Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 16 august 2010

RĂZBOI ŞI MOŞTENIRE

Poate să fie şi din cauză că tocmai m-am întors din concediu, sau fiindcă, oricât de ticăloşi sunt pedeliştii, continuă să mă doară fix în cur şi de PSD – pe care nu-l văd nicidecum drept “o alternativă viabilă la guvernare” –, astfel încât nu sunt la curent cu dedesubturile vieţii lui interne, dar conflictul acesta dintre Ponta şi Geoană mi se pare iscat cam hodoronc-tronc, din senin.

Dincolo de nenumăratele comentarii care s-ar putea face, primul lucru care mi-a venit în minte pe tema asta a fost o întrebare, oarecum retorică, şi anume: cât de înţelept se dovedeşte actualul preşedinte social-democrat să se războiască public, indiferent de motive, într-un context politic complicat, cu un coleg de partid pe care, cum-necum, l-au votat în urmă cu doar câteva luni vreo cinci milioane de cetăţeni, iar între timp, având în vedere ce se întâmplă în ţară, n-ar fi exclus ca alte milioane să fi ajuns să regrete amarnic că nu l-au votat şi ei? Sau Ponta ţine morţiş să moştenească, pe lângă conducerea partidului, şi porecla predecesorului său?!

Niciun comentariu: