ORI ÎN CAR, ORI ÎN CĂRUŢĂ

Imediat după moţiunea de cenzură de săptămâna trecută, când PD şi PSD fuseseră cuprinse de frenezia excluderilor, mă întrebam retoric dacă în special liderii democraţi or fi avut o cât de mică jenă amintindu-şi de tam-tamul pe care-l făcuseră în urmă cu vreun an când, la rândul lui, şi PNL trecuse printr-o situaţie asemănătoare, fiind nevoit să scape de gruparea Stolojan. Evident că nu. Nu-i mai puţin adevărat că reciproca e perfect valabilă, liberala Norica Nicolai, de pildă, repezindu-se să-i acuze acum pe adversari că sancţionează în mod nedemocratic “delictul de opinie”. Eterna poveste a paiului din ochiul celuilalt, mult mai uşor detectabil decât bârna din ochiul propriu! Penibil!

Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, în toate situaţiile menţionate acţiunea de îndepărtare a “disidenţilor” e perfect întemeiată. În fond, oricine intră într-un partid trebuie să-şi asume renunţarea la o bună parte din propria independenţă. Cine se simte un “spirit liber” şi nu poate respecta o minimă disciplină de partid n-are decât să-şi vadă solitar de drum, fără încorsetările presupuse de apartenenţa la o organizaţie, dar, desigur – lucru mai greu de acceptat – şi fără beneficiile ei.