Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 25 octombrie 2007

EI, ŞI?

Aşadar, una la mână: Traian Băsescu se va implica pe faţă în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Ei, şi? Ce se poate întâmpla? Să obţină PD 75% – sau, de ce nu?, 80, chiar 85%, treacă de la mine – din numărul locurilor României în PE, pentru un mare mandat de... un an şi jumătate. Pagubă-n ciuperci. Să le fie de bine!

Doi la mână: vom avea un referendum pentru votul uninominal “pur” desfăşurat simultan cu euroalegerile. Ei, şi? Ce se poate întâmpla? Păi, mai întâi, şi mai probabil, să nu fie validat. Ei, şi? Vom rămâne cu varianta Pro Democraţia, asumată de Guvernul Tăriceanu şi pe care, măcar în aceste condiţii, o va promulga într-un târziu şi Preşedintele. Bună şi aia. În plus, Băsescu va cam ieşi cu coada între picioare, nu? Cu atât mai bine.

Dar poate că referendumul va fi un succes, românii mobilizându-se la vot. Ei, şi? Până la urmă, tot Parlamentul va decide ce şi cum. Dacă-şi pune ambiţia, nici măcar nu va ţine cont de “voinţa poporului” şi nu va adopta sistemul propus de Preşedinte. Ei, şi? Ce poate păţi? O să fie dizolvat de Curtea Constituţională? De domnul Boc? De doamna Udrea? Nici pomeneală. Nu există temei legal. Va rămâne bine mersi la locul lui până la următoarele alegeri. Dar poate că nu se va încăpăţâna, şi va legifera totuşi uninominalul ăla “fără compromisuri”. Ei, şi?

Adevărul e că, privită cu detaşare, toată zavera din ultimele zile pare mai degrabă o furtună într-un pahar cu apă. Noi să fim sănătoşi.

3 comentarii:

Anonim spunea...

EU CRED CA IN FELUL ASTA NICI NU O SA MAI AVEM VOT UNINOMINAL NICIODATA

moromete spunea...

Vot in colegii uninominale, intr-o forma sau alta, o sa avem... reforma s-ar putea sa intarzie.

tibi spunea...

Nu au cum sa vina 9 mil de romani la vot pentru o idee asa abstracta ca uninom. o sa fie un fiasco.