NOROC CU CEILALŢI!

Când liberalii au purces la sancţionarea prin “decapitare” a organizaţiilor care au obţinut scoruri slabe în alegerile locale, începând cu aceea din Bucureşti, condusă de unul din liderii lor marcanţi, Ludovic Orban, se părea că s-au legat la cap fără să-i doară, izbutind doar să-şi şifoneze aiurea imaginea nesperat de bună abia căpătată în urma scrutinului.

Din fericire pentru ei, nici celelalte două partide importante, PD-L şi PSD, nu s-au lăsat mai prejos, şi şi-au pedepsit şi ele faliţii proprii, astfel încât, una peste alta, PNL – care între timp chiar l-a “recuperat” spectaculos pe domnul Orban – a ieşit totuşi cel mai bine, atât pentru că, fiind primul care a acţionat, a scăpat mai repede, atenţia presei fiind curând captată de evenimentele ulterioare, cât şi pentru că, de vreme ce toată lumea a procedat la fel, s-a dovedit că – indiferent ce se ascunde în spatele lui – acest gen de sancţiuni este în fond un lucru firesc.

VREMEA BUNĂ ŞI VESTEA REA

Fără nicio legătură cu iniţiativa domnilor Funar şi Ghişe de a obliga mass-media să prezinte în proporţii egale ştiri pozitive şi negative, televiziunile practică deja acest sistem, şi anume la rubrica cel mai puţin adecvată unei asemenea abordări – buletinul meteo. Din dorinţa de a-şi pune o amprentă personală asupra relatărior, prezentatorii ne vorbesc de fiecare dată despre “veştile bune”, sau “veştile rele” privitoare la timpul probabil.

Săptămâna trecută, de pildă, eram anunţaţi cu zâmbete pe buze că veştile sunt din ce în ce mai bune, temperaturile crescând de la o zi la alta. Asta, desigur, până în momentul când ANM a emis o avertizare cod galben de caniculă, astfel încât, deşi trendul era acelaşi, perspectiva s-a schimbat puţin; deodată, obişnuitul text “pentru mâine veştile sunt şi mai bune, vremea continuând să se încălzească” s-a transformat în “pentru mâine veştile nu sunt prea bune... vremea continuând să se încălzească”. Nu-i mai puţin adevărat că şi în aceste condiţii un băieţaş de pe la Realitatea s-a trezit să-şi încheie intervenţia cu urarea “vă doresc o zi însorită!”, având mai curând aspect de blestem. Care s-a şi împlinit!

Iarna, aceeaşi poveste. În funcţie de starea de spirit a prezentatorului şi de un alt elementul determinant – dacă respectivul are sau nu autoturism –, venirea ninsorilor este comentată cu bucurie sau cu disperare.

Asta îmi aminteşte cum, odinioară, Radio Vacanţa inventase buletinul meteo perfect, care nu putea da greş. El suna cam aşa: “vremea va fi frumoasă, cu cerul variabil mai mult noros, favorabil averselor de ploaie însoţite de descărcări electrice”.

DUŞMANUL DIN INTERIOR

Sătul probabil doar să emită sentenţios dacă nu de-a dreptul prostii, cel puţin platitudini, repetate papagaliceşte de câte 3-4 ori în cadrul fiecăreia din mult prea numeroasele emisiuni la care este invitat cu suspectă mărinimie în special de postul Realitatea TV, unul dintre principalii vectori de imagine (negativă) ai PNL, deputatul Ioan Ghişe, a simţit nevoia să iasă şi mai tare în evidenţă pentru a intra direct în galeria celor mai penibili politicieni români ai tuturor timpurilor, legându‑şi numele – dimpreună cu cel al altui personaj de legendă, Gheorghe Funar, care însă măcar are circumstanţa atenuantă că aşa e el, extravagant şi peremist – de un proiect de lege aberant, prin care radiourile şi televiziunile sunt obligate să prezinte în egală măsură subiecte “pozitive” şi “negative”.

Cu încă două-trei asemenea figuri caricaturale care să-i reprezinte (din fericire, deocamdată Relu Fenechiu şi Mihai Lupoi se pare că au fost traşi de urechi pe linie moartă), liberalii nici nu mai au nevoie de adversari ca să facă rahatul praf la următoarele alegeri!

