POFTA-N CUI, TOVARĂŞI! (II)

Interesant este cum, de câte ori lucrurile merg bine sub o guvernare de dreapta, vin cei de stânga şi spun că ele ar fi mers şi mai bine dacă nu s-ar fi luat fix măsurile care le-au făcut să meargă bine!

De pildă – făcând abstracţie de recent apăruta criză mondială care, într-un mod de neînţeles pentru unii, chiar nu a fost cauzată de Guvernul Tăriceanu –, România a avut în ultimii ani o creştere economică spectaculoasă, începută, coincidenţă sau nu, odată cu introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pe care pesediştii o socotesc însă prea unică şi prea mică, astfel încât, recunoscând totuşi că ţara e, absolut întâmplător, pe un făgaş bun, ar dori-o multiplicată şi, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale şi care-i enervează, oleacă mărită, în minţile lor persistând ideea neghioabă că oricum creşterea economică ar fi venit de la sine, natural ca vântul şi ca ploaia, dar un sistem de impozitare după chipul şi asemănarea lor, în trepte şi colţuri, ar fi dus la o redistribuire mai echitabilă... bla-bla, când de fapt treaba stă taman pe dos: indiferent cât de mult, sau, după ei, puţin, avem acum, cu măsurile lor n-am fi avut nici atât!