim moment de happy-end, ca-n filmele hollywoodiene, mi se pare că mă uit cum crește iarba sau cum se usucă vopseaua, am decis să răresc drastic reprizele de comutat televizorul pe posturile de știri, am să vărs acum și aici poate ultimele mele impresii și opinii pe temă, pentru o lungă bucată de timp:

1. Nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, dar Kremlin Georgescu este cel care mi-a deschis ochii asupra unui aspect de natură... biblică, printr-un exemplu pe care l-a dat el, dar, firește, având cu totul și cu totul altă intenție perfect contrară înțelesului logic și de bun-simț al pildei referitoare la episodul cu Baraba, concluzia corectă fiind aceea că, iată, din cele mai vechi timpuri și de către cei mai înțelepți oameni s-a înțeles faptul că întotdeauna masele largi vor alege, atunci când li se oferă ocazia, în mod cât se poate de democratic, un hoț, ticălos, ucigaș etc. în locul unui (sau lui) Mesia, corolarul pe bază de silogism fiind că, indiferent pe cine vor alege la un moment dat masele largi populare, sigur NU e acela Mesia.

2. Pentru că și în politica internațională văd o acută tendință tot mai generalizată de a se inversa valorile și a se sfida logica și bunul-simț, astfel încât, de-o ultimă și absurdă pildă, Zelenski, și nu Putin, este mai nou acuzat că ar fi inamicul numărul unu al păcii planetare și vrea cu tot dinadinsul războiul în Ucraina, „jucându-se (la cărți sau zaruri) cu Al Treilea Război Mondial”, aș vrea să remarc faptul că, pe un asemenea raționament schimonosit, adevărații criminali (de război) ai istoriei, în frunte cu Hitler, Attila, conducătorii tuturor imperiilor etc. și terminând, iată, cu Putin, sunt de fapt niște pacifiști învederați, deoarece ei doar au vrut să-și întindă puterile și propriile țări peste continente întregi, dar n-au ținut morțiș s-o facă prin luptă, ba dimpotrivă, războinicii fiind, dacă ne referim, de pildă, la Al Doilea Război Mondial, conducătorii de prin Franța, Polonia, Marea Britanie, ulterior chiar SUA, care, în loc să-și cedeze teritoriile (lor sau ale aliaților) de bunăvoie (sigur, nu și nesiliți de nimeni, ci amenințați de Hitler), au ales să pornească o deflagrație de proporții globale. Asta ca să realizăm pe deplin și ce înțelege Trump prin pacea în Ucraina, respectiv un fel de al Treilea Reich al lui Hitler victorios și glorios peste întreaga Europă, pacificată pentru totdeauna.

3. Există cel puțin un individ de notorietate care se arată profund nedumerit în legătură cu intențiile liderilor europeni privitoare la Ucraina, acum când SUA par să-și ia nu jucăriile, ci armele (care oricum pentru trumpiști sunt cam același lucru, dacă ne gândim la poziția lor față de deținerea armelor de către cetățenii americani de rând) de-acolo și nu ne rămâne decât să sperăm că nu ca să le mute mai hacana, dincolo de linia frontului, pentru a se alia și la modul cel mai propriu, militar, cu Rusia. Ei bine, în vederea unei mai lesnicioase înțelegeri din partea oricărui cetățean cu IQ deficitar, europenii vor să facă acum... fix ce făceau ÎMPREUNĂ CU, respectiv ALĂTURI DE SUA până în urmă cu vreo trei luni, respectiv să ajute Ucraina să reziste... cât va fi nevoie. Sigur că în condițiile retragerii trădătoare a americanilor misiunea europenilor devine foarte dificilă, spre imposibilă, iar comentariile în acest sens, pe principiul „dar de ce să facă asta?”, sunt cât se poate de legitime, însă numai proștii cei mai proști sau cei care nu s-au aflat pe planetă până în 20 ianuarie a.c. nu înțeleg „ce anume” vor să facă. Mai rămâne să sperăm și că americanii nu vor pune un embargo pe vânzările de arme către europeni, în caz că aceștia vor să le cumpere (adicătelea cu bani peșin, pe măsura lăcomiei lui Trump) ca să le furnizeze Ucrainei.

4. După ce cohorte întregi de „analiști”, „specialiști” etc. se întreceau, care mai de care, să ceară plecarea lui Klaus Iohannis, acum fix aceiași par să-l regrete deja și, în orice caz, descoperă subit că Bolojan... nu are legitimitate, pentru că n-a fost „votat de popor” și așa mai departe. Tipul acesta de imbecilitate s-a manifestat, ce-i drept, și la case mai mari, când înalți oficiali europeni pretindeau, în 2012, că suspendarea lui Băsescu e neconstituțională, pentru că nu fuseseră ei în stare să citească trei rânduri din Constituția României, dar, revenind la interimatul funcției de președinte, trebuie spus că, dacă în legea noastră fundamentală ar fi fost scris, negru pe alb, că, în anumite condiții precise, un șoarece mort poate îndeplini atribuțiile de președinte (mai puțin două sau trei dintre ele, gen adresarea către Parlament), atunci un șoarece mort ar fi fost absolut legitim. În plus, la momentul acesta Bolojan are nu doar deplina legitimitate conferită de Constituție, ci și exact atâta câtă are un președinte al unei țări cu o formă, zic eu, superioară de guvernământ, respectiv o republică parlamentară [nu (semi)prezidențială ca struțocămila noastră], în care „șeful statului” e ales nu direct de către popor, ci de către parlamentari. Bolojan a fost ales de senatori, care, la rândul lor, au fost aleși cât se poate de democratic de către cetățeni. (Apropo, să nu se înțeleagă că fac vreo paralelă între Bolojan și un șoarece mort; era doar un fel de a spune, cât să înțeleagă tot prostul un exemplu hiperbolizat.)

5. Evident că apelul la empatie, pentru a înțelege, prin comparație, ce se întâmplă în Ucraina dând exemplul în care România ar fi atacată ea însăși de Rusia sau indiferent cine altcineva, inclusiv, în condiții aparte, în trecut sau chiar viitor, de către... Ucraina e sortit eșecului într-o țară ca a noastră, frumoasă, dar din păcate locuită, pe de-o parte, de oameni mărginiți, care pur și simplu nu pot să înțeleagă și să simtă similaritatea unor situații, iar pe de alta, de lași care s-ar grăbi să semneze o pace oricât de înrobitoare pentru poporul și patria pe care altminteri urlă din rărunchi că le iubesc până peste poate, dacă în felul ăsta sunt salvate „mii de vieți”, în frunte, desigur, cu a fiecăruia dintre ei. Ieahhh!

6. Fascinant cum, în gogomănia lor, mulți români tind să ia în serios declarațiile despre  „alegerile furate” făcute de noua șefă a Serviciului Național de Informații al SUA, intrată în funcție... DUPĂ momentul desfășurării lor, recte abia de anul ăsta, și care declarații nu sunt decât o pastișă a celor făcute de alți oficiali trumpiști, fără altă bază decât urechismul, în schimb nu dau două parale pe documentele oficiale ale Departamentului de Stat, aflat, cumva, în exercițiul funcțiunii ÎN TIMP ce se desfășurau alegerile de la noi, cu toate informațiile la zi, și care, de pildă, recunoaște ingerințele rușilor în procesul electoral din România, doar pentru că sunt elaborate în „vechiul regim” Biden, încât mă și întreb dacă administrația Trump mai recunoaște vreun act oficial american dinainte de 20 ianuarie 2025, printre care tratatul NATO sau, de ce nu?, chiar Constituția SUA, întocmită tot într-un regim (demult) trecut.

PREMIILE OSCAR 2025

După ce în ultimii ani, ca un făcut, ziua (sau, în fine, seara sau, la noi, noaptea) decernării premiilor Oscar mă prindea cu câte fix UN singur film (nu două sau trei, dar nici... niciunul) nominalizat la categoriile importante pe care nu reușisem, din diferite motive, să-l văd, de data asta a venit și momentul de care mă temeam că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, și anume să nu văd un număr într-atât de semnificativ dintre ele (vreo patru sau cinci), încât predicțiile mele să nu mai aibă absolut niciun sens.

Prin urmare, nu-mi rămâne decât să le înlocuiesc (predicțiile, nu filmele!) cu un text oarecum pe temă, scris în urmă cu câteva zile, pe când încă mai speram să-l postez, cumva, de sine stătător:

 

„Nu știu câți sunt ei cu toții sau cu totul și cu ce sumă e plătit fiecare dintre scenariștii care se ocupă cu scrierea textelor, în general de factură veselă, prezentatorului sau prezentatorilor de la festivitatea de decernare a premiilor Oscar de anul acesta, dar m-aș fi înscris și eu cu două glumițe, pe care, firește, dat fiind că, pe lângă, de pildă, vreo editură de prestigiu sau duzină din România, sau chiar și doar revistă literară la care să-mi public măcar o amărâtă de nuvelă, dislocând de-acolo cine știe ce client vechi și verificat al gășt instituției, n-am nicio pilă nici la Hollywood, am să le pun (tot) aici, pe de-a moca, la fel ca pe oricare altă creațiune magistrală de-a mea:

Așadar, trecând în revistă prestațiile actoricești ale anului trecut, prezentatorul ar putea să spună, la un moment dat, ceva de genul: „Excelent rolul făcut de Glenn Close în The Substance. Ar fi meritat pe deplin o nominalizare la Oscar”. După care, în urma protestelor sălii sau ceva: „Cum?! Glenn Close n-a jucat în The Substance?! Aaaa... Era Demi Moore?! Aha. OK, atunci e o nominalizare pe deplin meritată.” (Asta pentru că în scenele în care Demi Moore era îmbătrânită și sluțită semăna izbitor cu Glenn Close... în scenele normale.)

Apoi, tot cam pe același principiu, prezentatorul să facă o remarcă de genul: „Excelentă treaba făcută de cei care s-au ocupat de machiaj în filmul Absolution (unul care, ce-i drept, n-are ce să caute la premiile Oscar – observația mea). Au reușit să-l «îmbătrânească» pe Liam Neeson... cât să pară de vârsta lui reală”.

În fine, de fapt cred că mai aveam una, de departe cea mai tare, mult peste cele de mai sus, dar, din păcate... am uitat-o!”

ANTONESCU CHIAR EL

Deși nu sunt un adept al „repostărilor”, altminteri, înțeleg, foarte la modă pe rețelele de socializare, simt nevoia să prezint aici un text (cu care, însă doar întâmplător, sunt de acord în mare parte) supus cenzurii de tip ceaușist a lui Antonescu (Crin, nu Ion!), care nu doar că l-a șters, fie și prin intermediul unor acoliți mărginiți din stafful său de campanie, de pe pagina sa de Facebook oficială, cu ecuson albastru și toate cele, unde fusese postat drept comentariu la un articol din urmă cu câteva zile, în care candidatul PSD-PNL-UDMR se angaja să nu trimită NICIODATĂ, dacă va deveni președinte, trupe de menținere a păcii în Ucraina, ci l-a și blocat pe autor (!), prilej cu care eu am descoperit personal, fără putință de tăgadă, că pe respectiva pagină de Facebook, Antonescu nu tolerează decât comentariile pupincuriștilor care îl laudă în mod deșănțat și își afirmă dorința nestăvilită de a-l vota la alegerile prezidențiale din luna mai, ștergându-le pe toate celelalte, oricât de puțin critice, astfel încât, de pildă, într-un interval de vreun ceas, în care am urmărit activitatea sa, numărul comentariilor la respectivul articol a coborât vertiginos de la peste 200, la 165, deși doar o mică parte dintre cele șterse, dar pe care am apucat să le văd înainte să dispară, erau propriu-zis injurioase:

 

„Sunteți sigur că nu vă pripiți? Dacă se va face, într-un fel sau altul, pace în Ucraina, iar atât ea, cât și Rusia, dar și partenerii noștri din UE și NATO, plus ONU, Consiliul de Securitate etc. ajung la concluzia că e absolut necesară o asemenea forță de menținere a păcii și vom fi, poate, solicitați în mod expres să participăm și noi la ea cu trupe? O să zicem nu?! Mi s-ar părea absurd. Plus că am mai participat (și participăm, cred) la astfel de acțiuni, de exemplu în Kosovo.

Și apropo de Kosovo, poate că ar trebui ca România, date fiind circumstanțele istorice în care se află, să anunțe ferm, chiar de pe acum, că NU va recunoaște niciun fel de schimbare de frontieră, mai ales în urma unui conflict militar, precum în Ucraina. Iar o asemenea poziție ar trebui să fie menținută chiar și dacă vreun guvern-marionetă de la Kiev ar recunoaște, la un moment dat, o asemenea schimbare, în sensul cedării de teritorii către Rusia. În această idee, poate ar fi util să le amintiți „suveraniștilor” că „sistemul” din România a fost în stare să-și asume faptul că NU recunoaște statul Kosovo, chiar împotriva pozițiilor SUA și celorlalți aliați, câtă vreme asemenea schimbări de frontiere sunt periculoase pentru interesele noastre naționale.”

 

Ca să fiu sincer, după un asemenea episod, adăugat la toate celelalte multe rețineri pe care le am în legătură cu pozițiile mai vechi sau mai noi ale fostului președinte PNL (inclusiv fuziunea cu PD și schimbarea familiei politice europene și, practic, a doctrinei, în timpul mandatului său), îmi este tot mai greu să-mi păstrez din ce în ce mai firava dorință de a vota cu el în mai, așa cum am făcut-o în 2009.