Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 20 noiembrie 2008

ÎNTRE RĂU ŞI MAI RĂU

De câte ori văd la televizor câte un reprezentant al PD-L, îmi spun că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla la 30 noiembrie este ca acest partid să câştige alegerile. După care, văd unul de la PSD şi încep să am dubii: e loc de şi mai rău! Apoi o iau de la capăt... Partea bună este că, indiferent de rezultat, voi avea satisfacţia că măcar una dintre cele două formaţiuni fesenistoide va pierde. Chiar şi o eventuală coalizare postelectorală între ele ar avea darul de a limpezi întrucâtva lucrurile pe scena politică, fie şi cu riscul de a ne întoarce în timp vreo 15 ani.

În orice caz, sper ca liberalii să aibă înţelepciunea de a nu forţa intrarea la guvernare, mai ales alături de PSD. Reapropierea de PD-L, în cazul în care democrat-liberalii ar obţine cel mai mare scor, pare ceva mai firească, însă numai cu condiţia ca noua configuraţie a Parlamentului să fie de aşa natură încât PNL să poată oricând răsturna Guvernul împreună cu PSD, dacă foştii şi eventual viitorii parteneri se vor comporta la fel ca în cadrul Alianţei DA, între 2005 şi 2007. Altfel, patru ani de opoziţie la o coaliţie PSD-PD-L nu are cum să le strice.

Niciun comentariu: