Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 8 decembrie 2010

CIVISMUL CELORLALŢI

Din când în când, tot la vreo două luni aşa, de câte ori prima pagină a ziarelor e ţinută de câte un scandal de-ăla de-adevăratelea, cu bătăi şi împuşcături în plină stradă, nu din cele politice, de zi cu zi, Mircea Badea îşi dedică măcar o jumătate de emisiune explicând ce prostie fac trecătorii nevinovaţi, dar debordând de civism, care încearcă să intervină, fiindcă riscă să iasă mai şifonaţi decât combatanţii înşişi.

Acum, pe mine m-a convins din prima şi chiar n-avea rost să insiste, că mi-s din fire pacifist şi n-am nici cine ştie ce constituţie robustă, iar în astfel de situaţii mă număr printre primii ajunşi... pe trotuarul de vizavi, dar, sincer să fiu, dacă m-aş pomeni vreodată agresat din senin de vreun psihopat, tare m-aş bucura să se nimerească prin preajmă şi vreo doi-trei cetăţeni care să se fi uitat pe Realitatea în timpul jumătăţilor alea de emisiune ale lui Badea şi care să-mi dea o mână de ajutor.

Niciun comentariu: