I-AU SINUCIS!
După ce ieri Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale pentru Adrian Năstase şi Miron Mitrea, lovitura de graţie i-a fost dată imaginii Parlamentului chiar de către unul dintre împricinaţi, domnul Mitrea, care s-a hotărât să demisioneze, chipurile scârbit de atitudinea colegilor săi care, în ciuda rugăminţilor cu lacrimi de crocodil în ochi, nu s-au lăsat înduplecaţi să-i îngăduie să-şi demonstreze nevinovăţia şi să-i facă de râs pe procurorii atât de incompetenţi încât n-au fost în stare nici măcar să fabrice un dosar ca lumea, dacă de întocmit unul adevărat, bazat pe faptele săvârşite de fostul ministru al Transporturilor într-un mandat plin de umbre şi contracte prin încredinţare directă, nici nu se punea problema.
Desigur, în toată povestea aceasta ar mai exista un scenariu, şi anume că deputaţii au aranjat astfel lucrurile încât, prin contrastul dintre atitudinea demn-populistă a lui Mitrea şi cea laş-vinovată a lui Adrian Năstase, să-l compromită definitiv pe acesta din urmă. Dar e cam fantezist, deşi, altfel, încununat de succes...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu