21

Cu prilejul împlinirii a exact şapte luni şi cincisprezece zile de când Traian Băsescu a anunţat criminalele măsuri de austeritate, printre care tăierea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor (aceasta din urmă fiind ulterior înlocuită cu cea la fel de aberantă a majorării TVA), a cinci luni şi trei săptămâni de la intrarea lor în vigoare şi – coincidenţă – a douăzeci şi unu de ani de la declanşarea să-i spunem Revoluţiei şi în Bucureşti, mă gândeam că singurul merit al guvernării Băsescu-Boc este că poate servi drept pildă vie şi explicaţie cu valoare istorică tuturor celor care încă se mai întreabă cum a fost posibil ca românii să-l rabde fără crâcnire timp de un sfert de veac pe Ceauşescu, câtă vreme, după toate cele petrecute în ultimii doi ani, în mândra noastră ţară este linişte şi pace, iar eroii principali sau simplii figuranţi ai actualei cârmuiri se plimbă în siguranţă nu doar prin studiourile de televiziune, ci şi între ele, pe străzi, fără să-şi ia în freze măcar flegmele cu care odinioară a fost răsplătit pentru întreaga sa activitate un poet recent trecut la cele veşnice, dacă nu şi alte lucruri mai contondente.