SE POATE ŞI MAI RĂU!

În afară de imaginea proastă pe care o creează, îndepărtarea lui Ludovic Orban din fruntea organizaţiei PNL de Bucureşti ar putea avea şi un alt efect contrar celui scontat, liderii liberali dând cioara din mână pe vrabia de pe gard; sau, mai degrabă, invers...

La urma urmelor, domnul Orban a reuşit să obţină, “uninominal”, 12% din voturi (mai mult decât partidul în ansamblu!), iar singura certitudine în acest moment este că simpatizanţii săi nu pot fi decât dezamăgiţi de mazilirea favoritului şi prea puţin dispuşi să-l urmeze pe cel oarecum anunţat deja ca succesor, nu tocmai charismaticul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cărui nădejde e probabil să convingă o parte consistentă din restul de 88%, sau din cei aproape 70% care n-au mers la vot. Lucru cam greu de crezut că se va întâmpla. Mă tem că, în aceste condiţii, la alegerile din toamnă PNL va obţine în Bucureşti sub 10%!

UN SFERT ŞI-UN PIC

După ce sâmbătă am văzut, în sferturile de finală ale EURO 2008, două echipe, Olanda şi Rusia, dintre care una, din păcate, a trebuit să părăsească turneul, ieri am văzut alte două, Spania şi Italia, dintre care, tot din păcate, una a trebuit să meargă mai departe; partea bună e că a fost Spania, care măcar s-a străduit.

Italienii, în schimb, sunt o ruşine, iar presa din – cu adevărat! – “Cizmă” mai are şi tupeul să ia România peste... picior, vorbind, la vremea respectivă, despre eventuala noastră calificare din grupe ca despre o blasfemie la adresa fotbalului. Cu jucători de (zeci de) milioane de euro fiecare şi altminteri talentaţi, Italia a evoluat la fel de prost – apărându-se şi sperând în cine ştie ce miracol – ca noi, care măcar avem scuza că nu putem face altfel, din pricina valorii modeste a echipei. Mă bucur că am pierdut pariul!

O POSIBILĂ (DAR IMPROBABILĂ) SCUZĂ

Singura scuză a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru scandalul declanşat în PNL, ca urmare a rezultatelor socotite slabe din Bucureşti, ar fi dorinţa de a menţine partidul în centrul atenţiei după alegeri, eclipsând dezbaterile polemice dintre PSD şi PD-L, în care fiecare îşi arogă victoria. De altfel, s-a demonstrat că social-democraţilor le-au priit de minune frământările prin care au trecut în ultima vreme, când presa a tot relatat despre conflictele între “aripile” Iliescu şi Geoană. În plus, scorurile mari ale PSD şi PD-L, precum şi echilibrul dintre cele două formaţiuni ar putea să polarizeze nu doar atenţia mass-media, ci şi opţiunile electoratului, care se ştie că preferă să voteze cu “învingătorii”; în ciuda rezultatului relativ bun la nivel naţional, PNL riscă să treacă totuşi drept un soi de a treia roată la bicicletă.

Altminteri, gestul premierului de a-l urechea public pe Ludovic Orban şi a-l ameninţa cu demiterea, fie pe linie de partid, fie chiar din Cabinet (!) este unul de-a dreptul stupid.

BECALI, MANELELE ŞI... INTELECTUALII

În vremurile de glorie ale manelelor – care nu sunt nici prea îndepărtate, nici tocmai apuse – la mai toate dezbaterile pe marginea subiectului apărea câte un cetăţean (de obicei Mădălin Voicu) care după ce deplângea pervertirea gusturilor muzicale ale românilor şi critica vehement expansiunea acestui gen subcultural etc., adăuga că totuşi maneaua are extraordinara calitate de a te face să nu poţi rămâne pe scaun când o auzi – de pildă la o nuntă. Nu în sensul că te-ai ridica şi ai fugi unde vezi cu ochii, numai să scapi dracului de ea, ci că te-ai apuca să dansezi cu frenezie pe ritmurile ei!

Aseară, într-o emisiune la Realitatea TV, Gigi Becali s-a referit la Ludovic Orban, numindu-l “chitarist şi alcoolist”, moment în care onorabilii analişti prezenţi în studio, în frunte cu Sorin Roşca Stănescu şi Iosif Boda, profitând de faptul că nu apăreau în imagine (dar se auzeau perfect) au izbucnit în râs, dimpreună cu moderatoarea Melania Medeleanu, care, ce-i drept, printre hohote, cu maximă deontologie, îi cerea castelanului din Pipera să-şi probeze “acuzaţiile” – cu referire, desigur, în special la cea de-a doua.

Iată cum, la fel ca şi “manelizarea”, “(im)becalizarea” este un fenomen pe care chiar mulţi dintre aceia care tună şi fulgeră împotriva lui, socotindu-l (pe bună dreptate) nociv şi reflectând o stare de confuzie a valorilor şi decădere a societăţii româneşti, nu doar că atunci când le vine la socoteală îl tolerează cu seninătate, dar îl şi legitimează, oferind totodată – involuntar – o explicaţie perfectă a ascensiunii sale: aşa cum în viziunea “criticilor” maneaua e ceva îngrozitor, dar numai bună pentru dans, şi Gigi Becali e un personaj grobian, dar teribil de amuzant! Semn că decăderea şi confuzia sunt de fapt mult mai profunde şi mai răspândite decât se vede cu ochiul liber...

OLANDA NE-A DAT, DAR NU NE-A BĂGAT ŞI-N TRAISTĂ, CI DOAR ÎN POARTĂ

Aseară, Olanda ne-a bătut de jenă. “Portocala mecanică” mi-a lăsat impresia unui mare jucător de tenis care, pentru a facilita victoria adversarului, mânuieşte racheta cu stânga deşi e dreptaci şi se rezumă la a returna corect mingile, aşa, de ochii lumii, fără însă a folosi procedee tehnice sofisticate şi lovituri puternice, cum ar fi făcut într-un meci decisiv; cu toate acestea, nu se poate împiedica să câştige, câtă vreme respectivul, respectuosul şi absolut neputinciosul adversar, trimite toate mingile în aut sau în fileu.

Cele două goluri au venit natural, la capătul unui joc în care, oricâtă bunăvoinţă ar fi avut, olandezii nu se puteau face totuşi de râsul Europei marcându-şi vreun autogol la o repunere din colţul careului de 6 metri. Dacă am fi atacat cât de cât, fundaşii lor ar fi putut mima şi ei o gafă, un luft, acolo, ar fi putut lăsa de înţeles că stopul incorect al lui Marius/Daniel Niculae e o preluare subtilă prin care a păcălit trei adversari deodată, iar portarul s-ar fi prefăcut surprins de o execuţie tehnică de mare rafinament, perfect camuflată sub forma unui şut anemic, nimerit întâmplător pe spaţiul porţii. Cu 11 jucători în propria jumătate de teren timp de 90 de minute este însă imposibil să marchezi unde trebuie.

La sfârşitul partidei, Piţurcă a mărturisit că planul său tactic s-a năruit în momentul primirii primului gol. El socotise că, graţie unui joc magistral în defensivă, în minutul 80 va fi încă 0-0, după care brusc urma să ne năpustim furibund asupra redutei olandeze pentru a-i răpune! Presupun că planul de rezervă era ca la 0-1 să limităm proporţiile scorului. Ceea ce în parte ne-a şi reuşit, vina ratării calificării aparţinându-le în exclusivitate italienilor, care n-au respectat indicaţiile telepatice ale antrenorului nostru şi au marcat în meciul cu Franţa; de două ori.


P.S. Când Mutu a ratat lovitura de la 11 metri împotriva Italiei, am pronosticat că aceasta va fi noua campioană europeană. Îmi menţin pariul.

UNDE-S MULŢI...

După tragerea la sorţi a grupelor EURO 2008, era greu de crezut că înaintea ultimului meci – cel de diseară – vom avea emoţiile unei posibile calificări în sferturile de finală. Iată însă că le avem! Un mare merit pentru această situaţie fericită le revine, fără îndoială, suporterilor naţionalei prezenţi în Elveţia. Sprijinul “celui de-al doisprezecelea jucător” nu constă doar în încurajările de pe stadioane, ci şi în efectul psihologic asupra arbitrilor, care trebuie să recunoaştem că, mai ales la partida cu Italia, ne-au fost dacă nu aliaţi de nădejde, cel puţin mai favorabili decât pe vremea când galeria noastră era compusă din doi funcţionari de la ambasadă cu un steag decolorat; e limpede că acum, când pentru o decizie împotriva tricolorilor riscă să fie fluieraţi şi huiduiţi de câteva mii de fani, au o cu totul altă atitudine.

În plus, nu se mai pune nici problema ca în urma unei calificări a României în fazele superioare ale competiţiei organizatorii să rămână cu tribunele goale şi încasări jalnice, lucru care odinioară îi făcea să se roage pentru eliminarea noastră cât mai grabnică. Să sperăm că şi echipa îşi va face în continuare partea ei de treabă.

CULMEA ÎNFRÂNGERII

În condiţiile în care legea nu are nicio prevedere pentru cazul în care unul, sau, de ce nu?, chiar ambii candidaţi rămaşi în turul doi decedează în ziua scrutinului, iar în România votul negativ, “alegerea răului mai mic” este o practică obişnuită, decizia BEC de a se continua procesul electoral în comuna Voineşti din judeţul Iaşi, în ciuda faptului că reprezentantul PSD, Neculai Ivaşcu, a încetat din viaţă, mi se pare cât se poate de firească. În fond, doar aşa s-a putut demonstra limpede că “supravieţuitorul” nu a câştigat, neobţinând jumătate plus unu din voturi (răposatul întrunind mai multe sufragii!), astfel încât ar fi incorect să fie declarat învingător... prin abandon. Probabil că votul ar trebui reluat de la capăt sub formă de alegeri anticipate!

LA DERUTĂ

Ca şi cum n-ar fi de ajuns că prin toate magazinele noastre produsele au preţuri “psihologice”, orice lucru care costă 2000 de lei trebuind să pară în mintea cumpărătorului neatent că e doar o mie şi ceva de lei, respectiv 1999 şi 90 de bănuţi, odată cu începerea Campionatului European de fotbal au apărut şi promoţiile la derută. De pildă, un mare magazin de aparate electronice şi electrocasnice se angajează să returneze clienţilor banii pe televizoarele achiziţionate, “dacă România trece de semifinalele EURO 2008”.

Deoarece semifinalele par, aşa, mai numeroase, şi mai la-ndemâna oricui, s-a evitat formularea limpede prin care cumpărătorul să înţeleagă din prima că, pentru a beneficia de o asemenea pleaşcă, tricolorii ar trebui să ajungă, de fapt, de-a dreptul în finala turneului! Pentru accederea României într-o semifinală, dar pe care să o piardă, proaspătul posesor de televizor n-ar rămâne decât cu o satisfacţie platonică, de simplu microbist.

“DEZERTĂRI” ŞI CONSPIRAŢII

După ce ieri Sorin Oprescu a lansat acuzaţia că ar exista o înţelegere ocultă între contracandidatul său la Primăria Capitalei, pedelistul Vasile Blaga, şi şeful de campanie al PSD, Miron Mitrea, o seamă de fruntaşi ai PD-L au sărit să o dezmintă, explicând că aşa ceva este de neconceput şi că de fapt adevăratul “blat” are loc chiar între pretinsul independent Oprescu şi PSD-ul pe care nu l-ar fi părăsit decât de ochii lumii şi vremelnic.

Desigur, teoria pedeliştilor pare mult mai plauzibilă, numai că, în încercarea de a-şi discredita adversarul şi a sublinia, pe de altă parte, sprijinul cvasiunanim de care se bucură propriul candidat, ca dovadă a competenţei sale, domniile lor simt de fiecare dată nevoia să adauge că acesta din urmă a reuşit să-i convingă chiar şi pe unii pesedişti marcanţi, precum Marian Vanghelie sau Cristian Diaconescu, să-i întoarcă spatele fostului coleg de partid, iar pe primarul reales al sectorului 2, Neculai Onţanu (tot PSD), să se declare de-a dreptul fan al lui Blaga, “dezertări” care par să confirme mai curând teoria conspiraţionistă a lui Oprescu!

0-0=1

Cu ani în urmă, bulgarii introduseseră în campionatul lor intern un amendament la regulamentul de fotbal, conform căruia la scorul de 0-0 niciuna dintre echipe nu lua vreun punct. După un meci precum cel dintre noi şi francezi, îmi dau seama că nu era deloc o idee rea.

Altminteri, ceea ce s-a întâmplat aseară este un melanj de părţi bune şi proaste. Partea bună este că am obţinut un punct într-o grupă infernală. Partea proastă este că, la cum am evoluat, nu prea văd cum vom da măcar un gol la acest turneu. Partea bună este că am jucat de la egal la egal cu vicecampioana mondială. Partea proastă este că, după toate aparenţele, am întâlnit cealaltă echipă din grupă care nu se va califica. Partea bună este că grupa României a oferit cel mai frumos joc de până acum de la EURO 2008. Partea proastă este că l-a oferit şi pe cel mai urât: al nostru.

UN TURNEU CAM DILUAT

Ca simplu cetăţean telespectator, încep să regret vremurile în care la turneele finale de Campionat European se calificau doar 8 reprezentative, în loc de 16. Când într-un meci, la scorul de 1-0 sau 2-0, ambele echipe evoluează ca şi cum ar fi mulţumite de rezultat, pentru că una vrea dar nu poate, iar cealaltă poate dar nu (mai) vrea, e limpede că avem de-a face cu o competiţie diluată.

Cu excepţia Angliei, toate naţionalele de valoare sunt prezente la EURO 2008 (iar majoritatea se află în grupa noastră!). În schimb, există prea mulţi figuranţi, în frunte cu formaţiile-gazdă, Austria şi Elveţia, care nu doar că s-au calificat automat, dar au mai fost desemnate şi capi de serie, ceea ce a făcut posibilă anomalia unei grupe cu Olanda, Franţa şi Italia, din care cel puţin una va rata faza superioară, unde vor ajunge poate Turcia, Polonia, Rusia sau Suedia. Aştept cu îngrijorare momentul în care turneul final va fi organizat de trei ţări (şi mai) mici, de pildă San Marino, Luxemburg şi Liechtenstein (chit că nu-s vecine), desigur calificate din oficiu şi puse capi de serie.

NOI, EI, ALŢII...

Scandalul videoclipului cu cocalari burtoşi şi spânzuraţi cu lanţuri de aur, care ar simboliza România la EURO 2008, îmi aminteşte de vâlva stârnită la Campionatul Mondial din 1994, când francezii vorbeau despre tricolorii noştri ca despre un taraf de ţigani. La fel ca şi atunci, n-am înţeles de ce trebuie să ne simţim jigniţi şi complexaţi, câtă vreme ironiile vin tocmai din partea unor cetăţeni ale căror formaţii reprezentative sunt alcătuite pe jumătate din jucători negri de culoare! Cum ar veni, râde ciob de oală spartă, când “Cocoşul Galic” aduce mai mult a cioară. Evident că bronzaţii lor nu sunt cu nimic mai buni decât ai noştri, cum nici unii nici alţii nu sunt cu nimic mai răi decât oricare arian blond cu ochi albaştri.

Cât priveşte filmul cu maşinuţa galbenă (un fel de Lăstun) care abia atinsă cu portiera “simulează”, dându-se peste cap ca lovită de tanc, mi se pare numai uşor nedrept şi realizat ca urmare a unei confuzii între noi şi portughezi. Urmăriţi meciurile acestora din urmă şi veţi înţelege la ce mă refer...

FIECARE CU ARITMETICA LUI

La fel ca şi anul trecut, după alegerile europarlamentare, PSD, PNL şi PD-L se declară deopotrivă pe deplin mulţumite de rezultatele scrutinului de duminică, fiecare făcându-şi socotelile după propriile reguli – dovadă a unei capacităţi de manipulare a opiniei publice ieşite din comun.

Un exemplu grăitor este acela al democrat-liberalilor, în frunte cu Traian Băsescu, care atunci când se referă la cursa pentru Primăria Capitalei menţionează de fiecare dată că Vasile Blaga a obţinut aproape 30% urcând de la 9%, în timp ce Sorin Oprescu, tot cu 30%, a coborât de la 52%, reperul fiind atât de controversatele sondaje de opinie. Când vine însă vorba de rezultatul partidului la nivel naţional, comparaţia se face numai cu alegerile din 2004 sau chiar 2000, nicidecum cu aceleaşi sondaje, care îi creditau cu cifre ameţitoare, invocate până acum în toate discuţiile drept dovadă peremptorie că PD-L va guverna în curând ţara de unul singur!

BA SE POATE!

După ce ne-a explicat că poporul nu poate greşi atunci când votează masiv în favoarea unor personaje politice criticate de presă, de la Emil Boc la foştii şi actualii baroni locali (care, având în vedere fondurile tot mai mari de care vor dispune şi din care oricât ar fura tot le-ar rămâne suficient ca să mai asfalteze şi câte o stradă pe ici pe colo, probabil că nu vor mai fi clintiţi din funcţii pe durata vieţii), Traian Băsescu a recunoscut, cu autoritatea sa de fost primar al Capitalei, că Ludovic Orban, eliminat din cursă, a avut o campanie foarte bună şi profesionistă, lucru subliniat şi de majoritatea analiştilor şi chiar a contracandidaţilor săi, dar care conduce la o concluzie exact opusă: poporul se poate totuşi înşela!

Cum mărturisirea tardivă a preşedintelui nu-i mai poate fi de niciun folos liderului liberal, preferat de numai vreo 12% din bucureşteni, sper măcar să-i atragă primului oprobriul tuturor celorlalţi alegători care, iată, sunt muştruluiţi în mod voalat pentru că au optat pentru candidaţi mai puţin competenţi!

O TEMĂ FALSĂ

Nu cred că strategia lui Vasile Blaga de a-l identifica pe Sorin Oprescu, via Ion Iliescu, cu mineriada din 1990 are mari sorţi de izbândă. Dincolo de faptul că o mulţime dintre liderii PD-L de astăzi (inclusiv Adriean Videanu, despre care, până a se readuce subiectul pe tapet, eu personal trăiam cu impresia că a intrat în PD mai târziu!) erau ei înşişi (şi) pe vremea aceea fruntaşi FSN şi deci “complici” ai lui Ion Iliescu mult mai implicaţi decât Sorin Oprescu, care încă nu devenise membru de partid, părerea mea este că cel puţin jumătate dintre bucureştenii – oricum nu foarte numeroşi, chiar în comparaţie cu aceia care aplaudau de pe margine, să ne amintim! – dacă nu agresaţi fizic de-a dreptul, măcar oripilaţi de vizita minerilor, sunt astăzi pe alte meleaguri, în locul lor stabilindu-se în Capitală, de-a lungul ultimilor 18 ani, valuri de oameni din provincie, care e foarte probabil ca la data aceea să se fi numărat printre cei 85% din votanţii aceluiaşi Ion Iliescu.

“V-AM SPUS EU!”

Una dintre cele mai absurde teorii în legătură cu absenteismul, emisă de unii şi alţii, este că cetăţenii care nu participă la vot nu vor avea ulterior dreptul moral de a se plânge şi a critica nerealizările aleşilor!

Cu alte cuvinte, dacă cineva îşi dă seama de la bun început că toţi candidaţii sunt o apă şi un pământ, că nu fac două parale şi nu merită nici măcar efortul de a pune o ştampilă pe un petic de hârtie pentru ei, în clipa în care încep să se lămurească şi cei care au votat cum stau lucrurile, îşi pierde subit căderea de a rosti, nu cu satisfacţie, ci mai degrabă chiar cu amărăciune: “v-am spus eu!”.

PRONOSTICURI ALEGERILE LOCALE BUCUREŞTI

Prezenţa la vot 36%

PRIMAR GENERAL

Sorin Oprescu 27%
Vasile Blaga 24%
Ludovic Orban 16%
Cristian Diaconescu 14%
Cozmin Guşă 4,5%
Codrin Ştefănescu 3%
Aurelian Pavelescu 2,8%

CONSILIU GENERAL

PD-L 32%
PSD 26%
PNL 17%
PNG 6%
PIN 4%
PRM 4%
PC 3%
PNŢ-CD 2,5%