ANTONESCU CHIAR EL

Deși nu sunt un adept al „repostărilor”, altminteri, înțeleg, foarte la modă pe rețelele de socializare, simt nevoia să prezint aici un text (cu care, însă doar întâmplător, sunt de acord în mare parte) supus cenzurii de tip ceaușist a lui Antonescu (Crin, nu Ion!), care nu doar că l-a șters, fie și prin intermediul unor acoliți mărginiți din stafful său de campanie, de pe pagina sa de Facebook oficială, cu ecuson albastru și toate cele, unde fusese postat drept comentariu la un articol din urmă cu câteva zile, în care candidatul PSD-PNL-UDMR se angaja să nu trimită NICIODATĂ, dacă va deveni președinte, trupe de menținere a păcii în Ucraina, ci l-a și blocat pe autor (!), prilej cu care eu am descoperit personal, fără putință de tăgadă, că pe respectiva pagină de Facebook, Antonescu nu tolerează decât comentariile pupincuriștilor care îl laudă în mod deșănțat și își afirmă dorința nestăvilită de a-l vota la alegerile prezidențiale din luna mai, ștergându-le pe toate celelalte, oricât de puțin critice, astfel încât, de pildă, într-un interval de vreun ceas, în care am urmărit activitatea sa, numărul comentariilor la respectivul articol a coborât vertiginos de la peste 200, la 165, deși doar o mică parte dintre cele șterse, dar pe care am apucat să le văd înainte să dispară, erau propriu-zis injurioase:

 

„Sunteți sigur că nu vă pripiți? Dacă se va face, într-un fel sau altul, pace în Ucraina, iar atât ea, cât și Rusia, dar și partenerii noștri din UE și NATO, plus ONU, Consiliul de Securitate etc. ajung la concluzia că e absolut necesară o asemenea forță de menținere a păcii și vom fi, poate, solicitați în mod expres să participăm și noi la ea cu trupe? O să zicem nu?! Mi s-ar părea absurd. Plus că am mai participat (și participăm, cred) la astfel de acțiuni, de exemplu în Kosovo.

Și apropo de Kosovo, poate că ar trebui ca România, date fiind circumstanțele istorice în care se află, să anunțe ferm, chiar de pe acum, că NU va recunoaște niciun fel de schimbare de frontieră, mai ales în urma unui conflict militar, precum în Ucraina. Iar o asemenea poziție ar trebui să fie menținută chiar și dacă vreun guvern-marionetă de la Kiev ar recunoaște, la un moment dat, o asemenea schimbare, în sensul cedării de teritorii către Rusia. În această idee, poate ar fi util să le amintiți „suveraniștilor” că „sistemul” din România a fost în stare să-și asume faptul că NU recunoaște statul Kosovo, chiar împotriva pozițiilor SUA și celorlalți aliați, câtă vreme asemenea schimbări de frontiere sunt periculoase pentru interesele noastre naționale.”

 

Ca să fiu sincer, după un asemenea episod, adăugat la toate celelalte multe rețineri pe care le am în legătură cu pozițiile mai vechi sau mai noi ale fostului președinte PNL (inclusiv fuziunea cu PD și schimbarea familiei politice europene și, practic, a doctrinei, în timpul mandatului său), îmi este tot mai greu să-mi păstrez din ce în ce mai firava dorință de a vota cu el în mai, așa cum am făcut-o în 2009.