SANĂTATE ŞI FERICIRE

Nu l-am văzut niciodată atât de fericit pe analistul Ilie Şerbănescu ca-n ziua în care s-a anunţat că România înregistrează o scădere economică record, de peste 6%; era pur şi simplu exuberant!

Nefiind specialist, n-am înţeles exact motivele reacţiei sale, dar am dedus că suntem pe drumul cel bun, deoarece, de vreme ce anul trecut ne-a înnebunit spunându-ne cât de “nesănătoasă” este o creştere economică de 8-9%, bazată pe consum şi creditare, probabil că scăderea de acum, cauzată de prăbuşirea consumului şi blocarea creditării este un semn de însănătoşire grabnică.

GAZE PD GEABA

De la o vreme, tot aud, de dimineaţa până seara, pe toate posturile de radio şi televiziune, anunţuri de genul: “preţul gazelor va scădea”, “gazele se ieftinesc”, tarifele la gaze scad din nou”, “gazele se vor ieftini cu încă...”, “preţul gazelor naturale ar putea să scadă”, şi o singură dată: 1 iulie.

Să înţeleg că de la 1 iulie gazele vor ajunge atât de ieftine, încât la achitarea facturii o să ni se dea şi ceva bani în plus?! Sau ni se vesteşte de zeci de ori aceeaşi ieftinire, doar-doar vom trăi cu iluzia asta măcar până după alegerile europarlamentare?

COTĂ UNICĂ DE IMPOZITARE PENTRU FIECARE

Am un prieten care până acum vreo două săptămâni a avut o amărâtă de firmă, şi care îmi explica mie – pentru că nu avea cum să o facă direct aceluiaşi Ionuţ Popescu de ieri, care se bătea cu cărămida în piept că nu a fost nimeni în stare să-i demonstreze cu creionul pe hârtie de ce actualul guvern ar fi abolit practic cota unică de impozitare de 16% – cum a avut într-o lună PROFIT de fix 1 (un) leu, rezultat în urma unei tranzacţii cu câteva pachete de biscuiţi, şi cum, conform noii reguli, ar fi trebuit să plătească un impozit minim de 183 de lei (ăia 500 de euro, transformaţi în lei şi împărţiţi la 12 luni), ceea ce ar fi însemnat 18.300% din profit! (Dacă 1 leu înseamnă 100%, 183 de lei înseamnă X, aşadar...).

Problema cea mai mare a prietenului meu era însă alta, şi anume că nu avea cum să facă faţă concurentului său, care, având un profit de 1 leu şi 50 de bani, rezultă, conform aceluiaşi calcul simplu, că ar fi trebuit să plătească un impozit de numai 12.200%. (Pentru domnul Popescu: dacă 1,50 lei înseamnă 100%, 183 înseamnă X, aşadar...).

Personal nu prea mă pricep la socoteli, aşa că n-aş putea băga mâna în foc pentru rezultatele de mai sus, dar dacă sunt corecte, e cert că nu apare niciun 16% şi nici o altă cotă UNICĂ de impozitare, ci două cât se poate de diferite.

JUMĂTATEA PLINĂ A PAHARULUI GOL

Cum prinde presa câte un pesedist sau un pedelist, să spunem Ionuţ Popescu, şi-l întreabă despre şomaj – cât e, cât o să fie, iar dacă o să fie chiar atât, ce-o să ne facem? – auzim aceeaşi replică plină de optimism, că la noi nici dracul nu e chiar aşa negru, nici şomajul aşa mare ca-n alte ţări surori, precum Spania bunăoară, unde e peste doişpe, în timp ce la noi doar vreo cinci şi ceva.

Asta e minunat, numai că fix acelaşi pesedist sau pedelist, să spunem Ionuţ Popescu, acu’ vreo câteva luni ne făcea capul calendar, explicându-ne ce ticălos a fost Guvernul Tăriceanu, care printre multe alte nenorociri aduse pe creştetele noastre, a şi făcut sute de mii de angajări “nejustificate” în sectorul bugetar. Desigur, un optimist incurabil ca domnul Boc, care e în stare să vadă jumătatea plină a unui pahar complet gol, s-ar putea gândi că, lăsaţi liberi pe piaţa muncii, toţi oamenii aceia şi-ar fi găsit slujbe în privat, şi le-ar fi păstrat acum în ciuda crizei (şi a impozitului forfetar). Pesimistul cinic din mine însă aşteaptă să se facă dreptate, ordine şi curăţenie după Tăriceanu, fie şi cu preţul a sute de mii de concedieri “justificate”, din acelaşi sector bugetar.

TREABA CU CRIZA

Treaba cu criza stă cam în următorul fel albastru: Guvernul Boc se pare că a elaborat într-adevăr unul sau chiar mai multe seturi de măsuri anticriză care, în primul rând, încă nu prea sunt aplicate, în al doilea rând, după părerea analiştilor nu vor face decât să adâncească dezastrul, iar în al treilea rând, dacă stai să-i asculţi pe politicienii de la putere, produc deja evidente rezultate pozitive!

Context în care, dacă am înţeles eu bine printre hohotele de râs, ministrul IMM-urilor ne spune că neimpozitarea profitului reinvestit se va aplica în sfârşit de la 1 iulie, în special pentru a contracara efectele negative ale... impozitului forfetar!

JUCĂTOR SAU SPECTATOR?

Nu mi s-a întâmplat prea des, dar când Traian Băsescu a declarat că, după încheierea mandatului, un şef de stat ar trebui să se retragă din viaţa politică activă, deoarece este umilitor să mai ocupe orice altă funcţie, inevitabil de rang inferior – lider de partid, ministru, premier etc. –, şi să se amestece astfel în toate fleacurile cotidiene, am fost perfect de acord cu el! Exemplul negativ în acest sens este Ion Iliescu, iar cel aproape pozitiv Emil Constantinescu.

Toate bune şi frumoase, numai că, din punctul meu de vedere, este încă şi mai umilitor ca un şef de stat ÎN EXERCIŢIUL FUNCŢIUNII să se amestece în amintitele fleacuri, aşa cum a făcut, timp de patru ani şi jumătate, tocmai actualul... “Preşedinte-jucător”!

CANDIDATUL APROAPE NECESAR

Indiferent de cine ce înţelesese, eu abia ieri m-am dumirit că în viziunea lui Traian Băsescu relaţia dintre criza economică şi propria-i candidatură la un nou mandat prezidenţial e în sensul că dacă prima se adânceşte a doua nu va mai exista. Până acum crezusem că e fix viceversa: dacă nu scăpăm de criză până în toamnă, nu scăpăm nici de dânsul, care, responsabil cum îl ştim, nu se va da bătut până nu ne va scoate din (primul) necaz!

Pe de altă parte, destul de serios vorbind, mă tem că o eventuală retragere din cursă a domnului Băsescu va produce o teribilă bulibăşeală pe scena politică, fiindcă zeci de personaje gen Radu Duda sau Nati Meir, ca să nu mai spun de un Sorin Oprescu sau chiar Mugur Isărescu vor începe să creadă că, în lipsa marelui favorit, au o bună şansă de a-i succeda în fruntea ţării...

EUROVISION 2009

O melodie frumoasă, o voce bună, o fată drăguţă: sper să câştige.

ISLANDA

Într-o lume normală, n-ar putea să o încurce decât Suedia, Israelul şi, cam subiectiv vorbind, Moldova. România deja a obţinut mult mai mult decât ar fi meritat, eu cel puţin nereuşind să număr opt piese mai proaste în semifinala noastră. Dar cum încă vreo trei-patru dintre ele s-au calificat de asemenea în detrimentul unora chiar bune, orice e posibil.

MOLDOVA

ÎNTÂLNIRE DE GROAZĂ

Că catindatu’ lu’ Peştede se lansează tot la două zile, cu surle, trâmbiţe, vanghelii şi roşu de-ţi vine să borăşti verde e una; ailalta, mai de neînţeles, e că televiziunile de ştiri de doi bani n-au altă treabă decât să pună botul de fiecare dată şi să transmită în direct ore în şir. Chiar că s-a-ntâlnit hoţu’ cu prostu’!

CÂND ERA BUNICA FATĂ...

Nu ştiu cum erau elevii de clasa a VIII-a acum două-trei sute de ani, pe vremea copilăriei actualului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar acum vreo sută şi ceva, pe vremea mea, dacă un subiect de examen important, cum sunt acum tezele astea unice, ar fi fost formulat eronat, sunt convins că foarte mulţi ar fi fost descumpăniţi şi ar fi pierdut minute întregi întrebându-se – chiar între ei, dacă reuşeau să înşele vigilenţa supraveghetorilor – ce se întâmplă, neavând nici până la sfârşit convingerea că greşeala de înţelegere nu le aparţine. Iar efectele asupra concentrării ar fi fost devastatoare.

Aşa că doamna ministru ar face bine să n-o mai ţină gaia-maţu că subiectul se putea trata şi aşa, iar elevii nu au avut nimic de suferit.

CRIZĂ ŞI PUBLICITATE

Chiar şi dacă n-am porni de la premisa că banii alocaţi promovării turismului românesc prin tot soiul de campanii, imnuri şi tichete de vacanţă sunt atent direcţionaţi către anumite grupuri de interese din jurul doamnei ministru Elena Udrea, aşa cum se mai sugerează uneori prin presă, ci, dimpotrivă, sunt cheltuiţi foarte corect, ideea de a face o astfel de reclamă în plină criză economică mondială nu mi se pare deloc inspirată.

Pe lângă faptul că românul oricum va fi tentat să rămână mai pe lângă casă, (unde, chiar dacă nu e, pare mai ieftin), aşa că nu trebuie convins pe bani publici, îmi tot imaginez potenţialul turist neamţ, francez sau englez cum priveşte un clip, fie el şi fără vreun Dracula ridicol, şi îşi spune ce ţară frumoasă trebuie să fie România, ce pajişti verzi are, ce munţi falnici, ce mare curată etc., şi ce interesant ar fi să o viziteze... dacă ar fi atât de nechibzuit încât să-şi planifice o excursie la capătul celălalt al continentului tocmai acum, în vremuri de restrişte; poate la anul sau peste doi... Numai că, până atunci, uită.

SECRETUL TEMEI SECRETE

Urmărind atât cât am mai prins din ediţia de joi a emisiunii “Ora de foc” de la Realitatea TV, care parcă în fiecare seară începe la altă oră, am cam început să-i dau dreptate lui Traian Băsescu în privinţa amestecului în chestiunile editoriale ale postului de care îl bănuieşte pe patronul Sorin Ovidiu Vântu, fiindcă am avut întruna senzaţia că invitatul, Călin Popescu Tăriceanu, se afla în studio adus de acesta împotriva voinţei realizatorului Adrian Ursu, de vreme ce indiferent ce subiect apărea în discuţie, domnul Ursu sărea ca ars şi întrerupea din faşă disertaţia fostului premier, atrăgându-i brutal atenţia că “nu e acum momentul să facem o analiză”, “n-are rost să ne întoarcem în trecut”, “nu e cazul să-l criticaţi dumneavoastră pe Preşedinte, fiindcă o facem noi destul” etc., şi în general “nu aceasta e tema emisiunii”.

Aşa mi-a devenit cât se poate de limpede că tema emisiunii nu era nici analiza guvernării liberale, cu tot cu “greaua moştenire” lăsată, nici creşterea cu 50% a salariilor din învăţământ, nici lansarea candidaturii lui Crin Antonescu la preşedinţia ţării, nici criza economică, nici acordul cu FMI, nici rectificarea bugetară şi celelalte măsuri ale actualului guvern; în schimb, până la final n-am reuşit să înţeleg care dracului era, şi în fond ce căuta acolo Tăriceanu!

UN SFETNIC RĂU ŞI O MAŞINĂ (PREA) BUNĂ

Nu-mi dau seama dacă pe undeva este şi mâna consilierului său personal, Petre Roman – faţă de care, oricât de prost aş sta cu memoria pe termen mediu, să zicem 15-20 de ani, şi oricât s-ar fi schimbat între timp, n-am cum să manifest cine ştie ce consideraţie – însă două gesturi recente ale candidatului PNL la preşedinţia ţării, Crin Antonescu, mi se par stupide, mai ales că nu presupunea vreun mare efort din partea lui să le evite.

Primul este hotărârea de a se plimba într-un BMW. Singura opţiune mai proastă în materie, în special pentru un politician care se pretinde “un om obişnuit”, ar fi fost un Mercedes. Imaginea celor două mărci este atât de legată la noi de ideea de “fiţe”, încât ar fi fost preferabil oricare alt model, chiar mai scump sau mai bine dotat; un Opel sau un Renault făcut la comandă, blindat şi eventual cu elice n-ar fi dat mai rău.

Al doilea este alegerea lui Aurelian Pavelescu drept consilier (de parcă Petre Roman n-ajungea!). Şi nu doar fiindcă personajul este unul dintre cei mai mari traseişti politici, ci deoarece se numără printre avocaţii lui Gigi Becali. Alte comentarii sunt de prisos.

UN CONSILIER CAM DERUTAT

Un fel de consilier financiar – din câte înţeleg –, care în ultima vreme apare la televizor mai des decât Mugur Ciuvică şi Mădălin Voicu la un loc, şi al cărui nume este atât de complicat şi neromânesc încât nu mă încumet să încerc să ghicesc cum se scrie corect, după ce acum vreo lună şi jumătate aduna scăderea economică prognozată pentru anul acesta (4%) cu creşterea de anul trecut (8%) şi îi dădea că vom avea o recesiune de 12%, concluzionând că vom ajunge să trăim mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu (?!), alaltăieri îi sfătuia pe guvernanţi ca, pentru a ieşi din criza economică, să ia una din următoarele două măsuri: ori să micşoreze cota unică de impozitare undeva sub 10%, pentru a le lua faţa bulgarilor, ori... să o crească semnificativ! Aşadar, în opinia sa de mare specialist, singura valoare nefastă a cotei unice este 16%.

De-aia nici nu m-am mai mirat că aseară – deşi în repetate rânduri s-a pronunţat împotriva măsurilor bazate pe creşterea fiscalităţii, cum ar fi introducerea impozitului forfetar, care nu fac decât să sufoce economia şi să diminueze încasările bugetare – lăuda decizia autorităţilor din Ungaria de a mări cu câteva procente bune TVA-ul, spunând că astfel vecinii noştri vor aduna... mai mulţi bani la Buget, pe care îi pot folosi pentru investiţii!

PARDON, PE DATA VIITOARE...

Asumarea asta ipocrită a răspunderii, “alături de toată clasa politică”(?!), de către Traian Băsescu pentru “eroarea” de a fi promulgat Legea de mărire a salariilor profesorilor cu 50% seamănă cu gestul unui infractor, care după ce ţi-a intrat în casă, te-a bătut măr şi ţi-a furat tot ce se putea fura, îţi dă un telefon şi-şi cere scuze, fără însă a avea de gând să-ţi înapoieze ceva sau măcar să-ţi plătească spitalizarea, doar în speranţa că eşti atât de prostănac încât, dacă-ţi mai sună o dată la uşă, să-i deschizi iarăşi, ca s-o ia de la capăt. Evident, n-am nici cea mai mică îndoială că în România încă mai există câteva milioane de astfel de prostănaci care abia aşteaptă să-şi deschidă uşa sau să-şi dea votul...

Pe de altă parte, ca dovadă că la noi întotdeauna se găseşte un politician şi mai ipocrit decât cel pe care îl credeai cel mai ipocrit, după declaraţia preşedintelui au şi apărut câţiva pesedişti, în frunte cu Mircea Geoană, care să susţină în continuare că amintita lege nu e de fapt o eroare, doar că... deocamdată nu sunt bani, de parcă ea ar fi prevăzut ca salariile profesorilor să crească cu 50% cândva, în viitorul luminos al patriei, eventual treptat până prin 2040, nu brusc, începând cu 1 octombrie 2008!

ÎN DIRECT, CA ÎN RELUARE

Dacă nu chiar dintotdeauna, cel puţin de la o vreme, încă şi mai dezgustătoare decât deja tradiţionalele manifestări cu mici, bere şi discursuri electorale de 1 Mai mi se par emisiunile de televiziune dedicate înfierării deja tradiţionalelor manifestări cu mici, bere şi discursuri electorale de 1 Mai.

Sincer, nici nu ştiu ce rost are să se facă de fiecare dată unele noi, când ar putea fi difuzate cele din urmă cu an sau doi, cu fix aceleaşi comentarii ale aceloraşi invitaţi despre aceleaşi imagini cu aceiaşi oameni sărmani smulgându-şi unii altora de la gură alţi mici; probabil doar teama că ar putea diferi condiţiile meteorologice.

CLASA MUNCITOARE