DRACUL ERA MARO

După ce, de când a început scandalul legat de creşterea salariilor profesorilor, toţi liderii de sindicat şi simpatizanţii lor de faţadă şi circumstanţă, pe durata campaniei electorale, din lumea politică, ne-au repetat întruna, până aproape că am ajuns să-i cred şi eu, ce salarii de mizerie au bieţii Dhascăli (rostit cu patos şi majusculă), arareori peste 600-700 de lei, ieri, după anunţul Guvernului că veniturile mici din învăţământ vor creşte cu un procent semnificativ, în timp ce alea mai răsărite nu prea, l-am auzit pe Aurel Cornea, preşedintele unuia dintre sindicate, văicărindu-se că, în condiţiile în care salariile de 1500-1600 de lei vor creşte numai cu vreo 3%, “grosul corpului profesoral” va fi practic “supus unei adevărate curbe de sacrificiu”, va fi penalizat ş.a.m.d!

Din câte deduc eu din afirmaţia domnului Cornea, până la urmă dracul nu era chiar atât de negru, salariile acelea scoase la înaintare ca să ne înduioşeze aparţinând numai unui... subţire al corpului profesoral, câtă vreme “grosul” beneficiază de unele dacă nu rezonabile, în orice caz încadrate în media pe economia naţională, şi cu care trebuie să se mulţumească şi orice angajat din sectorul privat care n-are norocul de a lucra în vreo bancă.