NICI AL LOR NU E MAI BREAZ!

Pentru că tot vorbeam în urmă cu vreo două zile despre imbecilii care se găsesc în toate partidele – chiar dacă în PD-L sunt mai mulţi şi mai mari – nu pot să nu mă refer din nou şi la senatorul PNL Ioan Ghişe, despre care am mai scris în numeroase rânduri.

De fapt, într-un fel, săracul n-are nicio vină, aşa e el, sau, în cel mai rău caz, asta e misiunea lui… sub acoperire, de a pune partidul într-o lumină proastă în momentele cele mai nepotrivite. Mai supărător este însă că şeful său, Crin Antonescu, cel care altfel se arată chiar mai autoritar decât îi stă bine unui liberal, şi care, din câte am înţeles, şi-a făcut până şi guvernul acela din umbră, cu miniştri care nu sunt tineri, dar sunt obscuri, consultându-se numai cu propria conştiinţă, nu-şi manifestă intransigenţa şi faţă de personajul în cauză, dacă nu interzicându-i, că nu e tocmai democratic, măcar sugerându-i cu fermitate să-şi rărească drastic apariţiile televizate în care debitează enormităţi. Sau, cel puţin, după fiecare iniţiativă de-asta creaţă de-a lui, precum “Legea jurnalistului”, partidul să emită rapid câte un comunicat prin care se desolidarizează de ea. Desigur, dacă într-adevăr se desolidarizează!

A PRICEPUT CÂT A PUTUT

Auzindu-l zilele trecute pe Traian Băsescu spunând că renunţarea la serviciile Poliţiei Rutiere n-are nicio legătură cu siguranţa preşedintelui ţării (care ar fi asigurată exclusiv de SPP), singurul efect fiind că va sta şi el la semafoare şi în blocajele din trafic, asemenea oricărui cetăţean de rând, mi-am amintit de bancul acela cu ceferistul care cu prilejul ieşirii la pensie, într-un cadru festiv, sărbătorit de colegi şi superiori pentru cei 40 de ani de muncă devotată, a vrut şi el să ştie un singur lucru, şi anume care era de fapt rostul acţiunii sale zilnice de a da cu ciocanul în roţile vagoanelor.

După şase ani de mandat atât a priceput şi Băsescu, că rostul poliţiştilor rutieri e doar acela de a-i îngădui lui, de şmecher ce e, să străbată în câteva minute trasee pentru care un bucureştean obişnuit are nevoie uneori şi de câteva ore, astfel încât să-şi poată urmări, de pildă, până la capăt serialul preferat de desene animate, netrebuind să-şi ia marjă de întârziere la întâlnirile oficiale. Nici prin gând nu i-a trecut că adevărata lor menire este tocmai să nu fie blocat în trafic şi expus astfel oricărui nebun care i-ar putea arunca pe fereastra maşinii dacă nu o grenadă sau o sticlă incendiară, măcar un pietroi bine ţintit. Chestie care are o legătură chiar foarte strânsă cu siguranţa preşedintelui!

O LECŢIE

Abia ce mă deprinsesem să nu mă mai consum de câte ori apare la televizor un imbecil nou de la PD-L (sau de la oricare partid, pentru că toate au imbecilii lor, inclusiv tineri, doar că la PD-L sunt mai mulţi şi mai mari), preferând să schimb canalul sau să închid sonorul pentru a-mi regăsi instantaneu tihna, că întâmplarea de ieri, când încă unul dintre şobolanii graşi care au părăsit corabia guvernamentală aflată în derivă a fost înlocuit tocmai cu un reprezentant de seamă al celor menţionaţi mai sus, mi-a demonstrat că din păcate lucrurile nu sunt atât de simple pe cât speram şi că orice astfel de individ, care o vreme nu este dăunător decât la nivel auditiv şi eventual pentru sistemul nervos, poate deveni peste noapte ditamai ministrul, cu un potenţial distructiv cât se poate de concret asupra vieţii cetăţeanului. Chestie care ar trebui să fie învăţătură de minte pentru toată lumea.

DUPĂ PAUZĂ

Săptămâna trecută am aterizat (literalmente!) în mijlocul unor demonstraţii de stradă, nici pe departe atât de ample pe cât ar fi fost de aşteptat, în care peste gardurile de la Palatul Cotroceni n-au zburat deocamdată decât ceva caschete ponosite şi câteva scandări – dar nu şi sticle! – incendiare.

Ceea ce mi-a atras însă atenţia în mod deosebit au fost comentariile pe marginea votului dat în Parlament la Legea pensiilor, în care, dincolo de ilegalităţile subliniate, se vorbea cu multă patimă despre “o lege care afectează generaţiile viitoare”! Păi, oameni buni, grija asta că un tânăr din ziua de azi va fi afectat la bătrâneţe de o lege votată, indiferent cum, în 2010, ar putea să şi-o facă cineva care a lipsit din ţară vreo douăzeci de ani, nu o săptămână, ca mine, şi care n-a aflat că în România orice lege se schimbă şi de trei ori pe an!

TELENOVELE

CEI DE IERI, CEI DE AZI, CEI DE MÂINE

Nu ştiu dacă, obiectiv vorbind, şi presupunând că aşa ceva se poate cuantifica, pedeliştii din ziua de azi sunt mai cretini, mai incompetenţi şi mai corupţi decât feseniştii şi apoi pedeseriştii de la începutul anilor '90, aşa cum aş fi tentat să cred, poate şi fiindcă trecerea timpului a mai estompat amintirea trăirilor mele de atunci, dar cu certitudine cei de odinioară aveau măcar fragila scuză de a fi guvernat o ţară abia ieşită din bezna comunismului, care încă bâjbâia într-o tranziţie spre prea puţini ştiau ce, pe când ăştia de-acum n-o mai au nici pe aceea, fiindcă au ajuns în fruntea unei ţări integrate, cel puţin teoretic, în lumea civilizată, după 20 de ani în care cine ar fi vrut ar fi putut învăţa destul din greşelile trecutului mai apropiat sau mai îndepărtat. Pedeliştii n-au vrut!

Ceea ce mi se pare însă cu adevărat cutremurător este că nu văd cum vom mai ieşi din actuala situaţie, câtă vreme guvernarea portocalie a demonstrat la modul cel mai practic, tuturor politicienilor, indiferent de partid, că se poate fura fără nicio jenă chiar şi într-o perioadă de profundă criză economică, inclusiv băgând efectiv mâna în buzunarele cetăţenilor cărora le-a luat dintr-o singură mişcare un sfert din salariu, mărindu-le şi povara fiscală, fără să fie împiedicată nici de cetăţeni înşişi, care tac şi înghit, docili, tot ce li se serveşte, mai ceva ca în “epoca de aur”, în loc să iasă cu sutele de mii în stradă, nici de presa care, de bine de rău se agită, folosindu-se de toate mijloacele permise şi, uneori, chiar şi de cele nepermise, dar în zadar, şi cu atât mai puţin de “Justiţie”. Şi atunci, pe ce să ne bazăm că şi dacă vom scăpa de guvernuboc, de PD-L şi, cândva, poate, chiar şi de Traian Băsescu, următorii, oricare ar fi ei, se vor comporta altfel, după ce au văzut că se poate – foarte bine şi profitabil pentru ei – aşa? Păi, din păcate, pe absolut nimic altceva decât pe bunul lor simţ şi buna lor credinţă. Elemente în care, când e vorba de politicieni, eu unul nu-mi pun cine ştie ce nădejde.

CA NOAPTEA

Pornind probabil de la ceea ce, cu mintea lui odihnită, nu a priceput că e doar un banc, şi anume că românul atunci când nu mai are bani schimbă o sută de euro, ori, în varianta adaptată de el însuşi, mai scoate ceva din rezerva depusă în bancă anul trecut, când cică economisirea a crescut semnificativ, Adriean Videanu a ajuns la un principiu ce n-am nicio îndoială că va revoluţiona teoriile economice actuale: într-o societate consumul este constant, deoarece e o necesitate. Variabila în această ecuaţie ar fi aşadar taxele, care cu cât sunt mai mari cu atât aduc mai mulţi bani la buget. Pentru o verificare deplină a teoremei lui Videanu ar fi de încercat varianta cu TVA de 98%!

În acest timp, un alt geniu al guvernuluiboc, Gabriel Oprea, primeşte să se revizuiască sistemul de taxe, în sensul introducerii impozitării pensiilor mai mici de 1000 de lei cu 16%, dar numai cu condiţia să nu se schimbe nimic, adică puterea de cumpărare să rămână aceeaşi, fapt pentru care în prealabil pensiile respective vor fi mărite cu procentul corespunzător. Având în vedere că, pe de altă parte, Traian Băsescu se arată alarmat de creşterea deficitului la fondul de pensii, fără să vadă legătura directă cu tăierea salariilor care alimentează fondul, domnul Oprea ar trebui nu doar să-i atragă atenţia, dar, de ce nu?, să-i şi sugereze ca veniturile în sistemul bugetar să fie mărite spectaculos, mult peste cele douăzeci şi cinci de procente tăiate, pentru ca astfel să crească proporţional şi suma vărsată pentru fiecare angajat la CAS. Poate aşa vom avea chiar excedent!

TOT CU EI (II)

Nu atât pentru că am auzit un cunoscut analist idiot spunând că, prin presupusa răzmeriţă de săptămâna trecută, când chipurile Boc i s-ar fi opus cocoşeşte lui Traian Băsescu, creând astfel – vezi Doamne – premisele ca PD-L să devină “un partid frecventabil şi un concurent de temut pentru PSD şi PNL” şi la alegerile viitoare dacă e preluat de onorabilii Berceanu, Videanu şi Blaga, ci dimpotrivă, pentru că mulţi le cântă deja prohodul, ţin să re(amintesc), ori, după caz, doar să subliniez o dată în plus, faptul că, pe lângă talentul efectiv nativ, de la înfiinţare, pe care democraţii îl au de a arunca toate nerealizările guvernărilor la care au luat parte pe umerii partenerilor de coaliţie, au elaborat şi sunt pe cale de a perfecţiona, întru prostirea maselor de alegători… predispuşi, o tehnică şi mai sofisticată, aceea de a da vina – dacă tot nu prea au parteneri şi guvernează ca şi singuri – pe o anumită parte a partidului, care la momentul oportun va fi extirpată şi înfierată cu mânie reformistă ca unica responsabilă. Desigur, ce rămâne va fi o formaţiune Albă ca Zăpada.

(Despre cealaltă metodă simplă de prostire a electoratului am scris pe scurt, cu ceva vreme în urmă, aici.)

NE-AM LINIŞTIT!

România – Albania 1-1, în preliminariile Campionatului European de Fotbal 2012. Un meci echilibrat, între două echipe de valori apropiate, încheiat cu un rezultat echitabil.

Altădată m-aş fi enervat. Acum n-am de ce; băieţii noştri au avut bunăvoinţă, “au dat totul pe teren”, dar… atât pot ei. Avem la ora actuală un colectiv extrem de omogen: un antrenor care habar n-are ce să facă în faţa unei echipe – fie ea şi Albania! – care se apără, iar când totuşi primeşte un gol din nimereală forţează exact atât cât e necesar pentru a restabili egalitatea (slavă Domnului că albanezii nu “şi-au dorit mai mult victoria”!) şi nişte jucători care habar n-au cu mingea. Bine măcar că ne-am lămurit de la primul meci, să nu mai stăm în tensiune!

VARZĂ

ÎN LOC DE REMANIERE

Sigur, astăzi îmi propusesem să fac o analiză exhaustivă a schimbărilor profunde aduse de remanierea guvernamentală care ar fi trebuit să aibă loc ieri, dar cum din motive obiective, printre care şi misterioasa apariţie a unor pete maronii pe chelia lui Traian Băsescu, crucialul eveniment s-a amânat până la o altă zi “Z”, am să consemnez şi eu o întâmplare similară ca amploare şi importanţă istorică pentru naţiune: apariţia unei noi reclame la un delicios “biscuite”, după ce – lucru remarcabil în felul lui – abia se corectase una mai veche.

Faptul că de data asta expresia îi aparţine unui copil încă adorabil nu scuză atitudinea tatălui, prezent şi el în clip, care în loc să-l corecteze pare mai degrabă preocupat să-şi încurajeze odorul să consume cantităţi cât mai însemnate de dulciuri, pentru a-i asigura un viitor luminos de adult obez şi diabetic.

CE-AR FI DACĂ?

Întâmplător ieri nu, dar în ultima vreme l-am auzit de mai multe ori pe Crin Antonescu spunând că liberalii sunt gata să voteze o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, “indiferent de conţinutul acesteia”.

Cu toate că înţeleg foarte bine sensul unui asemenea cec în alb acordat de liderul PNL “partenerilor” de opoziţie din dorinţa de a scăpa cu orice preţ de guvernuboc, nu pot să nu mă întreb ce-ar fi dacă social-democraţii, dând dovadă de un simţ al umorului de prost gust ieşit din comun, şi animaţi de spiritul de frondă impus de la vârful partidului, s-ar apuca să elaboreze o moţiune de cenzură în care toate criticile la adresa actualului cabinet şi eventualele soluţii alternative propuse să se bazeze strict pe elemente doctrinare, demonizând (o dată în plus) valorile dreptei (gen cota unică) şi elogiindu-le pe cele de stânga, fără nicio referire la minciună, corupţie, incompetenţă etc.!