UN TÂLHAR SĂRAC CU DUHUL
Încăpăţânarea ministrului Finanţelor de a supraimpozita tot ce mişcă şi, mai ales, ce nu mişcă în ţara asta, ar putea fi interpretată, desigur – aşa cum i-am văzut făcând-o pe unii politicieni din opoziţie –, şi într-un registru oarecum (i)moral, acuzându‑l că nu este deloc preocupat de soarta bietului cetăţean de rând sau a micului întreprinzător de pe care vrea să ia şi pielea. Din punctul meu de vedere însă, ca om nu prea dus la biserică, registrul corect în care trebuie judecată este mai degrabă acela al prostiei curate.
Domnul Pogea imi pare asemenea unui tâlhar la drumul mare începător, hotărât să-şi câştige existenţa, ca orice tâlhar la drumul mare, dând în cap trecătorilor şi însuşindu-şi banii lor. Moraliceşte vorbind, e într-adevăr foarte urât din partea lui şi merită oprobriul public, sancţiuni judiciare şi pedepse divine, dar la o adică s-ar putea spune că scopul scuză mijloacele, deoarece, nepricepându-se la nimic altceva, e singura lui soluţie de a supravieţui. Problema cu tâlharul nostru sărac cu duhul e însă că face cum face şi îşi alege victimele taman dintre oamenii fără niciun sfanţ, astfel încât, după ce că-i omoară, nici nu se alege cu ceva!

2 comentarii:
curat talhar!!!
talharul e deghizat...si nu e prost!!
stii...lupul in blana de oaie!!
Trimiteți un comentariu